Jocuri de cuvinte - ciorbă
Geografie lingvistică
partea întâi la:
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ciorba
Ciorba în lume
Moto: „Când cocoş, fără motiv,/ Strig, ea nu scoate o vorbă,/ Ci doar, semnificativ,/ Mai amestecă în ciorbă.” („Curaj , găină, că te tai!”, de Valentin David)
Ciorba, cuvânt împrumutat „gratis” din cuvântul turcic çorba, reprezintă în bucătăria tradițională românească unul dintre felurile principale de mâncare care se servesc ca primul fel la masa de prânz (eu uneori și la cină) la începutul mesei, după aperitive, dacă există.
Cum în multe țări supele s-au generalizat ca nume, ca și cuvântul bulion (vezi mai sus, fiertură), ciorba este denumirea supelor naționale românești, moldovenești, sârbești, macedonene și bulgare și de alte etnii vecine, cum am văzut la analizarea cuvintelor în diferite limbi.
Așa că în apa binecuvântată, despre care am scris (la adresa https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-apa-2), se introduc legume, verdețuri, oarece bucăți de carne sau de pește tăiate la dimensiuni mici, care se fierb. „Dregerea” se face din belșug sau cu economie, cu diverse ingrediente, ouă, smântână, iaurt, rântașuri obținute prin rumenirea făinii din diverse cereale. Viorica a învățat să dreagă ciorba la Ineu, ca tânără soție, de la moldoveanca Ica Nacu. Face ardeleanca niște ciorbe...
După preferința degustătorului, acrirea se face cu oțet alimentar, borș, suc de lămâie sau sare de lămâie, suc de roșii, corcodușe, zarzăre ori zeamă de varză. Pentru ciorbele de post se fierb legumele fără carne și se acresc.
Ca verdeață, la ciorbe se folosește pătrunjelul cu excepția ciorbelor ardelenești la care specific zonei este tarhonul și măcrișul, iar la ciorba de burtă nu se adaugă verdeață. Ciorba de burtă se acrește cu oțet alimentar. Ciorba de potroace se acrește cu zeamă de varză (moare). Ciorba à la grecque se acrește cu lămâie. În Moldova și în Muntenia, ciorba se acrește de obicei cu borș obținut din fermentarea tărâțelor, de aceea în Moldova ciorbei acrite cu borș i se zice tot borș. Supermagazinele occidentale au creat rapid borșul la plic!
O farfurie de ciorbă
De ce am luat cuvântul de la turci? Deoarece ciorba a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele și cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. Ba mai mult, ciorbagiu se numea comandantul unui regiment de ieniceri, căpetenie, șef, din turcicul çorbaci, datorită asocierii, obișnuite în organizarea militară turcă, între unitatea militară și bucătăria sa proprie. Ciorbalâcul era polonicul de acum, cu care se turna ciorba din ceaun sau din cazan în blidul ienicerului.
Dragii noștri gurmanzi, puteți alege din cele mai cunoscute ciorbe, enumerate aleator: ciorbă à la grecque (de porc, vițel, miel, pui), ciorbă ardelenească (de porc, vițel), ciorbă de berbec, ciorbă de cap de nisetru, ciorbă de chitici, ciorbă de bureți, ciorbă de burtă, ciorbă de cartofi, ciorbă de conopidă, ciorbă de crap, ciorbă de dovlecei, ciorbă de dovlecei umpluți, ciorbă de fasole boabe, ciorbă de fasole verde, ciorbă de hribi, ciorbă de legume, iorbă de lobodă, ciorbă de miel, ciorbă de oaie ciorbă de păsat (crupe de porumb), ciorbă de perișoare, ciorbă de perișoare de pește, ciorbă de pește, ciorbă de pește cu zeamă de varză, ciorbă de potroace, ciorbă de pui, ciorbă de rasol, ciorbă rusească de varză, ciorbă de salată verde, ciorbă de sfeclă, ciorbă de ștevie, ciorbă de tarhon cu carne, ciorbă țărănească (de vacă, vițel, porc, pasăre, legume), ciorbă de urzici, ciorbă de varză albă, ciorbă de verdețuri, ciorbă de văcuță, ciorbă rădăuțeană, sărbușcă și ce mai știți, dar nu le căutați la Mega sau la fast-food [mai bine în Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 50-62, 426 ISBN 978-973-50-3475-7, Sanda Marin: „Carte de bucate”,Editura Orizonturi, București 1995, p. 50-56, Eliza Hansen, Meine rumänischen Spezialitäten, Editura Christians, Hamburg 1973,ISBN 3-7672-0229-8]. Folosiți denumirile drept cuvinte cheie, adăugând și „youtube”!
Ciorba și sinonimele în expresii
Moto: „Când se tot lungise ciorba/ Şi-i scăzuse lui chenzina,/ Soţul o ducea cu vorba,/ Iar amantul... cu maşina.” (Transportată, de Mihaela Kerestely, din Antologia epigramei româneşti, 2007)
Așa ajungem la expresii precum „a se amesteca în ciorba altuia”, adică a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. E cam cum se laudă Șoșoacă că s-a amestecat în ciorba lui Prigojin servită de Lukașenco lui Putin.
„A pune sau a băga pe toți într-o ciorbă” înseamnă a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită, că-s de cea sau de hăis, că-s din PSD sau din PNL, USR, AUR etc. „Găina bătrână face zama bună” este o expresie folosită și de Negruzzi, dar și de Ciolacu, cel ce a acceptat-o la cultură pe ciobănița sibiancă, cea care când avea 32 de ani, cândva, demult, scria pe site că are 28 de ani.
„A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama” înseamnă a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic, potrivindu-se expresia coaliției PSD-PNL-profesorașul, aista din urmă între două excursii cu demoazela, numit de un luxemburghez ober-professor.
„A nu fi de nicio zeamă (sau a nu fi nici de zeama ouălor)”, se spune despre cineva pe care nu se poate pune niciun temei sau nicio bază. E ca Predoiu de la interne, ca Alina de la legi. Unii zic că în loc de bază se poate pune altă substanță chimică. Noi ne ferim... Nu suntem acizi...
„Zeamă lungă să se-ajungă” e mâncarea aia cam neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane. Era specifică popotei pe timpul aplicațiilor tactice.
„Zeamă lungă” înseamnă și vorbărie goală, lipsită de interes, specifică unor parlamentari români, gen Șoșoacă, dar și tuturor (n)europarlamentarilor români, care nu prea sprijină intereselke românilor la UE, ci pe ale altora! Luați ca exemplu pe Cioloș, vajnic agricultor hexagonal, adică francez!
„Cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt” i se potrivește președintelui meu de bloc, cel care tăt zicea PESEDEE!, dar care a pățit-o o dată cu alianța PNL-USR și a devenit prevăzător, că văzu că se duce de râpă PNRR-ul lor și patronat de el...
Așa că cine s-a ars cu USR suflă și-n Forța dreapta sau în orice altceva. Că președintele meu de bloc „a mâncat singur bucatele și a lăsat altora zeama”, plimbându-se prin locuri mirifice cu profa de engleză, cu avioane particulare, plătite de la noi...
Că așa fură tăți președinții postdecembriști, „tot de-o zeamă”, adică deopotrivă, că pe timpul lor, de 35 de ani, s-au cam distrus toate realizările de pe timpul de doar 25 de ani ai ăluia dinainte, omorât pe nedrept și criticat mereu de TVR, chiar și la „ora regelui”. Viața a dovedit că președinții așaziși democrați „n-au fost de nicio zeamă”, adică n-au fost buni de nimic!
Noi am rămas „soarbe-zeamă”, adică proști! Adică „scapă cine moare”, că de trăit bine, canci! Se simte că unii au noroc de „zeamă de clopot” sau „zeamă de hârleț”. Că de, „leacu-i zamă de hârleț”, adică moartea-i leacu! Scapă cine moare!
Ciorba în (c)arte
Moto: „Cuvântu-i ca o ciorbă -/ Mixură de idei,/ De înţelegi vreo vorbă.../ E sare şi... ardei...” (Cuvântul epigramiştilor, de Rodica Nicoleta Ion, din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame)
Ciorba, zama, fiertura, bulionul sau borșul moldovenesc au fost pomenite de scriitori. Dacă Cezar Petrescu opta pentru potroace („Are să-i fiarbă o ciorbă de potroace”), Ghica opta pentru pește („Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean”). Dumitriu numea metaforic ciorbă nămolul („la fiecare pas, trebuiau să-și smulgă un picior din ciorba de lut cu apă”).
Delavrancea opta pentru „găina bătrână face zama bună” („Cum sfârși șătrarul aceste cuvinte, jupâneasa Avramia intră cu zama de găină aburind în străchini.”), de acord cu care era și cuplul lingvistic ceho-român Jarnik-Bîrseanu („O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluțe de grăsime.”). Salivați, nu? Și Conachi avea opțiunile lui („Mi-am luat seamă:/ Iepurașu-i bun de zeamă,/ Iepuroaica de friptură./”). Mai era ceva cu mândra...
Francezii folosesc pentru ciorbă bouillon, adică fiertură (din bouillir, „a fierbe”, + -on). Alain, în Amintiri de război, scria în 1937 despre bulionul ca supă: „Praful de cretă îți provoca setea și toamna asta a fost caldă. Îmi amintesc că într-o zi am băut vreo zece litri de supă fierbinte din bucătăria mobilă. Bărbaților le era sete și au refuzat supa; dar au ajuns să-mi urmeze exemplul.” (La poussière de craie donnait soif et cet automne était chaud. Je me souviens d’avoir bu un jour peut-être dix quarts de bouillon brûlant pris à la cuisine roulante. Les hommes avaient soif et refusaient le bouillon ; mais ils finirent par suivre mon exemple. [Alain, Souvenirs de guerre, Hartmann, 1937, page 111]).
Victor Serge, în Portretul lui Stalin, scria în 1940: „Locuiam în Petrograd și, de obicei, luam prânzul la masa „Consiliului Comisarilor Poporului din Comuna de Nord”, unde ni se oferea o ciorbă delicioasă cu carne de cal fezandată.” (J’habitais Pétrograd et je déjeunais de coutume à la table de « Conseil des commissaires du peuple de la Commune du Nord », où l’on nous offrait de délicieux bouillons au cheval faisandé. [Victor Serge, Portrait de Staline, 1940]).
Se folosește și brouet (din medievalul francez brouet, din vechiul francez broet, diminutiv al vechilor franceze breu, *brou, din latinescul târziu brodium, din francicul *broþ, din proto-germanicul *bruþą, „bulion, fiertură”, din proto-indo-europeanul *bʰrewh₁-, „a fierbe”) . Este definit ca: „(Cuisine) vieilli, buillon, aliment semi-liquide de l'Antiquité et de l'ancienne France” (învechit, bulion, hrană semi-lichidă a antichității și a Franței antice).
Pierre Benoit, în Domnul de la Ferté, scria în 1934; „Toți ofițerii garnizoanei erau acum împreună, cu excepția camarazilor lor căsătoriți, ocupați să se bucure acasă de fericirea ciorbei de familie.” (Tous les officiers de la garnison se trouvaient désormais réunis, à l’exception de leurs camarades mariés, occupés à déguster chez eux les joies du brouet familial. [Pierre Benoit, Monsieur de la Ferté, Albin Michel, 1934, Cercle du Bibliophile, page 208]).
Parcă un termen mai potrivit pentru ciorbă ar fi în franceză potage (din vechiul francez pot, „vas, oală, cintainer cu orice materiale”, + -age), definit ca „aliment demi-liquide, fait de bouillon et de tranches de pain ou de diverses substances alimentaires, légumes, pâtes etc” (hrană semilichidă, din zeamă si felii de pâine sau diverse substanțe alimentare, legume, paste etc.).
Jules Supervielle, în Hoțul de copii, scria în 1926: „«Oh, mi-am mâncat ciorba, mi-am mâncat ciorba», a spus angajatul imprimeriei, tonul lui devenind din ce în ce mai profund îndoielnic, de parcă ar fi fost nesigur. De parcă ciorba în sine sau ceea ce a rămas pe farfurie ar trebui să se îndoiască și de propria existență și să se creadă a fi aperitive sau diverse deserturi. Sau chiar nimic: o ciorbă printre morți.” (– Oh, j’ai mangé mon potage, j’ai mangé mon potage, dit le prote sur un ton qui devenait peu à peu profondément dubitatif, comme si ce n’était pas là du tout quelque chose de sûr. Comme si le potage lui-même ou ce qui restait dans l’assiette devait lui aussi douter de sa propre existence et se croire hors-d’œuvre ou entrée ou desserts variés. Ou même rien du tout : un potage chez les morts. [Jules Supervielle, Le voleur d’enfants, Gallimard, 1926, collection Folio, page 138]).
În franceză există și soupe, moștenit din latinescul târziu suppa, definit ca: „cuisine - potage dans lequel on trempe du pain et qu’on sert au commencement du repas” (bucătărie - supa în care se înmoaie pâinea si se servește la începutul mesei).
Gustave Fraipont, în Vosgii, scria în 1923: „Cina a constat dintr-o supă copioasă, adică o zeamă bună și un aperitiv suficient pentru opt persoane.” (Le dîner se composait d’une soupe copieuse, d’un bon bouilli et d’une entrée suffisante pour huit personnes. [Gustave Fraipont, Les Vosges, 1923]).
Și nemții filosesc mai multe cuvinte pentru onorabila zeamă, în primul rând Bouillon (din franțuzescul bouillon, vezi „Bouillon” în Duden online), definit ca „Nahrung: ein Begriff für «klare Brühe»“ („mâncare: un termen pentru «bulion limpede»”). Se enumeră sinonimele Brühe, Konsommee și Sud.
Matthias Kaiser, în Raportul Eichsfeld. Arta culinară, scria în 2009: „De asemenea, după primul studiu superficial al meniului, aproape nimic din ofertă nu părea să se fi schimbat și chiar și dungile galbene, pe care le-am privit inițial critic, s-au schimbat vizibil cu selecția bogată de aperitive regionale și internaționale, ciorbe și aperitive pe fundalul senzației de bine.” (Auch sonst schien sich nach dem ersten flüchtigen Studium der Speisenkarte im Angebot kaum etwas verändert zu haben und selbst die von mir anfänglich kritisch beäugte gelbe Streifigkeit verwandelte sich schon bei der reichhaltigen Auswahl von regionalen und internationalen Hors-d'œuvre, Bouillons und Appetizern zusehends zur Wohlfühlkulisse. [Matthias Kaiser: Der Eichsfeld Report. Art de Cuisine, Erfurt 2009, ISBN 978-3-9811537-3-6, Seite 237]).
Germanicul Brühe este moștenit din medievalul germanic brüeje, „lichid fierbinte”, fiind definit ca: „Wasser, das durch darin gegarte Lebensmittel mit Aromen, Mineralstoffen und Fett angereichert ist” (Apă care este îmbogățită cu arome, minerale și grăsimi din alimentele gătite în ea). Ar fi un fel de supă și aveți de ales între supă de carne (Fleischbrühe), supă de pește (Fischbrühe), supă de legume (Gemüsebrühe), supă de pui (Hühnerbrühe), supă de vitel (Kalbsbrühe), supă concentrată (Kraftbrühe), supă de verdeață (Kräuterbrühe), supă de ciuperci (Pilzbrühe), supă de cârnați (Wurstbrühe) și de care-or mai fi.
Thailändische Suppe mit Pilzen, Fisch und Tomaten (Supă tailandeză cu ciuperci, pește și roșii)
Există și germanicul Suppe (din medievalele germanice vulgare suppe, soppe, sope, care s-au răspândit sub influența întăritoare a franțuzescului soupe, toate din proto-germanicele *supô, *suppô, *suppǭ, „bulion, zeamă, supă”, înrudit cu germanicul saufen, „a bea”. Suppe este definit ca: „Gastronomie: Gericht, das auf der Basis von (gebundener) Brühe oder Bouillon mit verschiedenen zerkleinerten Einlagen in einem Topf zubereitet wird; in Österreich auch Äquivalent zu Brühe: (klare) flüssige Speise, die aus Gemüse, Fleisch oder Fisch gekocht und dann meist mit Einlage serviert wird” [gastronomie: preparat din bulion legat sau zeamă cu diverse ingrediente tocate intr-o cratiță; în Austria echivalent și cu bulion: preparat lichid (limpede) care este gătit din legume, carne sau pește și apoi de obicei servit cu un ingredient].
Mechtild Borrmann, în romanul Trecătorii frontierei (povestea unei copilării germane pierdute) scria în 2019: „Aici ai mâncat carne, supe fine și deserturi.” (Hier aß man Fleisch, feine Suppen und Nachspeisen. [Mechtild Borrmann: Grenzgänger. Die Geschichte einer verlorenen deutschen Kindheit. Roman. Droemer, München 2019, ISBN 978-3-426-30608-6, Seite 167]).
Și rușii au cuvinte pentru acest prim fel de mâncare al unei mese normale. Există bulʹon – бульон, împrumutat din cuvântul francez bouillon, definit ca „кулин. мясной отвар, употребляемый как первое блюдо или служащий основой для приготовления различных супов или соусов” (culinar, zeamă de carne, folosită ca prim fel sau care servește ca bază pentru prepararea diferitelor supe sau sosuri).
Există și rusescul boršč – борщ (din proto-slavicul *bъrščь, „crucea pământului”, format probabil ca *bъrzgati, „a măcina, a tăia”, + *-tь sau dintr-un alt verb înrudit, din proto-balto-slavicul *bursktis, din proto-indo-europeanul *bʰr̥s- < *bʰers-, „a înțepa”). Este definit ca „кулин. традиционное блюдо славянской кухни; пряный овощной суп из свёклы в качестве главного и определяющего вкус компонента; принадлежит к числу заправочных супов, часть продуктов которого предварительно пережаривается или пассеруется на сковородке, а лишь потом закладывается в заранее подготовленный бульон” (culinar, fel de mâncare tradițională din bucătăria slavă; supă de legume condimentată cu sfeclă roșie ca componentă principală și determinantă a gustului; aparține numărului de supe de dressing, dintre care unele produse sunt pre-gătite sau sotate într-o tigaie și abia apoi puse într-o zeamă pregătită în prealabil).
Saltâkov-Șcedrin, în Adăpostul, scria în 1878–1879: „M-a invitat la cină, m-a hrănit cu un adevărat borș mic rusesc și m-a tratat cu lichior de Kiev.” (Зазвал меня обедать, накормил настоящим малороссийским борщом и угостил киевской наливкой. [М. Е. Салтыков-Щедрин, «Убежище Монрепо», 1878–1879 гг., НКРЯ]).
Борщ со сметаной (borș cu smântână)
Kuprin, în Prieteni, scria îm 1896: „Tătarii se vor holba la tine dacă ceri borș cu carne de porc...” (На вас татары глаза вытаращат, если вы борща со свининой потребуете… [А. И. Куприн, «Друзья», 1896 г., НКРЯ]).
Cehov, în Sufletista, scria în 1899: „În fiecare zi la prânz în curte și în afara porții de pe stradă se simțea un miros delicios de borș și friptură de miel sau rață, iar în zilele de post - de pește, și era imposibil să treci pe lângă poartă fără să-ți provoace foamea.” (Каждый день в полдень во дворе и за воротами на улице вкусно пахло борщом и жареной бараниной или уткой, а в постные дни — рыбой, и мимо ворот нельзя было пройти без того, чтобы не захотелось есть. [А. П. Чехов, «Душечка», 1899 г., НКРЯ]).
În rusă există și juška – юшка (zeama din ciorbă), cuvânt explicat ca: „кулин. жидкая часть блюда, навар; похлёбка (обычно из рыбы)” [culinar, parte lichidă a farfuriei, grăsime; zeamă (de obicei cu pește)].
Șalamov, în Povești din Kolima, scria în 1954-1961: „La prânz, au dat o supă cu găluște, doar trei linguri de terci de mei.” (В обед давали юшку от галушек, три ложки пшённой каши. [В. Т. Шаламов, «Колымские рассказы», 1954–1961 гг., НКРЯ]).
Koval, în Noapte gri, scria în 1972: „Am pescuit cartofi și mărunțișuri de pește de la fund - ficăței, caviar - apoi am scos un vas transparent cu spumă verde.” (Выловил со дна картошки и рыбьих потрохов ― печёнки, икры, ― потом зачерпнул прозрачной юшки с зелёной пеной. [Ю. И. Коваль, «Серая ночь», 1972 г. [НКРЯ]).
În rusă există și otvar – отвар, fel definit ca „кулин. концентрированный бульон, образующийся также при жарке и тушении из выделяющегося жира, костей, мясного/рыбного сока и небольшого количества добавляемой жидкости” (culinar, zeamă concentrată, formată și în timpul fierberii și tocăturilor din grăsimi, oase, suc de carne/pește și o cantitate mică de lichid adăugat).
Partea a treia este la:
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ciorba-3
CN
-->
Comentarii
Corect! Mulțam!
Proverbe despre ciorbă
Numai cu vorba nu se face ciorba.
proverbe româneşti
Dacă ai bani, şi în pădure găseşti ciorbă.
proverbe persane
Nu torni apă rece peste ciorba fiartă.
proverbe armeneşti
Cu două bucătărese iese ciorba prea sărată (nesărată).
proverbe româneşti
Dacă e să te frigi, apoi să te frigi măcar cu o ciorbă bună.
proverbe româneşti
La aşa pâine, aşa ciorbă.
proverbe italiene