Jocuri de cuvinte – mare
Geografie lingvistică
Partea întâi la:
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-mare-1
Marea în viață și în lume
Moto: „Pe plaja de nisip şi sare,/ Mi-au dovedit mai multe «fâţe»/ Că nu-i atâta apă-n mare/ Cât silicon băgat în ţâţe!” (Impresii de pe litoralul Mării Negre, de Nichi Ursei, din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist, 2005)
Dacă am scris noi despre geografie și nu scriem despre pământ „nu ne-ar mai răbda pământul!” Grea problemă, mai ales pentru cineva care toată viața a studiat „științele Pământului”, numite și geoștiințe.
După cum m-au lămurit foștii mei colegi de la metereologie și hidrologie, apa se găsește sub diverse forme în natură, vapori de apă și nori în atmosferă, valuri și aisberguri în oceane, ghețari la latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub pământ, pâraie, râuri, fluvii sau lacuri. Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa este transferată dintr-o formă într-alta, prin evaporare, precipitații și scurgeri de suprafață. Pământ deci!
Pământul este a treia planetă de la Soare și singurul obiect astronomic cunoscut că adăpostește viață. Acest lucru este posibil deoarece Pământul este o lume oceanică, singura din sistemul solar care susține apă lichidă de suprafață. Aproape toată apa Pământului este conținută în oceanul său global, acoperind 70,8% din scoarța terestră. Restul de 29,2% din suprafața planetei este uscatul, cea mai mare parte fiind sub formă de mase continentale.
În oceanul -planetar distingem oceane și mări. Prin mare unii înțeleg sistemul interconectat al tuturor apelor oceanice ale Pământului. Cu toate acestea, cuvântul „mare” este folosit pentru multe corpuri specifice, mult mai mici de apă, cum ar fi Marea Nordului sau Marea Neagră. Nu există limite clare între mări și oceane, apele comunică între ele. Mărtile sunt marginale uscatului.
The Blue Marble (planeta albastră), Apollo 17, decembrie 1972
Există și mări interioare, care nu comunică cu oceanul planetar. Există și o mare care nu are o coastă sau țărm, de exemplu Marea Sargaselor, despre care voi aminti mai jos. Mările sunt în general mai mari decât lacurile și conțin apă sărată (excepție Marea Galileii, cu apă dulce). Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării afirmă că tot oceanul este „mare” (sea).
După cum am scris mai sus, prima vizită la mare a avut loc în vara anului 1958, la absolvirea clasei a XI-a a liceului militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc. Tabăra era chiar la 50 m sud de canalul de acces al navelor militare în portul militar Mangalia.
Programul de plajă și baie a fost bine planificat, cu repetări ale pozițiilor orizontale, la intervale de 5 minute. Am vizitat litoralul invitat de Gicu, mai mare cu vreo 5 ani ca mine, nepotul unui consătean, Rușcă, cu pământ și moară, declarat atunci chiabur.
Dar a fost radiat repede de la chiaburi, că fiul lui și tatăl lui Gicu era colonel medic, șef secție chirurgie la spitalul militar din capitală și îl operase pe Chivu Stoica. Avea Gicu bani. Păcat că apoi a avut o viață grea, exmatriculat din facultate, stătea mai mulți la bunici la țară, s-a luat de băutură, îi plăcea să pescuiască, a fost găsit decedat cu capul cu fața în jos într-o băltoacă. Dumnezeu să îl ierte!
La aceeași tabără am fost și în 1961, după absolvirea anului al doilea al școlii miilitare de ofițeri de artilerie din Sibiu. De astă dată am vizitat și bricul Mircea. Mi-am făcut și o prietenă în comuna 2 Mai și ne-a cam ars soarele pe plaja de la 2 Mai.
Era să iau bătaie de la doi tipi care erau cam de vârsta mea. Unul din ei „îi trăgea clopotele” fetei, dar ea nu-l plăcea. Am încheiat socotelile cu fata. Dar chestia nostimă a fost că în luna februarie a anului 1962 am mers în practică la brigada de artilerie de la Bârlad.
Eram repartizat la bateria de tunuri obuziere de 152 mm, care avea doar comandant de baterie. Am fost un adevărat sprijin pentru el. După o săptămână de la instalarea mea acolo, s-au prezentat noii recruți.
La bateria a 6-a au venit 5 soldați. Unul din ei, când m-a văzut, a început efectiv să tremure... Era unul din cei doi care au vrut să mă caftească pe plaja de la 2 Mai. L-am recunoscut, i-am strâns mâna bărbătește, mi-a povestit despre fată că e studentă. După o lună am plecat la Sibiu.
Vremea s-a vremuit, am ajuns în cercetarea științifică militară în București. La cursul de cartografie automată de la Universitattea din Hambrg, împreună cu familia șefului grupei noastre, maiorul Muller, am vizitat insula Helgoland din Marea Nordului.
În anul 1980 am avut misiunea de a măsura distanța Pământ – Lună la observatorul astronomic militar din Chengchow, China, cu spercialiști americani, ruși și chinnezi. Cu această ocazie am vizitat și conurbația Dalian, un mare port în golful Dalian. Istoric, orașuș port a trecut prin multe, pe aici au trecut mulți.
Numele chinezesc al localității a fost Lüshun. Britanicii au ocupat pentru scurt timp Qingniwa în timpul celui de-al doilea război al opiului în 1858, dar l-au redat sub controlul chinez (Qing) în 1860. În Peninsula Liaodong, Lüshun a devenit Port Arthur, după numele locotenentului William Arthur, din marina regală britanică (Royal Navy).
Cu maiorul Muller pe vapor, în Marea Nordului
Deși China a fortificat puternic zona, în care a permis comerțul cu străinii, în primul război chino-japonez, Japonia a depășit rapid fortificațiile, la 21 noiembrie 1894 în bătălia de la Lüshunkou, comițând apoi masacrul de la Port Arthur. În aprilie 1895, China a recunoscut înfrângerea în primul război chino-japonez, cedând Peninsula Liaodong, Taiwan și Penghu și făcând multe alte concesii în Tratatul de la Shimonoseki (17 aprilie 1895).
În Tripla Intervenție din 23 aprilie 1895, Rusia, Franța și Germania au forțat Japonia să returneze Peninsula Liaodong Chinei, în ciuda termenilor tratatului; în schimb, Imperiul Rus a forțat o închiriere a peninsulei de la dinastia Qing în 1898. Rusia a avut un interes deosebit în regiunea peninsulei ca fiind una dintre puținele zone din regiune care avea potențialul de a dezvolta porturi fără gheață.
Rușii au construit un oraș-port comercial modern, pe care îl doreau să devină Parisul Orientului Îndepărtat și l-au numit Dal'niy (Дальний, „Îndepărtat”). Era legat până în 1902 de calea ferată transsiberiană prin linia de ramificație a căii ferate a Chinei de Est prin Harbin.
Zborul cu a,vionul spre Dalian
Raportul aplicației pentru calcului distanței de zbor
Așa că Dal'niy a devenit principalul oraș-port al Rusiei în Asia, servind și comercianților occidentali. Rusia a semnat acordul de la Pavlov (1898) cu China, care a acordat Rusiei un contract de închiriere de 25 de ani pentru Dalian și Lüshun și dreptul exclusiv de a construi o ramură a căii ferate de est chineze - ceea ce avea să devină din 1905 calea ferată din Manciuria de Sud operată de japonezi.
Rusia a fortificat puternic atât Dalniy (Qingniwaqiao din districtul Zhongshan) cât și baza navală Port Arthur (Lüshunkou) înainte și după rebeliunea boxerilor din 1899–1901. În timpul rebeliunii, misionarii și chinezii „convertiți” au fost uciși de rebelii din peninsulă, deși masacrele masive ale creștinilor etnici chinezi au avut loc la Harbin. Forțele expediționare occidentale i-au suprimat pe boxeri peste Marea Galbenă în Shandong. Așa că fui și eu peste ani la Marea Galbenă!
Plimbare pe țărmul Mării Galbene
În timpul războiului ruso-japonez din 1904–1905, peninsula Liaodong a devenit un câmp de luptă important. Generalul-maior baronul Anatoly Stoessel a apărat un Port Arthur asediat, timp de cinci luni (din august 1904 până în ianuarie 1905), dar armata japoneză, cu foc de la distanță lungă, a scufundat mai multe nave rusești la baza navală Port Arthur la începutul lui decembrie 1904.
Marina imperială japoneză a paralizat cuirasatul rus Sevastopol, distrugând apărarea rămasă a portulului, iar în ultimele zile ale anului 1904, Rusia a predat Port Arthur în ianuarie 1905.
Tratatul de la Portsmouth din 1905 a cedat Port Arthur Japoniei, care a înființat teritoriul închiriat Kwantung sau Guandongzhou (關東州).
Japonezii au investit masiv în regiune, care a devenit principalul port comercial între Manciuria și Japonia. Japonia a închiriat zona de la Manchukuo după ce a înființat acel stat marionetă în 1932. În 1937, odată cu începerea celui de-al doilea război chino-japonez, Japonia a lărgit și a modernizat zona comercială sub forma a două orașe: Dairen în nord (Dalian) și Ryojun în sud (Lüshun sau Port Arthur). Istorii!
Dacă la Marea Neagră am fost de multe ori pe litoralul românesc, în anul 1983 a avut loc la Varna (Варна), de fapt la Albena (Албена), în Bulgaria, consfătuirea specialiștilor care participau la rezolvarea temei iunternaționale de cercetare sistem automatizat de construcție a hărților topografice. Lucrul a fost destul de intens, așa că ne plimbam mai mult seara, vizitând și Nisipurile de Aur (Златни пясъци). Dar nu -am lăsat, era septembrie. Până nu am intrat odată în mare (Черно море).
În septembrie 1989, am participat la conferința serviciilor geodezice ale țărilor socialiste în Phenian, capitala Coreei de Nord, despre care am și scris (Călătorii geodezice, Phenian, Coreea de Nord). Au participat delegații din 14 țări. Așa că am vizitat din nou Marea Galbenă peste 9 ani.
Marea Galbenă vizitată de două ori în secolul trecut
Cea mai interesantă excursie a fost făcută însă pe țărmul de est al peninsulei, la Marea Japoniei, dar numită de coreeni Marea de Est, atât de Coreea de Nord, cât și de Coreea de Sud. Am și scris un eseu despre această mare (Călătorii geodezice – Coreea de Nord, toponimie 1989, VI). Punctul fundamental de nivelment al Coreei ded Nord este la Marea de Est (Marea Japoniei).
La întrebarea șefului delegației bulgare Jekov, completată cu întrebări ale colonelului Bauer din delegația RDG, colegului colonel Ursan Titus (manager geodez de excepție) și a mea, ni s-a ținut o adevărată conferință de însuși generalul O Ce Gân asupra numelui mării dintre Peninsula Coreea, Japonia și Rusia, denumită acum, conform standardelor hidrografice internaționale, Marea Japoniei.
Există o dispută asupra denumirii internaționale pentru entitatea hidrografică sau marea dintre Japonia, Coreea de Nord, Rusia și Coreea de Sud, pentru care părerile nord-coreenilor și sud-coreenilor sunt aproape comune.
Marea Japoniei (Marea de Est)
Există multe păreri vechi publicate, dar în 1992, obiecțiile la numele „Marea Japoniei" au fost ridicate pentru prima dată de Coreea de Nord și Coreea de Sud la cea de-a șasea Conferință a Națiunilor Unite privind standardizarea denumirilor geografice.
Ca de fiecare dată, delegația română, acționa sub egida Ministerului Afacerilor Externe. Din delegație a făcut parte, ca de obicei, șeful Direcției Topografice Militare, atunci generalul de brigadă dr. ing. Marian Rotaru, însoțit de Șerban Dragomiroiu și locotenentul inginer Nițu Călin-Daniel, cercetător științific (fiul meu). Cu generalul Rotaru am purtat multe discuții asupra celor discutate la conferință, inclusiv despre introducerea unui curs separat de toponimie, lecțiile de toponimie fiind conținute atunci în cursurile de cartografie generală, cartografie computerizată și întocmirea și editarea hărților, pe care le predam eu.
Delegația României la ONU
Revenind la problema denumirii mării, guvernul japonez susține utilizarea exclusivă a denumirii „Marea Japoniei" (日本海), în timp ce Coreea de Sud propune denumirea alternativă „Marea de Est" (Hangul: 동해; Hanja: 東海), mai mult, Coreea de Nord susține chiar numele „Marea Coreeană de Est" (Chosŏn'gŭl: 조선 동해; Hancha: 朝鮮 東海).
În prezent, în majoritatea hărților și documentelor internaționale se utilizează exclusiv numele Marea Japoniei, hărți mult mai puține având scrise atât numele Marea Japoniei, cât și Marea de Est, cum am procedat și eu. În 1989 și Coreea de Nord folosea numele, așa cum am spus deja, Marea de Est.
Organizația Hidrografică Internațională (IHO), organismul internațional de validare a denumirilor apelor (hidronimelor) din întreaga lume, în cadrul standardizării, a decis în anul 2012 să nu schimbe actualul nume unic „Marea Japoniei", respingând cererea Coreei de Sud și a Coreei de Nord de a folosi ambele nume - „Marea de Est" și „Marea Japoniei".
Anii au trecut.... În 1998, Coreea de Sud a ridicat din nou problema la cea de-a șaptea conferință UNCSGN. Japonia s-a opus metodei propuse de guvernul sud-coreean, argumentând că nu au urmat procedura adecvată pentru a face acest lucru. În urma unei dezbateri, Coreea de Sud a retras propunerea și, în schimb, a recomandat ca grupul de experți al ONU pentru denumiri geografice să pregătească o rezoluție pentru a fi prezentată la cea de-a opta conferință a Consiliului ONU. Președintele conferinței a cerut Japoniei, Coreei de Sud și Coreei de Nord să colaboreze pentru un acord reciproc acceptabil.
Ca divertisment, arătăm că și RPDC era interesată, chiar prin delegația sa. Și iată că aici RPDC e bine reprezentată, șef de delegație fiind chiar directorul adjunct al serviciului geodezic național (National Department of Geodetic Survey of the DPRK) Kim Yong Su, locțiitorul directorului Serviciului Hidrografic Kim Ung Chol, Kim Jin Song, consilier, din misiunea permanentă a RPDC la ONU, Mun Jong Chol, Secretar 1 din aceeași misiune și încă un ofițer expert, Ro Ki Chol, din serviciul hidrografic militar. Japonia a participat cu 8 reprezentanți, iar Coreea de Sud 17 reprezentanți! Bătaie mare, nenică!
Și ca să nu nedreptățim românii, delegația României a avut 3 membri: șeful delegației – colonelul ing. Marin Alniței, șeful Direcției Topografice Militare, ambasadorul Simona-Mirela Miculescu, reprezentantul permanent al țării noastre la ONU și Monica Dumitrașcu, director adjunct al Institutului de Geografie al Academiei Române.
Peninsula Coreea între două mări
Ofensiva diplomației sud-coreene avea loc în toate țările și în organismele internaționale, inclusiv în România. Colegul colonel (r.) ing. Marin Alniței își amintea că ambasada Republicii Coreea la București a cerut o audiență la ministrul apărării nationale in luna iunie 2007, cu două luni înainte de Conferința ONU privind denumirile geografice, care avea ca scop reclamarea faptului ca DTM nu respectă recomandarea ONU privind înscrierea pe harta lumii a ambelor denumiri. Numai că ambasada avea o hartă a lumii produsă de DTM în 2002 și intre timp colegul Marin avusese grijă ca DTM să respecte recomandările ONU. Reprezentanții ambasadei au fost realmente încântați de ceea ce au văzut și colegul le-a făcut cadou două exemplare. Și pe timpul Conferinței ONU pentru denumiri geografice din august 2007, în disputa cu Japonia (care nu respecta recomandarea ONU), coreenii au prezentat inclusiv harta lumii produsă de România în sensul respectării recomandării conferinței. Alte informații despre 2007 găsiți AICI. Să-i lăsăm să se certe!
Orașul stațiune Bournemouth
Peste doi ani, în 1991, aveam să merg la alt țărm de mare, la Bournermouth, Marea Britanie, la adunarea generală și la conferința cartografică internațională, unde am susținut înscrierea Asociației Române de Cartografie în Asociația Cartografică Internațională (ICA – International Cartographic Association).
Orașul stațiune, a cărui etimoloigie am arătat-o (la https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-gura-1), când am scris despre gură (mouth). E port la Canalul Englez (English Channel) sau simplu Canalul (Channel), care desparte Anglia de Franța.
Leagă de fapt Oceanul Atlantic de Marea Nordului, prin strâmtoarea Dover (Strait of Dover), fiind locul cel mai aglomerat din lume la pescuit. Francezii numesc acest canal La Manche. Are o suprafață de 75.000 km2, o lungime de 530 km, o lățime de la 176 km la extremitatea vestică, de 41 km la extremitatea estică și o adâncime medie de 54 m.
Mai e numit canalul ăsta Mor Breizh în bretonă, Maunche în normandă, Mor Bretannek în corni, Môr Udd îăn galeză, Het Kanaal în neerlandeză, Canalul Mânecii în română etc.
Revenind la conferință, discutam la o masă la un dineu (oferit de delegația spaniolă) cu colegul bulgar general Jekov, depănând amintiri despre întâlnirea de la Phenian (Pyongyang). Vecini la masă, ca „din întâmplare”, erau doi cartografi din Coreea de Sud. Trăgând cu urechea despre ce am vorbit în engleză cu colegul Jekov, nu peste mult timp cei doi m-au abordat, punând întrebări (im)„pertinente” despre situația geodezică și cartografică din Coreea de Nord.
Versat în ale relațiilor internaționale, le-am amintit că la susținerea asociației noastre mi-am prezentat CV-ul, inclusiv cu gradul militar și cu funcția de șef de catedră și profesor și locul de muncă, Academia Tehnică Militară.
Așa că i-am întrebat direct „ce grade militare au”, ce funcții îndeplinesc și locurile de muncă. Unul mi-a răspuns prompt că e conferențiar universitar de cartografie la Seul, dar celălalt a dat-o în bâlbâieli. Dar asta e o altă problemă!
Aveam să mai vizitez mări și oceane în 1995 la vizita la Barcelona (Marea Meediterană), 1996 în Franța (Oceanul Atlantic și Marea Mediterană), 1997 în Suedia (Marea Baltică) ș.a., toate ca profesor vizitator.
Aș mai putea adăuga aici Marea Norvegiei (Norvegiană), în norvegiană Norskehavet, vizitată în 1986, într-o consfătuire a militarilor cartografi „din est” și „din vest” despre hărțile topografice militare în armatele europene. Așa că „geografia lingvistică” a mărilor se învață nu numai „din carte”, ci și „pe teren” sau „pe apă”.
Marea în expresii
Moto: „După unşpe luni de trudă,/ Pe acei cu dor de ducă,/ Marea Neagră nu-i mai udă,/ Ci, de-a dreptul, îi usucă!” (Scumpa noastră mare!, de Laurenţiu Ghiţă, din Zâmbetoniera, 2004)
Slavici ne lămurește cexpresia „narea cu sarea” („Popa cerea însă marea cu sarea!”), adică imposibilul, pe când Creangă ne explică ce înseamnă „a cerca marea cu degetul” („Bine, bine! cercați voi marea cu degetul, dar ia să vedem, cum i-ți da de fund?”), adică a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sînt foarte mici.
Tot mucalitul Creangă ne luminează cu expresia „peste nouă mări și nouă țări” („Și merg ei și merg, cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari), înțelegând noi că înseamnă foarte departe, cam cum se duce profesorul meditator Jules Werner cu avionul particular.
Sadoveanu ne lămurește ce înseamnă metaforele referitoare la mare („la asfințit un soare roșu, încununat de nouri de jăratic, se cufunda în mările verzi ale codrilor”), imitându-l, poate, pe Vlahuță („stele pluteau ca niște faruri pe nemăsurata și liniștita mare de întuneric”) sau pe „lupul de mare” Jean Bart („S-aprinde un joc de licăriri ciudate pe această mare întinsă de nisipuri arzătoare.”).
Jules Werner, „Ocolul Pământului în două mandate”
Așa că nu-i credeți pe politicienii care vă „promit marea cu sarea”, care în schimb, după ce fură mari meditatori acum sunt turiști de profesie, „vânturând mări și țări”. Nu vă luați după ei când vă invită să „încercați marea cu degetul”, mai bun e un maregraf sau un sonar!
Nu vă luați nici după primarul care vă promite o „mare de apă caldă”, nici că în sectorul 1, pe țevile de apă caldă va curge doar apă „clocotildă”, promisă de cea care s-a întrebat de ce a funcționat o cameră de luat vederi în camera de depozitare a sacilor cu voturi, că ei i s-a promis că nu vor funcționa camerele de luat vederi, de fapt acoperite cu fâșii de hârtie. Și ea acuza furtul la vot în alegerile locale din 2024! Tupeu!
Din englezescul sea, „mare”, au derimat zeci de cuvinte compuse, precum: a smooth sea never made a skilled sailor (o mare lină n-a făcut niciodată un marinar iscusit); at sea (la mare); deep sea (mare adâncă); Dirac sea (marea Dirac; în fizică - un model teoretic al vidului ca o mare infinită de particule cu energie negativă); freedom of the seas (libertatea mărilor); fruits of the sea (fructe de mare); inland sea (mare interioasră); open sea (mare deschisă); seabeach (plajă marină); sea bird (pas-ăre de mare); seaboat (navă maritimă); sea breeze (briza mării); sea captain (căpitan de vapor); sea chart (hartă marină); sea level (nivelul mării, suprafața de la care se exprimă altitudinile); seaman (marinar); sea mark (baliză, geamandură); sea salt (sare de mare); undersea (submarin) etc.
Sea mark
Francezii au cuvântul mer pentru mare. Au și cuvinte compuse cu mer, precum: aigle de mer (vultur de mare); bain de mer (baie în mare); bêche-de-mer (pește de mare); brise de mer (briza mării); eau de mer (apă de mare); fruit de mer (fruct de mare); incident de mer (incident pe mare); mal de mer (rău de mare); mer-air (mare aer; despre rachete, arme); roquette de mer (rachetă de mare) etc.
Există și proverbe și zicători (proverbes et phrases toutes faites, precum ce n’est pas la mer à boire (marea nu-i pentru băut; expresia datează din secolul al XVII-lea și provine din fabula lui Jean de la Fontaine, Cei doi câini și măgarul prost); c’est la mer à boire (marea este de băut; hiperbolă - se spune despre o firmă care prezintă mari dificultăți, numeroase obstacole); je boirais la mer et les poissons (aș bea marea și peștii; colocvial, nimic nu m-ar putea alina); si la mer bouillait, il y aurait bien des poissons de cuits (daca marea ar fi fierbe, mult pește ar fi gătit; în Haiti - expresie folosită pentru a denunța speculațiile nefondate, pe cât de zadarnice, pe atât de inutile); un homme à la mer (om la apă) etc.
Armoiries avec une mer (stemă cu o mare, sens heraldic)
Nemții folosesc See pentru mare, dar și pentru lac. Specialiști în cuvinte compuse, au creat: Seeaussicht (priveliște spre lac sau mare); Seebecken (bazinul lacului sau mării); Seebrücke (dig); Seebucht (golf marin); Seefahrer (timonierii) Seefenster (hublou); Seefisch (pește de mare); Seeforelle (păstrăv de lac); Seehafen (port maritim); Seekarte (harta nautică); Seemann (marinar); Seepromenade (promenada lacului sau a mării), Seeufer (litoral); Seewasser (apă de mare) etc.
Meerjungfrauen (sirene)
Nemții folosesc și Meer pentru mare, bine explicat în dicționare (vezi în Uni Leipzig: Wortschatz-Portal - „Meer“; The Free Dictionary - „Meer“; Duden online – „Meer”). Sunt și în acest caz cuvinte compuse, precum: Meerenge (strâmtoare); Meeresboden (fundul mării); Meereskunde (oceanografie); Meeresküste (țărmul marii); Meeresvogel (pasăre de mare); Meerjungfrau (sirenă); Meersalz (sare de mare) etc.
Cei cu „operația specială”, acuzați că au făcut Marea Neagră „lac rusesc”, cu care americanii se vor vecini în multe mări, în special în Baltică și Neagră, că în Caspică e mai greu cu iranienii, au pentru mare more - море.
Au și ei cuvinte compuse, precum: numele unor mări [Адриатическое море (Marea Adriatică), Азовское море (Marea Azov), Балтийское море (Marea Baltică), Чёрное море (Marea Neagră) etc.]; капля в море (o picătură în mare); открытое море (mare deschisă); по́ морю, аки по суху (pe mare, sau pe uscat); территориальное море (mare teritorială) etc.
Au și proverbe și zicători (пословицы и поговорки), precum: за-морем телушка полушка (juninca de peste mări este o jumătate de junincă); за́ морем телушка полушка, да дорог перевоз (micuța junincă este peste mări, iar transportul este scump); и море из малых капель состоит (chiar și marea este formată din mici picături); и море имеет дно (chiar și marea are fund); море потому велико, что и мелкими речками не гнушается (marea este mare pentru că nu disprețuiește râurile mici); море сильного любит, а бессильного губит (marea iubește pe cei puternici, dar îi distruge pe cei neputincioși); не море топит корабли, а ветры (nu marea scufundă navele, ci vânturile); не обязательно выпить всё море, чтобы узнать, что вода солёная (nu trebuie să bei toată marea ca să știi că apa este sărată) etc. Înțelesul îl ghiciți!
Marea în (c)arte
Moto: „Vă asigur, prin urmare,/ Că-s puţini rechini în mare./ Ar fi mai eficient/ Să-ncercaţi în parlament.” (În Marea Neagră turcii pescuiesc ilegal rechini, de Mircea Constanda, din Pledoarie pentru epigramă, 2007)
Scriitorii nu au ezitat să pomenească mările, exemplificând cu Creangă („Când chiuie o dată, se cutremură pământul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sparie.”), marele Eminescu („La picioare-ți cad și-ți caut în ochi negri-adânci ca marea,/ Și sărut a tale mâne și-i întreb de poți ierta”), Alecsandri („Marea limpede și albastră pare ca un smarald încadrat într-un inel de aur.”) ș.a.
Scriitorii străini au scris despre mări. La figurat, englezii zic sea, „mare”, pentru orice ce seamănă cu imensiatea sau turbulența mării. În 1604, William Shakespeare, în (Tragedia lui) Hamlet, Prințul Danemarcei, scria: „ A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea,/ Dacă este mai nobil în mintea-ți să suferi/ Praștiile și săgețile norocului scandalos,/ Sau să iei armele împotriva unei mări de necazuri,/ Și opunându-te, pune-le capăt, a muri pentru a dormi/ Nu mai mult, și printr-un somn, a spune că terminăm/ Infarct, și miile de șocuri naturale/ Cărnii căreia îi este moștenitor.”
Sună mai bine în engleză: To be, or not to be, that is the question,/ Whether tis nobler in the minde to suffer/ The slings and arrowes of outragious fortune,/ Or to take Armes against a sea of troubles,/ And by opposing, end them, to die to sleepe/ No more, and by a sleepe, to say we end/ The hart-ake, and the thousand naturall shocks/ That flesh is heire to. [1604, William Shakespeare, The Tragedie of Hamlet, Prince of Denmarke, London: Nicholas Ling].
Francezii folosesc mer, „mare”, ca hiperbolă pentru o întindere vastă (vaste étendue). într-o traducere în franceză a romanului Așteptând pentru Doggo, de Mark Mills, se scria: „Găsim locuri în mijlocul unei mări de pălării în agitația înfundată a conversațiilor. Mireasa sosește cu întârzierea corespunzătoare, […].” (Nous trouvons des places au milieu d'une mer de chapeaux dans le brouhaha étouffé des conversations. La mariée arrive avec le retard de circonstance, […]. [Mark Mills, En attendant Doggo, traduit de l’anglais par Florence Hertz, éditions Belfond, 2016]).
Într-o traducere în germană a cărții Povestea vieții mele a lui Giacomo Casanova, se scria: „Însă în afara orașului, te simți foarte confortabil; ai impresia că te afli într-un paradis pe pământ, mai ales când rătăcim spre mare.” („Außerhalb der Stadt fühlt man sich allerdings sehr wohl; man glaubt in einem Paradies auf Erden zu sein, besonders wenn man in Richtung auf das Meer wandert. [Giacomo Casanova: Geschichte meines Lebens, herausgegeben und eingeleitet von Erich Loos, Band XI. Propyläen, Berlin 1985 (Neuausgabe) (übersetzt von Heinz von Sauter), Seite 139]).
În cărți e prezent și cuvântul See, „mare”. Nicholas Monsarrat, în Marea crudă, folosea See, „marea”, ca marele val următor din tiumpul furtunii sau apa mării: „Uneori, busola, roză a vânturilor, era prinsă de marea următoare în timp ce încă se legăna puternic în vale și a suferit o lovitură înainte de a se putea îndrepta.” (Manchmal wurde Compass Rose schon von der folgenden See erfaßt, wenn sie noch schwerfällig schwankend im Tal lag, und erlitt einen Schlag, bevor sie sich wieder aufrichten konnte.“ [Nicholas Monsarrat: Grausamer Atlantik. Wissen, Herrsching 1989, ISBN 3-8075-0002-2 (Der Roman erschien zuerst englisch unter dem Titel The Cruel Sea.), Zitat: Seite 82. Kursiv gedruckt: Compass Rose.]).
Am ajuns din nou la rusescul more - море. Alexander Tambiev, în articolul Punctul de sosire - Marea Sargaselor, din revista „Știință și viață”, scria în 2009: „Spaniolii au fost primii care au descoperit Marea Sargaselor. Nu au întâlnit nicio furtună sau un taifun pe ea și pentru asta au numit-o Marea Doamnelor.” (Первыми Саргассово море открыли испанцы. Они не встретили на нём ни одного шторма или тайфуна и за это нарекли его «Дамским морем». [Александр Тамбиев, «Пункт прибытия — Саргассово море» // «Наука и жизнь», 2009 г., НКРЯ]).
Ca să nu murim necunoscători, Marea Sargaselor este o zonă din Oceanul Atlantic de Nord, situată la est de insulele Bahamas sau la nord-est de insulele Antile, în curbura formată de cele două Americi. Această zonă este numită astfel datorită cantităților mari de alge Sargassum.
Iubitori sau nu de mare, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, undeva, cândva! Dar să nu fie prea târziu! Să n-aveți rău de mare!
Articolul în format pdf este la: Jocuri de cuvinte - mare.pdf
NC
-->
Comentarii