Jocuri de cuvinte – rus
Geografie lingvistică
Rus
Moto: „Pe drumeagul din cătun/ Venea ieri un rus şi-un tun;/ Tunul rus/ Şi rusul tun! („La venirea ruşilor, în 1944”, de Păstorel Teodoreanu)
Am scris noi despre slavi. Din acești slavi fac parte și rușii, cei mai numeroși, cu singularul rus. Rusul este o persoană din populația de bază a Rusiei sau care este originară de acolo. Ca adjectiv se referă și la individ, dar și la poporul care locuiește în Rusia, numele țării fiind derivat din rus. Limba vorbită de ruși este lima rusă.
Rusia
MDA2 (2010) prezintă etimologia: „E rs. rus’ - русь.” Până aici e simplu! De aici începe complicația. Rus’ - русь e moștenit din vechiul cuvânt rusesc rous` - рѹсь, din grecescul antic οἱ ̔Ρῶς, „normanzi”, din arabicul رُوس. „normanzii din Spania și Franța”, din grecescul antic ῥωσιστί, „în scandinavă”.
În tratate în rusa veche din anii 911 și 944 d.Hr. se întâlnesc multe denumiri scandinave și finlandeze. Adică existau Ruotsi, „Suedia”, Ruotsalainen, „suedez”, estonianul Rootś, livonianul Rùo̯t᾽š pentru „Suedia”, Rùo̯t᾽šli, „suedez”, mai departe Rusios, quos alio nоs nomine Nordmannos арреllаmus, „Rusios, care este numele cu care noi îi numim pe normanzi”.
Acest etnonim se construiește din alte denumiri scandinave ca Róþsmenn sau Róþskarlar, „vâslași, marinari”, care se apropie de suedezul Roslagen — numele coastei Uplandei. Din Rus` - Русь a derivat vechiul latin Russi, de unde au derivat — Russia, Ruscia, Ruzziа (Adam din Bremen, lingvist saxon). Din ultimul ar putea proveni Rusia – Русия (Trifon Korobeinikov, 1584; Ivan Peresvetov și alții), dar și vechea Rossiija - Росси́я.
Forma Rus` - Русь este analogă ca formare a etnonimelor чудь, „ciudat”, пермь, „permian” (din Perm) etc. De aici au fost derivate rus în română, orosz în maghiară, oros - орос (ᠣᠷᠤᠰ) în mongolă, oros — орос în calmucă, orus — орус în cazahă, urus – урус în tătară, vyrys — вырыс în ciuvașă, rŭŝ — рўщ în khanty (kaxym), ruś în mansi, lūса, lūsа în germană.
Prin finlandeză occidentală (kareliană sau veps) s-au moștenit roč - роч în komi, dźuć – ӟуч în udmurtă. Au fost utilizate datele din dicționarul lui M. Vasmer.
În diferite limbi rusului i se spune:
• ayona - ᎠᏲᎾ în cheroki;
• bahasa Rusia, Rusia în indoneziană și în malai;
• Biʼééʼ Łichííʼí bizaad în navajo;
• dźuć kyl - ӟуч кыл în udmurtă;
• errusiar în bască;
• éyǔ – 俄語, 俄语, éwén - 俄文 în chineză;
• gjuha ruse în albaneză;
• Isirashiya în zulu;
• kazak tili - қазақ тили în sor;
• Kirusi în swahili;
• kon rátsia - คนรัสเซีย în thai;
• krievs în letonă (din precedentul *kreiv-, dintr-o stemul slav *kriv-, cu aceeași sursă ca letonul kreiss, „stânga”; la început, acesta era numele unui trib baltic care locuia în zona de lângă Pskov, strămoși ai rușilor de astăzi, care erau numiți în același mod „kriviči”, în slava veche de est kriviči – кривичи, vechii letoni, inițial latgalieni, foloseau, prin urmare, numele *kreivi> krievi pentru a se referi nu numai la tribul baltic vecin, ci și la vecinii lor slavi, iar mai târziu l-au generalizat tuturor rușilor);
• Lūkia în hawaiiană;
• mäskobña - መስኮብኛ în amhară;
• mrashia în swahili;
• người Nga în vietnámeză;
• norg russisk în norvegiană;
• orang Rusia în indoneziană și în malai;
• orıs - орыс în zazahă, oros - орос (ᠣᠷᠤᠰ) în mongolă, oros — орос în calmucă, oros hün - орос хүн în mongolă, orosz în maghiară, örsīn - оьрсийн în cecenă, orus - орус în chirghiză și în cazahă, orus tili - орус тили în sór, orod xelen - ород хэлэн în buriată (dintr-o limbă turcică, din vechiul slavic de est Rusĭ - Русь);
• phā sā lat sīa - , ພາສາລັດເຊຍ , phā sā lat sīa - ພາສາລັດເຊຍ în laoțiană
• räsäyle - рәсәйле în tătară;
• rasijánin - расіянін în bielorusă, rosijányn - росіянин în ucraineană, Rosjanin în poloneză, Roshia-jin - ロシア人 în japoneză, rossijánin – россиянин în rusă;
• rasiyālī – रसियाली în nepaleză, raśiyan - रशियन în hindi, raśiyan - રશિયન în gudjarati, raśiyana - रशियन în marathi, raśyan – ರಶ್ಯನ್ în kannada, ṟaṣyan – റഷ്യന് în malaialam;
• reosia-eo – 러시아어, reosiamal - 러시아말 în coreană;
• roč - роч în komi;
• Rooshish în manx;
• rosiká - ρωσικά în greacă;
• Rössisj în limburgheză;
• ru.hra:ca.ka: - ရုရှားစကား, ru.hra:bhasa – ရုရှားဘာသာ în burmai;
• ruhsii – រុស្ស៊ី în kmeră;
• Ruiseanach în galică scoțiană;
• Rúisis în irlandeză;
• ruoššagiella în sami de nord;
• Rus - Рус în sârbocroată, rus - рус în tadjică și în tătară, Ruš - Руш în mari, rus - روس în persană, rŭŝ — рўщ în khanty (kaxym), Rus în cehă, slovacă, neerlandeză și turcă, Rús în slovenă, rus în catalană, provensală sau occitană și română, rus, Rus în turcmenă și în uzbecă, ruś în mansi, rus - رۇس în uigură, rus dili în turcmenă, rus til - рус тил în cumucă, rus tili, ruscha, o'rischa în uzbecă, rusa în esperanto, Rusänapük, Rusapük în volapük, rusas în lituaniană, rusca în azeră, Rusça în turcă, rusça în turcmenă, ruščina în slovenă, rušćina în sorabă, rusciyaṉ – ருஸ்சியன் în tamilă, rusczi în casubă;
• Ruseg, Rusianeg în bretonă, rusī - русӣ în tadjică, rūsī - روسی în pastu, rusi - روسی în persană, rusí - רוּסִי în ebraică, rūsī - روسی în urdu, rūsi - ڕوسی în kurdă, rūsī – रूसी în hindi, rūsī bhāṣā - रूसी भाषा în sanscrită, rúsiy – رُوسِيّ în arabă;
• ṙuseren - ռուսերեն în armeană;
• rushô bhasha - রুশ ভাষা, rushô - রুশ, rashan - রাশান, rashiyan - রাশিয়ান, rushi - রুশী, rushi – রুশি în bengali;
• Rúsin - Русин în macedoneană;
• rusish - רוסיש în idiș;
• rusít - רוּסִית în ebraică;
• rusiyānu – රුසියානුîn singaleză;
• rúski - руски în bulgară, macedoneană și sârbocroată, ruski în poloneză (adj.);
• Ruslandimiutut în groenlandeză;
Cuvântul rus în diferite limbi
• rusnák - руснак în bulgară;
• Ruso în tagalogă, ruso în spaniolă și în valenciană, ruso, ruslandano în esperanto, russo în italiană, interlingua și portugheză;
• russar în norvegiană nynorsk, russer în norvegiană;
• russe în franceză, Rûsse în valonă, Russe, Russisch, Russländer în germană, Russian în engleză, Russies în afrikaans, Russisch în germană și în neerlandeză, russisk în daneză, russiskt în feroeză,rússneska în islandeză;
• Russu în malteză, ârussus în latină, rusu în asturiană, rusų kalba, rusų în lituaniană;
• rusuli - რუსული în gruzină;
• ruszo în țigănească;
• Ruush în somaleză;
• ruz - руз în erza;
• Rwsieg în velșă;
• ryss în suedeză;
• tiếng Nga în vietnámeză;
• u ru su'i skad - ཨུ་རུ་སུའི་སྐད în tibetană;
• urəs bəzš°ā - урыс бызшәа în abhază, Ûrisî în kurdă, urıs - урыс în tătară;
• venäläinen în finlandeză, venelane în estonă, veńalaine în kareliană, venálńe în veps, venäläin în votică și venäjäläin în ingriană (din venä- + -..., din aceeași rădăcină ca Venäjä, „Rusia”, moștenit din protogermanicul *winidaz, „slav”);
• vyrăs - вырӑс în ciuvașă, wrəsəbză - урысыбзэ în adige, wyryssag - уырыссаг în osetă;
• yoni - ᏲᏂ, aniyona kawonihisdi - ᎠᏂᏲᎾ ᎧᏬᏂᎯᏍᏗ în cheroki;
• źuć – ӟуч în udmurtă (cuvânt permic, precum komi-permiacul roč - роч).
Povestea cuvântului rus
Moto: „În clipa hotărâtoare, rusul ştie întotdeauna ce are de făcut.” (Gogol, în „Suflete moarte”)
Povestea cuvântului e interesantă, mai ales din controversa dacă este sau nu de origine scandinavă, adică normandă sau are alt izvor. Pe 6 septembrie 1749, Gerhard Friedrich Miiller (1705-1783), istoriograful oficial țarist rus, membru al Academiei de Științe din St. Petersburg, a ținut o cuvântare aniversară asupra originii substantivului „rus”, recte al numelui Rusia, intitulată „Origines gentis et nominis Russorum".
Cuvântarea s-a bazat pe cercetarea publicată în 1736 de bătrânul său compatriot, Gottlieb Siegfried Bayer (1694-1738), cu surse serioase, ca Analele Bertiniani și lucrările împăratului bizantin Constantin(us) al VII-lea Porphyrogenitus (905 – 959, împărat între 913 și 959).
Academicianul Miiller a dezvoltat teoria că vechiul stat Rusia Kieveană a fost fondat de vikingi sau normanzi, numiți și varegi, despre care noi am scris (vezi „Călătorii geodezice – Suedia 1997, printre vikingi și vechile lor toponime”).
Dar Miiller nu a fost lăsat să-și termine cuvântarea. S-a iscat o rumoare printre academicieni, aceștia considerând cele spuse o blasfemie! Astronomul N. I. Popov, a răbufnit: „Tu, clarissime auctor, nostrum gentem infamia afficis! [Tu, autor cu faimă, ne dezonorezi națiunea!]."
Ședința a fost suspendată înainte ca președintele academiei, viitorul hatman al Ucrainei, Kirill Grigorjewitsch Rasumowski (von Rasumowski, 1728-1803) și țarina Elisabeta Petrovna (1741-1762) șă numească o comisie specială de anchetă a scrierilor lui Miiller, considerate ofensatoare și dăunătoare intereselor și gloriei Imperiului Rus.
Unul din referenții comisiei era chiar faimosul Lomonosov (1711-1762), despre care ați învățat la fizică și la alte științe. Raportul său a fost devastator pentru Miiller, acestuia interzicându-i-se să continue cercetările asupra istoriei Rusiei. Lucrările i-au fost confiscate.
Cum naționaliștii ucraineni au ce au cu rușii, profesorul Mykhailo Hrushevskyi, „responsabilul cu istoria Ucrainei” la Universitatea Harvard a organizat o expoziție la 24 octombrie 1975, cu tezele principale ale unei lucrări în șase volume intitulată „The Origin of Rus'” (originea cuvântului rus) publicate de universitate (Harvard University Press).
Era o mică broșură la prețul $2.50 (Harvard Series in Ukrainian Studies, 1581-83 Massachusetts Avenue, Cambridge, Massachusetts 02138). Oricum, ziua ședinței academiei este punctul de plecare al luptei dintre cele două concepții, pro și contra originii numelui de la vikingi, varegi sau nordici, normanzi!
Varianta pro consideră că nordicii, mai precis suedezii de pe insula Gotland din Marea Baltică, organizatori ai vieții politice, mai întâi pe țărmul Mării Baltice, apoi pe malul lacului Ilmen ( (Ильмень Озеро, între Moscova și Sankt Petersburg, pe malul căruia se află orașul Novgorod) și mai târziu pe malurile fluviului Nipru.
Varianta antinormandă presupune doctrina că rușii (Rus') erau slavi care trăiau la sud de Kiev din vremuri preistorice, anterioare apariției nordicilor, vikingilor sau varegilor pe scena europeană.
Relațiile ruso-române
Moto: „Mă rog, în fiecare zi,/ Să scape rusul de nevoi,/ Că, dacă se va prăbuşi,/ Se poate răsturna pe noi.” (Criză în Rusia, de Ioan Fărcaş, din 80 de epigrame autofelicitate, 2009)
Țara Românească după 1404 (Mircea cel Bătrân)
După perioadele de stăpânire grecească și romană, pe la Pontul Euxin stăpâneau bizantinii Paradunavon. Mai apoi vin genovezii, iar ulterior Dobrotici și Mircea cel Bătrân. În Cronica de la Nürnberg se afirmă că „românii locuiau în insula Peuce „vestită de cei vechi”, prin termenul de Peuce se înțelegeau atunci și gurile Dunării.
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), puterea domnitorului muntean s-a întins până la gurile de vărsare ale Dunării și coastele Mării Negre, inclusiv asupra insulei Șerpilor.
Pentru primele relații cu turcii trebuie amintite capitulațiile (învechit capitulațiúne; teslimiyet în turcă), convenții prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său [DEX '09 (2009), din fr. capitulation].
Capitulația de la 1460 semnată la Adrianopol între Vlad Țepeș și Mahomed al II-lea Cuceritorul stipula: „Art. 10 Nici un otoman nu este autorizat să ducă cu el unul sau mai mulți servitori născuți în Valahia, de orice sex ar fi ei; și nu va exista niciodată nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.”
Capitulația de la 1511 între Bogdan cel Orb și Grozav și Baiazid al II-lea stipula: „Art. 1. Poarta recunoaște Moldova ca țară liberă și necucerită. .... Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici să cumpere, pământuri în Moldova; nu vor putea nici să construiască acolo moscheie, nici să se stabilească acolo în vreun fel.”
Capitulația de la 1529 între Petru Rareș si Soliman I Legislatorul stipula: „...Art. 2. Nația moldovenească se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertățile, fără nici o molestare și fără ca Poarta otomană să poată pune nici o piedică în această privință. Legile, datinile și obiceiurile, drepturile și prerogativele acestei țări vor fi în veci inviolabile.... Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc....
Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pământ, nici casă, nici prăvălie; el nu va putea nici să stea în țară pentru afaceri negustorești decât atâta timp cât va fi autorizat de către domn.” Ce zice Ponta de așa ceva? Că dăduse teren gratis pentru o moschee pe lângă centrul expozițional din nordul capitalei. Sau contra operație de menisc?
Moldova pe timpul lui Ștefan cel Mare
Dar între timp, după căderea Constantinopolului, în 1453, principatul moscovit, devenit prin cuceriri successive de teritorii şi etnii, Marea Rusie, se erijează în moştenitoarea culturii şi misiunii istorice a Bizanţului. Și multe avură cu noi, mai ales în secolele al XVIII-lea, al XIX și al XX-lea.
Ulterior, gurile Dunării ajung în stăpânirea Principatului Moldovei, fiind un adăpost pentru corăbiile lui Ștefan cel Mare în caz de furtuni, în drumul lor spre Constantinopol sau spre principatul de la Mangop. În anul 1484 gurile Dunării intră sub stăpânirea otomană.
Țaratul Rusiei pe la 1600
Primul contact politic mai direct cu Rusia se petrece în anul 1711, când Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, care voia să scape de vasalitatea turcească, încheie un tratat cu Petru I, Ţarul Rusiei. Între altele, în tratat se specifica: „Frontiera principatului Moldovei este determinată, după drepturile sale din vechime, de către Nistru, Cameniţa, Bender, inclusiv teritoriul Bugeacului, Dunărea, Valahia, Marele Ducat al Transilvaniei şi graniţele deja cunoscute cu teritoriul Poloniei". Este primul act prin care Rusia recunoaşte frontierele legitime ale Moldovei. Urmează războiul ruso-turc cu înfrângerea ruşilor la Stănileşti. De acum încolo urmează numeroase invazii!
În anul 1739 izbucneşte un alt război ruso-turc. Armatele ruseşti invadează Moldova. Este prima invazie rusească în Principatul Moldovei. Pacea se încheie la Iaşi şi ruşii părăsesc pământul românesc.
În 1768 ruşii se bat din nou cu turcii. Armatele ruseşti invadează pricipatele. Ecaterina a II-a cerea anexarea principatelor dunărene la Rusia sau cel puţin independenţa lor, cu gândul de a le îngurgita în viitor.
Dar cererea neliniştește Austria şi Prusia, că doar și pe ele le interesau gurile Dunării. Se încheie tratatul de la Kuciuc-Kainargi între Imperiul Rus și Imperiul Otoman după înfrângerea acestuia din urmă în războiul din 1768-1774.
Anul 1787 aduce iarăși o confruntare ruso-turcă. Ruşii trec pentru a treia oară Nistrul în a treia invazie. În tratatul de pace de la Iaşi (1792), bătuţii turcii cedează Rusiei ţinutul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria.
Iată-i pe ruşi ajunşi vecini cu noi pe Nistru. De-acum începe tragedia noastră, că „pohta” rusească este de neoprit. Sub forma diferitelor „pan"-uri (pan-ortodoxism, pan-slavism, pan-comunism) se ascundea, de fapt, intenţia lor de a ajunge la Adriatica, trecând peste Balcani.
În 1806, o nouă cafteală ruso-turcă îi aduc din nou pe ruşi în principatele dunărene, pentru a patra oară. Europa se burzuluiește, că de, acum urma luarea de hălci din Imperiul Otoman, ajuns în starea de „bolnavul Europei".
Au loc repetate negocieri, francezii cu turcii, austriecii cu ruşii, din nou francezii cu rușii și tot așa. În negocieri se punea problema „principatelor dunărene” pe care le cam „pohteau" şi ruşii şi austriecii.
Neajungându-se la bună înţelegere, armatele ruseşti sunt obligate să se retragă peste Nistru. Norocul ne-a surâs, căci aceste „pohte" nepotolite ale ruşilor şi austriecilor s-au neutralizat reciproc. Rezultatul acestor ocupaţii succesive ale Moldovei şi Țării Românești a fost devastator.
Basarabia răpită (Dobrogea la Imperiul Otoman)
A cincea încălcare a teritoriului principatelor dunărene se petrece în 1811, cu ocazia altui război ruso-turc. Turcii sunt bătuţi. Li se cere cedarea Moldovei până la Siret. Dar cum Napoleon decisese atacarea Rusiei, rușii se grăbesc să încheie pacea cu otomanii, mulţumindu-se cu provincia dintre Nistru şi Prut.
Şi cu toate că turcii nu aveau dreptul de a ceda ceva ce nu le aparţinea (capitulațiile turco-moldave din anii 1500 erau clare), ruşii ne răpesc Basarabia şi începe procesul de rusificare a ei.
Cu ocazia răscoalei Eteriei contra turcilor şi încercarea de implicare a provinciilor româneşti, în anul 1821, trupele ruseşti ne invadează pentru a șasea oară principatele cu nelipsitele încălcări şi pauperizarea populaţiei.
Anul 1828 îi aduce pentru a șaptea oară pe ruşi în ţară. Ei invadează Moldova şi Dobrogea pe care le ocupă timp de 6 ani. În 1831-1832 autoritățile imperiale rusești au promulgat Regulamentul organic, prima lege organică în Moldova și în Țara Românească. A rămas valabil până în anul 1858.
Conservator în esență, documentul a inițiat totuși o perioadă de reforme, care au pus baza modernizării societății locale. Regulamentul a oferit celor două principate primul lor sistem comun de guvernare.
Revoluţia română din 1848 a fost şi ea înăbuşită prin a opta invazie militară rusească a principatelor. Convenţia de la Balta-Liman între Imperiul Rus și Imperiul Otoman stipula reconfirmarea suzeranității Imperiului Otoman asupra principatelor Țara Românească și Moldova, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832), prin staţionarea în principate a 35.000 de soldaţi ruşi (și când mă gândesc că în 1989 au rămas doar 23.000 până în septembrie 1990....).
În 1853, în cadrul Războiului Crimeii, are loc a noua invazie rusească, jefuindu-se visteriile principatelor. În 1854 statele europene declară război Rusiei şi asediază Sevastopolul. În urma Războiului Crimeii, Rusia cedează către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului, o regiune de stepă a fostului voievodat al Moldovei, zonă de mare împortanță economică și geostrategică (anexat în 1812).
Bugeac, Cetatea Albă
Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea de către Rusia a Cetății Albe (pe atunci „Ak-Kerman”) către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia recuperează delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.
Turcia preia Delta Dunpării și Insula Șerpilor
Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Trebuie să reținem că unirea principatelor a fost un proiect politic al împăratului francez Napoleon al III-lea, din două motive de politică externă în favoarea intereselor Franței: în primul rând a fost un proiect antirusesc de-a îngrădi și a pune o barieră în extinderea intereselor rusești, iar în al doilea rând a fost impunerea „principiului națiunii" pentru a submina principiile Congresului de la Viena din 1815, ca armă politică a Austriei.
Înalta Poartă și Austria au considerat unirea drept o încălcare a Convenției de la Paris. Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere de la 24 ianuarie 1859.
În 1877 are loc Războiul de Independenţă. Principatele Române reunite intră în războiul ruso-turc ca aliate ale Rusiei. Drept răsplată, ruşii, care printr-o convenţie parafată de însuşi țarul Rusiei recunoştea drepturile româneşti şi integritatea teritorială, ne răpesc cele trei judeţe din Bugeac, din sudul Basarabiei, încorporate Moldovei în 1857. România a devenit stat independent.
Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea de România către Rusia a sudului Basarabiei, mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul brațului Chilia și de vărsarea brațului Stambul (județele Cahul, Bolgrad și Ismail).
Prin art. 45, sudul Dobrogei de la est de Silistra până la Ofidaki/Yilanlîk, la sud de Mangalia, era cedat României de Imperiul Otoman (frontiera actuală). Articolul 46 preciza că „Atât insulele formând delta Dunării, cât și insula Șerpilor și sangeacul Tulcei sunt alipite României” [Tratatul de la Berlin din 1878, art. 45 si 46, Anexa 1].
În primul război mondial, capitala urmând a fi ocupată de germani și bulgari, guvernul și casa regală s-au retras la Iași. Aliați fiind cu rușii, tezaurul României ajunge în Rusia și de atunci rușii transformați în comuniști se fac că plouă cu retrocedarea lui.
În 1918, Basarabia, prin decizia locuitorilor ei, revine la sânul naţiunii române de unde fusese răpită în 1811. Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 a confirmat stăpânirea românească asupra Basarabiei și a Insulei Șerpilor, administrată de Comisia Europeană a Dunării (CED).
Conferința CED din 18 august 1938 de la Sinaia a trecut sectorul Dunării maritime, inclusiv insula Șerpilor, în administrarea directă a statului Român, în cadrul căruia a rămas până după sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Dar în 1940 are loc a unsprezecea invazie. România este ruptă din nou. Prin pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, ruşii ne răpesc în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Printr-un ultimatum brutal ni se acordă doar trei zile pentru evacuarea întregii provincii, cu toată administraţia ei.
Armata română, care avea ordin să nu riposteze, este umilită şi fugărită până la Prut. Dar vine anul 1941. România, în alianţă cu foştii prieteni ai ruşilor, „fasciştii" germani, trec înapoi Prutul. Armata română, ultragiată şi umilită în 1940, primeşte ordinul de la Ion Antonescu, cel acum fără de mormânt: „Vă ordon, treceţi Prutul!"
Astfel, am recuperat ceea ce era al nostru, ceea ce este al nostru. O reparaţie istorică a dreptului poporului nostru de a dispune de viaţa lui. Dar de Ion, eroul, nu avem voie să pomenim. Noroc cu cele scrise de Adrian Paunescu și cu muzica Mariei Gheorghiu (Bocetul lui Ion cel fără de mormănt, Veta Biriș (https://www.youtube.com/watch?v=zfhtKt8Dt0I).
A douăsprezecea, şi sperăm ultima invazie rusească, a avut loc de 23 August 1944, după ce regele Mihai declanșare insurecția. Trupele comuniste ruseşti ne-au ocupat, au încheiat armistițiul cu vreo 20 de zile întârziere, luând mulți prizonieri, deși încetasem luptele.
Apoi ne-au dăruit calea spre comunism, cu acceptul lui Churchil, ne-au impus legea lor timp de jumătate de secol, cu toate că din România trupele rusești fuseseră retrase din 1953. Aşadar, de-a lungul ultimelor trei secole din istoria noastră am suferit 12 invazii ruseşti.
La data de 4 februarie 1948, la Moscova, prim-ministrul Republicii Populare Romîne, dr. Petru Groza și ministrul de afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, semnează „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS”, care, deși se referea la Tratatul de pace din 1947, stabilește, împotriva prevederilor acestui Tratat, că Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componența URSS” [Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS, art. 1, lit. b].
În cursul delimitării pe teren a frontierei, comisia sovieto-română sub comandament sovietic, s-a abătut de la talvegul brațului Chilia în mai multe rânduri, fixând frontiera nu pe acesta, ci pe brațe laterale de pe partea dreaptă, românească, incluzând astfel în teritoriul sovietic nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tătarul mic), Dalerul mare și Dalerul mic, ci și insula Maican și mai ales Ostrovul Limba de la gurile brațului Chilia, în timp ce linia frontierei în apele teritoriale pornind de la golful Musura era mutată de la nord, la sud de insula Șerpilor.
În procesul-verbal de descriere a traseului s-a menționat trecerea Insulei șerpilor la U.R.S.S. În schimb, ostroavele Tatomirului (Tatarskii, acum Tătarul Mare sau Tatanir) și Cernofcăi (Cerniovskii), și ele ocupate în vara anului 1944, sunt oficial recunoscute ca aparținând României, grănicerii sovietici retrăgându-se din ele.
La data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări (Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar) au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei.
În acel document se afirmă, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice, că „Insula Șerpilor a fost înapoiată URSS de către R.P. România și încadrată în teritoriul U.R.S.S.“.
Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete, dar în martie 1949, căpitanul-comandor Constantin Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierei, a fost arestat pentru că nu recunoștea URSS-lui Insula Șerpilor și nici celelalte 5 insule de pe brațul Chilia.
Constantin Copaciu (1910-1995) a fost eliberat mulțumită unor negocieri informale între România (reprezentată atunci de Mihai C. Băcescu) și Principatul Monaco (unde Băcescu își făcuse relații ca hidrograf).
De fapt Constantin Copaciu a fost „cumpărat” cu familia de către Muzeul Oceanografic din Monaco, al cărui director adjunct, căpitanul-comandor Jean Alinat, a jucat un rol esențial în negocieri. Ulterior Constantin Copaciu a fost directorul logisticii Muzeului, până la pensionare.
Granița pe brațul Chilia (harta topografică rusească L-35-095)
În august 1949, nave militare sovietice au debarcat pe insulă, au arestat grănicerii și paznicii români, și i-au debarcat în orașul Sulina [D.I. Pădureanu - Insula Șerpilor, Revista Istorică, nr. 9-10/1995, p.16].
Protocolul de predare a insulei către U.R.S.S. nu a fost niciodată ratificat, nici de Sovietul suprem al U.R.S.S., nici de M.A.N. a R.P.R. și R.S.R. Totuși stăpânirea sovietică asupra insulei Șerpilor a fost confirmată prin Tratatul încheiat între Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, de colaborare și asistență mutuală, semnat la București la 27 februarie 1961.
Imediat după ocuparea insulei Șerpilor, sovieticii au început să construiască aici o bază militară de supraveghere maritimă și aeriană, prevăzută cu antene radar. În mai multe rânduri, pescarilor români care au fost surprinși de furtună pe mare nu li s-a permis să se adăpostească pe insulă, fiind respinși de către autoritățile militare sovietice, incidentele încheindu-se, de mai multe ori, cu victime.
După anul 1980, odată cu descoperirea de rezerve considerabile de țiței (10 milioane de tone) și de gaze naturale (1 miliard m³), interesul pentru împrejurimile insulei a crescut mult. Convenția O.N.U. asupra mării de la Montego Bay recunoaște dreptul statelor să-și extindă apele teritoriale la 12 mile, și în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.
După destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, s-a format și Ucraina ca stat independent, iar frontiera cu URSS a devenit frontiera cu această țară. Insula Șerpilor împreună cu baza militară și cu apele sale teritoriale, a trecut „de facto” în componența Ucrainei.
Un tratat frontalier româno-ucrainean semnat la Constanța la data de 2 iunie 1997 (pe când aveam primul președinte de dreapta, Constantineascu), intrat în vigoare la 22 octombrie 1997, a confirmat dispozițiile tratatului româno-sovietic de la București din 27 februarie 1961, și a fost confirmat la rândul lui (pentru a treia oară în ceea ce privește insula Șerpilor) de către Tratatul dintre România și Ucraina privind regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în problemele de frontieră, semnat la Cernăuți la data de 17 iunie 2003 (când aveam președinte de stânga).
Pe Insula Șerpilor a fost stabilită o garnizoană militară care face parte din sistemul de pază și apărare a granițelor de stat ale Ucrainei, deservită printr-un helicodrom, un debarcader militar, depozite, instalații energetice (generator electric cu motor diesel) și un rezervor de apă. Stațiile de radiolocație aflate pe insulă execută o cercetare la mare distanță, într-un perimetru ce cuprinde Marea Neagră și Marea Mediterană. Rusia, cu inteligență, când a ocupat Crimeea nu s-a atins de Insula Șerpilor, știind precis că e a României! Părerea mea!!
Podișul continental din sudul Insulei Șerpilor, în dreptul Sulinei, a intrat în litigiul teritorial dintre România și Ucraina, care a fost judecat la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga.
Zona litigioasă a fost artificial lărgită până la suprafața maritimă de 12.000 km² prin extinderea revendicărilor ucrainene mult la apus de linia echidistantă între coastele sale și cele ale României. Miza disputei era îndeosebi economică, respectiv posibilitatea explorării ș exploatării resurselor de hidrocarburi.
Ambele părți au declarat de la început că vor respecta judecata Curții, indiferent care va fi. Prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009, CIJ a acordat 79,34% din zona în dispută României, anume 9.700 km² cu o adâncime medie de peste 50 m, iar Ucrainei 20,26% din zona în dispută anume 2.300 km² cu o adâncime medie sub 50 m, incluzând totalitatea apelor teritoriale ale insulei Șerpilor, inclusiv în dreptul Sulinei [„Maritime Delimitation in the Black Sea (Romania v. Ukraine)”. icj-cij.org].
Prin acceptarea acestei judecăți, litigiul teritorial major s-a stins, litigiul minor privind insula Maican de pe brațul Chilia și partea de sud a golfului Musura din nordul imediat al Sulinei, rămânând singura divergență teritorială între România (care le revendică) și Ucraina (care le stăpânește).
La data de 18 martie 2014, prin alipirea „de facto” a peninsulei Crimea la Federația Rusă, a apărut în Marea Neagră, la răsărit de insula Șerpilor și la echidistanță de aceasta și de capul Tarhankut din Crimeea, o nouă frontieră maritimă de fapt, între România și Rusia, de o lungime de 200 km cu un traseu nord-sud [Tudor Despina, Marea Neagră, apele revizionismului rusesc în Europa, „revista 22”, 11 februarie 2016].
Situația de acum este complexă. Rusia a ocupat Crimeea. În Ucraina etnicii ruși au declanșat lupte cu arnata ucraineană. Trupe rusești erau masate în apropierea frontierei Ucrainei. Ucraina a cerut intrarea în NATO. Vrea grăbirea formalităților. România reclamă apropierea forțelor rusești de teritoriul românesc.
Ucraina interzice limba română în unele școli și noi vrem să colaborăm militar cu ei, grăbindu-ne cu un tratat militar, cred că la îndemnul americanilor, semnat ca primarul, numit „Acord de cooperare tehnico-militară între România și Ucraina”, prin care sfidăm rușii. De ce fu urgent să semnezi un asemenea tratat? Să fi uitat noi unde apărură vestele portocalii, de unde s-au inspirat imediat Băsescu și Tăriceanu?
Acum, prin aprilie 2021, s-au făcut antrenamente cu ei în Marea Neagră, cred că la îndemnul știm noi cui, cărora le mai și plătim enorm pe armamente! Provocăm rușii? Chiar fără nicio condiție privind românii de pe acolo? Că Ucraina s-a angajat mereu în rezolvarea probemelor conflictului Republica Moldova – Transnistria, considerându-se mai interesați ca noi.
Avem curaj și angajamente ferme...
Care Ucraina? Cea beneficiară a Tratatului Ribbentrop – Molotov, din august 1939, cea în care comunitatea românească nord-bucovinenă, herțană și transcarpatică este agresată cinic asupra identității românești, în învățarea în limba română. Cea unde românii sunt încurajați să se declare moldoveni, cea unde școlile cu predare în limba lromână devin tot mai rare...
Și totuși.... avem curaj și îndemnuri bune...
Despre ruși
Moto: „Staţi pe Donul liniştit,/ Scutul nu produce votcă;/ Suntem un popor păţit,/ Nu vreau să vă iau în lotcă! („Jurnaliştilor ruşi, de Dumitru Râpanu, 2011)
Iată că noi admirăm lucrurile bune ale culturii slave, înțelegând, de exemplu, că Rusia nu înseamnă doar Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Gorbaciov, Putin și alții. Că ăstora li se adresează și Plăieșii (Sus pe malul Nistrului, punând eu și adresa https://www.youtube.com/watch?v=uQxRU2a0-PA). Zic asta ca să știe și președintele meu de bloc că „la frați nu se pun hotare”, după cum susține public Ion Paladi, cel care a narat lin, curgător, și despre sfânta Basarabie furată.... (https://www.youtube.com/watch?v=2C9NMlG0Fg).
Iubesc această seară, De serghei Esenin
Că președintele meu de bloc susținea într-o zi că noi, cei de la scările 1 și 2, ba suntem două popoare, iar a doua zi două națiuni. Dar... noi nu judecăm Rusia după cum ni se ordonă! Așa să fi fost și RFG și RDG în 1989?
Rusia înseamnă și Mendeleev, Turgheniev, Pușchin sau Tolstoi. Rusia înseamnă și Esenin (ascultați Scrisoare mamei (https://www.youtube.com/watch?v=8_veOfJqJOw), ne recită Radu Beligan). Eu i-am admirat pe Nicu Alifantis cu Focul Vânăt (https://www.youtube.com/watch?v=u57z488YK1k), de fapt definitoarea poezie a lui Esenin Spovedania unui huligan, dar și pe Adrian Păunescu recitând Nu jelesc, nu mă bocesc, nu strig (https://www.youtube.com/watch?v=J5Me0nZHwMk).
Rusia înseamnă și Lev Tolstoi (vezi aici Cadavrul viu din 1975 (https://www.youtube.com/watch?v=iOBWKX1AMuY, în regia lui Cornel Popa, cu Amza Pellea, Mariana Mihuț, Gina Patrichi, Clody Bertola, Constantin Raușchi ș.a.).
Rusia înseamnă și Anton Pavlovici Cehov cu ale sale Nunta (Свадьба), Demonul pădurii (Леший), Jubileul (Юбилей), Pescărușul (Чайка), Unchiul Vania (Дядя Ваня), Trei surori (Три сестры), Livada de vișini (Вишнёвый сад) etc. Alegeți prin click în română sau în rusă!
Rusia înseamnă și Mihail Alexandrovici Șolohov cu al său roman Donul liniștit (Tihii Don), în patru volume. La noi titlul a fost tradus ca Pe Donul liniștit. Cum tehnica digitală a progresat, puteți asculta în vreo 14 ore volumul I, partea 1 ca un audiobook cu o voce feminină în limba română (https://www.youtube.com/watch?v=5mlH4OwwV9U).
Rusia înseamnă și Piotr Ilici Ceaikovski (Пётр Ильи́ч Чайко́вский, 1840-1893), cel ce a compus simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte și teatre muzicale.
Edecarii de pe Volga, Repin
Fiind un admirator și ascultător frecvent al lui Piotr, mai ales în pademie, vă recomand Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci, din multele simfonii Simfonia nr. 2 în do minor (Mica Simfonie Rusă, aici Karaian, Berlin), uverturile sale, Concert pentru pian nr. 1 în si bemol minor, op. 23, iar dintre cele 10 opere Evgheni Oneghin (Евгений Онегин) și Dama de pică (Пиковая дама), permanent prezente în repertoriul liric actual. Comparați interpretările! Ca bonus, ascultați-o pe – Angela Gheorghiu cu aria Lizei din Dama de pică (https://www.youtube.com/watch?v=MVXjGEwJis8)!
Rusia înseamnă și pictorul realist Ilia Efimovici Repin (Илья Ефимович Репин), cel care a spus „Pentru a fi un pictor credibil trebuie să consideri adevărul ca fiind cel mai important din lume”. A devenit faimos odată cu pictura Edecarii de pe Volga, pe care am avut onoarea să o văd (Sankt Petersburg, Muzeul Rus).
Repin a realizat multe portrete ale unor compatrioți celebri precum marele scriitor Lev Tolstoi, omul de știință Dmitri Mendeleev, compozitorul Musorgski, filantropul Pavel Tretiakov (am vizitat galeriile din Sankt Petersburg), pictorul și poetul romantic ucrainean Taras Șevcenko, considerat poetul național al Ucrainei (hopa, care apare pe bancnota de 50 de ruble transnistrene, emisiunea 2007!).
Și multe ar mai fi de scris! Merkel discută la telefon cu Putin, Putin vine la nunta ministrului de externe austriac cu un cadou. Noi nu discutăm cu rușii. Ne plângem că stăpânesc Marea Neagră, dar prin apele noastre teritoriale pescuiesc ilegal alții. Avem hidrocarburi în Marea Neagră, dar le vor exploata alții și profitul se va duce pe la firme offshore.
Speranțe mai avem cu românii din Ucraina, care nu și-au uitat tradițiile și portul. Ia priviți frumoasele româncuțe în iile lor la deschiderea anului școlar într-o școală românească din Ucraina.
Rezistență prin tradiții și port (școală românească, Ucraina, septembrie 2021)
Interzicem mărfurile chinezești în favoarea altora, fără licitații... Chipurile pentru siguranța națională! Dar despre asta, despre Crimeea și despre Rusia în alte articole!
Să fiți iubiți!
NC
-->
Comentarii