JURĂMÂNTUL

Venea încet apusul pe umbra răsfirată

a fagului sihastru din vârful unui deal,

la marginea pădurii se auzea deodată

o doină neștiută…,în cântec de caval.

      

Ajunsă mai aproape de dorurile mele,

trezite fără voie din somnul fără vis,

readucea în cuget doar amintiri rebele

rămase îngropate la margini de abis.

 

Călare pe o rază, scăpată dintre creste

din luna adormită pe colțul unui dâmb,

soseau să-mi readucă o tainică poveste

cu clipele jerfite în jurământul strâmb.

 

Se spune în poveste că vajnica ursită,

venită să citească înscrisul prorocit,          

plecase fără veste, sedusă de-o ispită,

lăsând-ne uitarea pe gândul nerostit.

 

Inscrisul fără nume, rămas în amintire,

mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,   

când orele rebele mă cheamă, în neștire,

la plaja-ndepărtată pe care ne-am iubit.

 

 

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

AureliaAlbAtros a comentat la postarea de pe blogul AureliaAlbAtros Dincolo de cuvinte
Acum 24 minute
AureliaAlbAtros a postat o postare pe blog
Acum 33 minute
AureliaAlbAtros a comentat la postarea de pe blogul AureliaAlbAtros Un albatros rebel
Acum 37 minute
AureliaAlbAtros a postat o postare pe blog
Acum 37 minute
Mai Mult…
-->