Caut înfrigurată printre amintirile despletite
albastrul metalizat al ochilor nopţii
ce-a zugrăvit portretul mamei, în câteva secunde,
în ruginiul dorului devenit cenuşă
în cripta pe care am scris numele ei.
***
Nu mai număr anii deveniţi cocori spre alte zări,
curcubeul a-mpărţit deja pământul în două:
de o parte sunt eu, pasărea care aleargă
în jurul aducerilor-aminte
şi loveşte cu ciocul de dor forografia-nvechită
sădind câte o lacrimă
şi câte un vaiet în ploaia de stele
ce se lasă-ncet ca o cortină
spre spectacolul ce se apropie de sfârşit.
De cealaltă parte e sufletul mamei
care se-ndoiae când nu-mi este bine
şi-mi unge cu mir trupul iubirii
şi-mi înveleşte viaţa c-o perdea de flori...
Ştie că pentru mâine
Visele nu mor şi nici nu dor.
***
Cine a bătut în ziua de ieri cu petale de tei?
Cine aleargă desculţ cu aduceri-aminte despletite
spre ziua de mâine?
Ştiu! E mama ce-mi mângâie lacrima.
-->
Comentarii