Lacul - Ion Ionescu Bucovu
o, trandafirul meu, te-ai ofilit
așa de mult pe tine te-am iubit,
ești singur și privești la mine trist,
ai ochii plânși, culori de ametist.
privesc la tine, leagăn depărtarea,
frunzele moarte-au căptușit cărarea,
mă uit afară printre jaluzele
și iernii doar cu mâna-i fac bezele.
cerul pustiu s-a scuturat de nori,
răcoarea a-nceput să-mi dea fiori,
coșmaruri n-am, gândesc normal,
și stau cu gândul dus, orizontal.
privesc pe sus și parcă văd un lac,
pe care galbeni nuferi se desfac,
peste oglinda apei adie vânt ușor
și deodată lacu-mi dă fior.
prin nuferi peste apa argintie,
plutește lin o lebădă pustie,
parc-ai fi tu, o balerină dulce,
ce trece-acasă tristă să se culce.
de-odată m-am trezit din acest vis
și toată scena asta mi s-a-nchis,
din nuferi văd doar strălucirea lor
și chipul tău de care mi-este dor.
marţi, 27 noiembrie 2012
ești singur și privești la mine trist,
ai ochii plânși, culori de ametist.
privesc la tine, leagăn depărtarea,
frunzele moarte-au căptușit cărarea,
mă uit afară printre jaluzele
și iernii doar cu mâna-i fac bezele.
cerul pustiu s-a scuturat de nori,
răcoarea a-nceput să-mi dea fiori,
coșmaruri n-am, gândesc normal,
și stau cu gândul dus, orizontal.
privesc pe sus și parcă văd un lac,
pe care galbeni nuferi se desfac,
peste oglinda apei adie vânt ușor
și deodată lacu-mi dă fior.
prin nuferi peste apa argintie,
plutește lin o lebădă pustie,
parc-ai fi tu, o balerină dulce,
ce trece-acasă tristă să se culce.
de-odată m-am trezit din acest vis
și toată scena asta mi s-a-nchis,
din nuferi văd doar strălucirea lor
și chipul tău de care mi-este dor.
marţi, 27 noiembrie 2012
-->
Comentarii