Blog

Nu mă ştiu demult iubită
Şi-s cu faţa la cearceaf
Vieţi-i dau acum perdaf
Că mă duce în ispită.

Şi de-o fi, cafea să beau,
Una, două...cât mai multă,
Beau cafeaua cu cucută
Poate aflu şi ce vreau.

Primăvara-i de belea
Stă în coasta mea întruna
Vaaai, s

    DESTIN

Sublimă pedeapsă
Doar, stropi de iubire
Ce ajung -n suflet
Si apoi ... dispar in nestire.

O clipă de durere... si de fericire
De dor presarată
In noaptea visată.
Privesc neâncetat, destinul uitat

Lacrimi venite din cer
Tot mai adânc sper,
Sa renască

 mai știi tu, toamna-aceea când visele foșneau, 

 atingeri diafane în șoapte de mătase,

 când numai trubadurii în noapte ne cântau, 

 stârnind nemărginirea, în clipele rămase.

 când agățam în ramuri speranțe aurii, 

 neparguite încă de soarele tomnatic

cu care dintre ochi să îți sărut lumina

de mersul îmi e noapte în prea senină zi

iar gura prea săracă de buzele-ți flămânde

și șchioapă crunt când vreau să te dansez

cu ce amarnici umeri să îți aștept odihna

degeaba vine ploaia, nu cresc decât în jos

ca n

Cerul mi-a dat un acoperiş de stele...

Eu stau sub el...

sătulă de ambiţia -mi prostească

de a fi cunoscută peste noapte

şi de-a uita cine sunt peste  zi.

Nimic nu mă mai face să devin asemeni pescăruşului

care uită de unde a mâncat ultima oară şi încearcă

Imagine preluată de la Iolanda S.

Departe de lume-n cabana de lemn

Lumină am doar lumânarea,

Cu-o ceașcă alături, la scris mă îndemn

Spre tine să-mi caut cărarea.

Fereastra mi-arată negre genuni

În care doar stele pulsează,

Iar luna-i ascunsă de norii neb

alter ego

eu sunt homerul zilelor apuse

cu odiseia implantată-n sânge,

cu iliadece cetăți distruse,

timpul n-a reușit a mă înfrânge.

trecut-am ca ulise pân’ la urmă

cu inima-n armuri, arsă de timp;

până această viața mi se curmă,

mă voi lupta cu zeii din o

Doar poezia mi-aduce alinare

în sufletul atât de pustiit

e calea ce-o prefer s-alung durerea,

anestezia dorului nestins

Doar poezia îmi dă viaţă

prin ea respir, întineresc

e drumul meu spre mântuire,

Edenul pe care-n miez de noapte

cu ochii minţii îl visez

Iubito, ne-a fost dat să fim

Tu val de râu, eu val de fluviu,

Sub tunet să ne risipim

In ploile ce curg diluviu.

Şi sub rostogoliri năuce -

Talaz în spuma de ocean,

Ca două suflete pierdute

Să vălurim către liman. 

Apoi scăpaţi din încleştarea

Potopului în

surd

lipsit de fire

bezmeticit de leacul scheletelor albe

cenușă de trunchi rănit

în sunete nomade

te urăsc cioată plouată de griji

scânteie cazută pe cruci de zăpadă

pumn stelar

iată

ispășesc propriile-mi gânduri

prinse în rană de mucegai

crescut de amorțir

ce greu îmi e

să mor în lumânare

ai stinge roșul foc

ce de sfârșit mă doare

ai rupe legăminte

de nori să nu mă ardă

cu ploi mult prea acide

soare să nu mă vadă

de ai simți durerea

m-ai răsări un pic

firească-ți va fi vrerea

născută din... nimic

de m-ai iubi

te

Plecă şi încă era sub imperiul stării de vrajă care-l copleşise cât fusese în vizită la acea misterioasă doamnă. Ajunse în sfârşit acasă, băgă maşina în garaj şi atunci văzu că pe bancheta din spate valijoara cu cadoul pentru sora Clarei. Zâmbi gândi

timpule

ce se-ntâmplă, timpule, cu mine,

tot mereu mă-mbătrânești, cu anii,

în clepsidra vremii care vine,

am din socoteli numai pierzanii.

părul tinereții deja s-a albit,

a căzut argintul cerului pe el,

ridul din obrazuri mi s-a adâncit,

nu poți să mai st

Imi este dor....

Îmi  tare este dor  
de locul unde m-am născut  
de casa dintre pomi-n floare,
cât timp d-atuncea a trecut,
câmpul plin de lăcrămioare
și mirosul acela plăcut
de cozonaci rumeni  la culoare,
mi-e dor de locul und-am crescut....
 
C

încă o inimă mai dați-mi

încă o inimă mai dați-mi,

am loc în piept și pentru ea,

în golul răscolit de patimi,

să bată ca o tobă grea.

în lumea care-și cere dreptul,

spre înălțimile solare,

nu pot slăvi  mereu cu pieptul

amarul greu care ne doare.

poate mi-

Din oftatul tău răsare dorul,

Cînd dorința s-a aprins, ca jarul,

Mistuind inima încinsă – focarul –,

Aripile își ridică și-și ia zborul,

Dincolo, de unde gîndurile pătrund,

Să ne  cerceteze sufletele, profund,

Dacă poate trezi aici o iubire veche,

Ca să r

Stau statuie la fereastră. Aştept să se întoarcă. Nu! Nu... doar aştept! Abia aştept să se întoarcă! Privesc în calea lui, pentru ca să-l am mai repede aproape! Cu o secundă, cu o privire... Vecinul Popescu a ieşit cu Gipsi la plimbare. Drăguţ căţel!

Am luat un pumn de nisip 
din Marea Moartă 
şi-l strâng şi-l strâng, până ce 
printre degete, se prelinge 
fir după fir 
căutând căldura tălpilor 
ce au desenat cândva 
harta lumii! 

Viaţa, e adevărul, 
sau doar un simplu moft 
plecat în pribegie 
să-şi caute-m

I

Era un asfințit, ca orișicare

Din infinitele căderi de șoapte

Când luna împingea de soare

Să tacă, ea să nască noapte

Când frigul începea să moară

Omătul să-l confunzi cu ghiocei

În aer nări pulsau a primăvară

Câmpia se albea încet de miei

Pe când pământ

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanți când ies la sfadă
Cu glas peltic și gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Pentru prostia voastră mare.

Când ești în fruntea