Blog

iubito

faci palma căuș ca-n spicul de grâu,

beau apă din pumnu-ți cum beau dint-un râu,

privesc la părul tău galben și lin

cum curge-ntre pietre de-argint și rubin.

te mângâi cu mâna cum mângâi un mal

și coapsele tale sunt țărmul opal,

iar ochii adânci, f

Zbor,

doar în gând,

că aripile-s frânte,

sunt pasărea ce cântul

astăzi

nu-l aude,

sunt ploaia,

fără lacrima din geană

sunt eu,

ori poate toamna,

şi în vântu-i

adesea te-mpresoară,

te-mprăştie în patru zări

nălucă,

să nu mai ştii,

dacă e vremea

de-ntristare

sau de d

Poţi să baţi într-o uşă de plumb?
Poţi să găseşti ecou
într-o lume surdă înconjurată de ziduri?
Mi-am zdrelit pumnii
bătând la uşa sufletului tău
şi acum toată fiinţa mea
e însângerată.
Îţi cer să-mi dai înapoi
toate semnele de punctuaţie
pe care le-ai lu

E oare doar,

a minţii noastre-nchipuire,

că suntem vii

şi-n astă lume hoinărim?

Că stăm privi la naltul

fără nume,

şi mielul,

ce zburdă pe câmpii!

Cum pot să-mi strig îngrijorarea

de-a fi o umbră,

rătăcitoare printre vii?

Cum pot iubi,

de sunt un gând,

ori fum,

Sfârșit de iarnă...

Agățate de gânduri stinghere
  ramuri de vis stau rezemate,
  vântul adie și ușor împrăștie
  miros de flori scuturate .
 
 Printre crengi  de ger răvășite  
 șoaptele  s-ascund  zgribulite
  frigul a pus stăpânire pe zare

veselie de primăvară

ascultați cum cântă pădurile

și cum se joacă prin ele vântul,

ascultați râurile pe toate gurile,

ascultați păsărilor cântul.

s-au sculat toți codrii bătrâni,

îi bucură căldura și soarele,

ascultați doinele la români,

ascultați cum susu

Adânc în noapte,

ecoul paşilor săi,

răsunau.

Un fior puternic

îi scutura convulsiv trupul

până la călcâie.

Cu chipul ca de piatră,

umbla cu degetele prin fumul de ţigară

şi glacial,

cu ochii voalaţi,

fulgera plopii aliniaţi

de ambele părţi ale drumului său.

În pâlpâirea palidă a flăcăruii,

atins de razele lunii pline

într-o infinitate de forme,

se descoperea singur...

Nu mă împușca

legat la gânduri

cu fâșie de noapte

În groapa leilor

nu mă lăsa singur

când cerul nu e senin

Împinge-mă cu drag

de pe marginea lunii

măcar să-mi visez coasa

Unge bine ghilotina

să nu am timp să curg

amară rouă ci roșie

Îmbată-mi oștenii

înainte

Purtai pe umeri Slava...
a timpului veşmânt.
Viclean şi rău un crivăţ
te-a scos din cuibul sfânt.
Iubire-n veci pluti-vei,
căci n-ai să piei nicicând.
Usor în taina vieţii,
ca floarea răsărind.

Învietor de stânci,
de gănduri fără soare.
Însângerate p

Pe temelia lumii ai așezat iubire,
Din dorul tău, ai pus un fir de dor,
Speranță-ai pus și dragoste-n zidire
Și visul tău… deasupra tuturor.

M-am perindat prin visul tău, femeie,
Prin prea puținul tău, dorit din fire.
Azi iți trimit în dar o orhidee,

sonetul primăverii

Renaște iar natura-n nemișcare,

Înfășurată-n șalul de zăpadă,

Un ghiocel începe să se vadă,

Ca un simbol înviorat de soare.

Se scutură din somnul ei gătită

Să-ntâmpine potopul de lumină,

Mijește mugur verde în grădină,

Și-apare ca o faln

Mugur copt sprge-n petale foame de viaţă.

Truda iernii ce-n geruri coace pita în glie

Odihna-şi găseşte... Şi-n raze de soare agaţă

Slava noului rod, în triluri de ciocârlie...

Simt cum inima-mi bate-n fioruri fierbinţi

Clocotindu-mi în carne forţe noi,

privește, ochiule

intru-n starea ierbii când se face verde

și când bate vântul peste umbra ta orbitoare,

când se scaldă luna-n zorii dimineții

și  ne-apare-n față prima rază de soare,

ție ți se face rău de-atâta singurătate,

cu marama ta, speli cerul alb

În temniţa mintii, cauţi deziluzionat ieşirea spre lume. Bâjbâi în întuneric, păşind cu teamă prin tenebrele gândurilor ascunse. Iluzii deşarte. Deschizi ochii, îi inchizi, repeţi acţiunea. Beznă deplină. Ai săpat furios în peretele de granit, cu deg

De-atâta iarnă nu mai pot

să-mi car în spate dorul

Și-aud cum toarce timpul mut

din caiere fuiorul

De-atâta iarnă-am obosit

să tot îmi trag piciorul

De cât omăt am rătăcit

pe unde-am pus odorul

Și lacrimi se-adună-n șir

una după alta

În țurțuri se prefac apo

Ne-mpinge socialul cu regula-i de fier,
Ce-ai mai frumos în suflet să-l ții ascuns, stingher,
Iar ceea ce atrage pe fiecare om,
E-a șarpelui chemare, e fruct oprit din pom!

Priviți curat cum firea atrage-un el și-o ea,
Din sute, mii de specii, mereu a fos

o, dulce ramură de vis

Atâta primăvară este-n noi

Încât ne râd în gene lacrimi,

De-atâtea frumuseți de patimi,

Împărtășite de-amândoi.

Visăm feerice-nnoptări

Când palmele ni se-mreună

Sub raze galbene de lună,

În infinite sărutări.

E-atâta fericire peste

       Fă-ţi căpătâi lângă inima mea

       Şi închide lumina în ochiu-ţi trudit,

       Să crească candva o torţă din ea,

       Pe când eu voi fi un ram desfrunzit.

       Visează o vară trecută, frumoasă,

       In care am dansat prin verdele crud,