Blog

MISTERELE IUBIRII

Nu încerc să dezleg mistere,
Care sunt extrem de multe,
Prinse în ale sufletului unghere,
Dar care rămân necunoscute.

Dau într-o parte negrele perdele,
Pentru a primi lumina în faţă,
Ce se împarte printre jaluzele,
Aşa cum ne divizăm în v

Oare a încetat iubirea ta aprinsă

a fost doar  ca un dans domol

al  fulgilor de nea,

din cauza căldurii s-a topit,

sufletul meu se simte dezgolit, trădat.

Când plictiseala intervine,

totul ne pare o dezamăgire,

ca un fum se împrăştie dorul,

rămâne vie numa

hei

mai lasă-mă în cinstea mea de prunc nealăptat

nu-mi tranşa carnea iluziilor cu nonşalanţă

aruncă-mă pe malul celălalt

nici în măr nu mă mai pot privi

îmi cunosc scorojitul tipar

şi nu am pretenţii de regină

omule

legătura dintre înţeles

şi ciripit este

am sosit

iubite

prin cerneala verde-a primăverii tale

nu că aş fi găsit semnul lăsat de tine

am ştiut că-l vei lăsa

am intrat pe uşa gândului tău

sunt eu

iubirea şoptită numai în limba inimii tale

închisă ermetic

în metafora sublimului

sunt aici iubite

acoperă

NOI

Prin scris, lăsăm nemurirea în lume

Cand vom pleca spre cerul înalt

Îngrămădim mărturisiri, postume

Să ne vegheze pe tărâmul celălalt.

O ploaie udă pe fruntea gânditoare,

Petalele din gând ne răscolesc,

Dar după ploaie o să vină soare

Cu mugurii sper

Bună dimineaţa rouă,

lacrimă de cer!

Clarul tău

s-a furişat în ochii iubitei,

purtând în el

răcoarea florilor din câmp...

Privesc prin el

adâncul verdelui ascuns

în irişii ce-i inundă

privirea primăvăratică

şi gura mea şovăie

să-i atingă umărul,

cu buzele pe car

Jurnalul pietonului analfabet                         

noaptea îşi plătea somnul cu sticlă

spărgea pieptul universului

măturând în fiecare secundă cioburile iluziilor

avea un carneţel vechi pe care nota fiecare mişcare

a frunzelor de arţar

nu obosise nici

Miroase a eu, 
miroase a tu, 
miroase a dacă 
vom fi împreună 
o zi, 
sau o noapte, 
o viaţă întreagă 
aici, 
ori dincolo-n moarte! 

Miroase a viaţă 
miroase a moarte, 
a sânul de fată 
cu gura cireaşă, 
miroase a mosc 
şi sudoare, 
dar, 
privind aşternutul pustiu 

Acum suntem împărţiţi
între două oraşe,
nimic nu mai seamănă
cu acele timpuri.

Fiecare stăpânim bucuria
citindu-ne,
scriem poemele
cu aceeaşi mână
lipicioasă de struguri.

Pierderea ocaziei
a închis poarta ruginită.
Drumul
primenit de paşi hotărâtori
e un altf

Pleoapele închid depărtarea,
Lăsînd peste ochi înserarea
Și adorme trilul pe ramuri –
Zboară visele prin geamuri:

Să te transformi într-o floare,
Încântătore, tentant mirositoare
Şi să întorci roata sorţii;
Regină să devii – a nopţii.

Mirosul să atragă

Am pus palmele pe țărână
să simt durerea pământului când îl calc,
dar vântul cu adieri ușoare alină
strigătul mut al prafului împrăștiat .
Ating bucățile dure
și vibrații ciudate mă cuprind
aș putea oare cu mână să sfărâm
durerea din bulgării

 urlă nopțile sub noi, străine
 văd ți-au secat toți ochii din palmă
 cum te-ai gândit tu
 s-ascunzi visele peste cearceafuri de scrum
 
 îți scurtezi buzele și nu-ți mai nimeresc sărutul
 eu sunt o nălucă doar când mă-mpingi
 spre nimic și pierzanie

Împart la liber

lacrimi zglobii

nemaiplânșilor

cu zâmbet uscat

nemișcat

ce zici că sunt vii

Gratis ofer

cuvinte simple

cu multe vocale

ricoșate color

din cer

cu șoapte de leagăn

Mă dau

palmă blândă

spre mângâiere

celor ce încă nu știu

că inima are și mâini

nu numai

poate că muntele trebuie urcat

pentru a ajunge la poale

sau trebuia să ningă strașnic

înainte ca apa să curgă

nopțile firesc vin dinaintea

luminii, grele de viață

și doar din potop

se naște pământ

pentru flori întâi au murit frunze

norii s-au rupt în perdel

Ca orice om,

am visat să am o stea.

Să pot să ajung la ea,

dar fiecare are destinul său.

Eu l-am avut pe-al meu.

Cu toate că, a fost greu,

am mers pe drumul meu.

Şi merg mereu.

Am fost şi sunt un visător,

dar ce folos ?

Sunt un om, un trecător,

prin raza vieţii

Câte plecări,

atâtea porţi

rămase-ntredeschise

spre reveniri

şi drumuri care-aşteaptă

dar şi plecări

când poarta se închide

c-un zgomot sec

ecoul nu răspunde

rămân în amintire

privirea,

părul alb

şi ridurile pielii

părinţi,

de-atâtea ori

daţi la o parte,

purtători

d

M-aș cuibări

la pieptul fulgerelor

să simt botezul luminii

din apă.

Aș străluci apoi

zgomot de tunet

să mă auzi

până la piele.

Cald și blând

ți-aș mângâia fruntea

până pe buze

să mă guști reavăn

fior ud

de început

timid

de vară.

Hai afara!

24 05 2012

ȘTEFAN OANĂ

la ele a venit pentru prima dată vânzătorul de aripi

nu costau foarte mult

ziua îşi cărau copiii în spate

până când una l-a lovit pe micuţ

de marginea lunii ce se ascunsese în tomberon

ca un sunet grav de pian s-a arcuit în zare

mirosul de îndoială

copilu

Invadând

de la distanţă

liniştea de netulburat,

strecura printre buze,

hotărârea de a umbla înfăşurat

în rătăcirile echilibrului instabil.

Sinele şi eul

păreau la fel

ca ziua şi noaptea.

Arunca ochii după nori…