Blog

Nu plânge clipa noastră veche

Iubește sfânt doar ce va fi

Eternitatea mea, pereche

Când vom sfârși tu ai să știi.

Ne vom uita la rece timp trecut

Vis negru ne va fi fântâna vie

Prea tristelor silabe-n plânsul mut

De trubaduri uitați închiși în melodie.

Tai

te chem

te aflu

te ador

te cer

și te răsar

mi-e dor

te tem

te strig

de tine mor

te rup

te altoiesc

te ud

te gust

te birui

te exist

te beau

udând

al tău pământ

te cresc

dulce miasmă-n

bob de must

te nasc

botez

nebotezatei lumi

te ard

te venerez

te iau

te crucific

în cui

În soarele

ce trimitea o ploaie

de lumină,

o nelinişte îl muşca

lăsându-i trează

numai mintea tulburată.

Cu pas liniştit o ţinea în frâu

prin răceala sa

calculată.

Mezina-n pumni ține-un motocel,

Ochi-avînd nedeschiși, un cățel.

- L-am găsit sub un pod, aruncat

Și de la neant trebuie salvat.

Plînge puiul – s-a uscat și lacrima –

Deznădăjduit: – Unde-i mama?

Omule rău, de ce ne-ai despărțit?

Nu ai pic de milă,

 MEMORII  RITMATE

impurele ore despică

pe fulger cobor în abisurile mele

fir de argint

inima de foc pulsează materia foşnitoare

cârduri de vrăbii am condus 

printre măştile timpului împietrite

inspiraţii dezlănţuite

torente de ceruri au infiltrat în artere

Plimbarea

Azi e sărbătoare, vom fi scoși la plimbare, afară din sanatoriu!

Fiecare a pregătit dinainte ce va lua cu el, bile de sticlă, fețe de chibrituri, pițigume, ce mai, toate comorile! Iar fetele aveau zorzonelele de dumnică și altele secrete pe

Cuibărită

în palma inimii

insula

apei cântătoare,

insula

apei pururi vii

Chiparoşii

spintecă aerul

curg şiroaie

arome şi lumini

Carnea

rotundă, aurie, a cuvintelor

se topeşte

Flămândă, privirea

şi prea-plinul tăcerii

dansează cu

zeii

albaştri, verzi, cenuşii

în ap

Pe câmpuri, departe de toți, ai plecat.

Prin iarba înaltă te-ai pierde

Un dor nesfârșit te-a cuprins, te-a chemat!

Doar zarea aprinsă te-ar crede.

Pe strune durerea-înflorește nespus...

Suspină și vântul cu tine

Acum fericirea ce-aveai este sus

Aștepți în

Pe-aleea unde ne-am iubit e toamnă iar, e foc în jur,

În galben-roș aprins e tot! Mi-e dor de ce aveam mai pur!

Frunzele ard în vii culori! Culori ce-n suflet răscolesc.

Și ce frumos ardeam și noi... Mi-e dor de focul tău ceresc!

De sufletu-ți lipit st

O zi fără tine - e beznă. Două, trei…  - insomnii. Te rog! Scrie-mi, două cuvinte!... Mu-mu-mulţumesc!

Bravo! Viţel la poartă nouă! zise în gând, împăturind biletul. Plecă să-şi caute iubirea.

Merse şi merse, din poartă-n poartă, până dădu norocul pes

Scriu vântului

scrisori de amor

în singura formã pe care o cunosc

a furtunii,

întorcând aripi în culorile azurului,

rãvãşind cerul în gând,

şi uitând acolo unde se nasc griji, ploaia

sã stingã durerea.

Lângã chemãrile întârziate ale vântului

când vara seacã f

pan

în poiene de pădure

pan dansează peste frunze

cu femei pline de draci,

în poiene de pădure

se-aud cântece ecou,

luna bearcă spânzurată

pe-o creangă,

 drept mantou.

pan dansează nebunește

c-o budelcuță de vin,

mi le ia, mi le-nvârtește

și femeile, regește,

i

mai dă-mi o zi, măcar, o zi!,
din toate câte ţi-au rămas,
ce-nseamn-o zi, atât, o zi,
dintr-un etern în care spui,
că ai să pleci mult prea curând?

mai dă-mi un ceas, măcar un ceas,
ce-nseamnă, dintr-o zi, un ceas?
din drumul lung, cu unic sens,

Labirintul vieţii

Ne-am rătăcit în labirintul vieţii

Perfid şi sinuos destin

Frumoasa clipă a tinereţii

Aş vrea să o întorc puţin.

Să prind secundele în palmă

Să-mi amintească tot ce-a fost

Sau poate de a vieţii karmă

Ce are-n lume al ei rost.

Şi gândul ta

Avea

chef să se mire

de raclajul

dintre el

şi el.

Nu stârnea nicio bănuială.

A făcut ştrengăreşte cu ochiul.

vino să ucidem șerpii

pe cer un corb doarme ca un prinț

al ploilor de toamnă,

desdemona, du-te la crematoriu,

caută cutia cu cenușa iubitului,

dă-i drumul în vântul toamnei,

imaginează-ți că din ea au răsărit stele,

din stele vise,

zăvorăște-te-n ele,

 te-ai

În neguri smolite
în care sapă tunel
Învingătorul
noi fugărim timpul,

dar vâmtul cine-l instigă
de rupe copacii-n drum...

amprenta de neputinţă doare
şi nu ne oblojeşte nimeni
unde am putea izbândi.

Iar speranţele căţărate pe vise
cu gânduri de copil
şi

gotic târziu

toamna alunecă pe frunze,

un gotic târziu printre raze difuze,

feștilele ard printre brazi

și rozele moarte cad la pământ,

ard pletele blonde

de fete pe cer,

ducând cu ele povești de iubire,

se rup printre pomi goluri de întuneric,

se-aude depar

.................................................................