Blog

Fragment din romanul Fiasco

 INGINERUL

u mai dădusem de mult pe la Trocadero, de fapt ţineam mult la promisiunea făcută copiilor, voiam să fiu totuşi pentru ei un tată bun. Vedeam că mă paşte ratarea dar luptam s-o înlătur, să nu mă cucerească ea pe

Azi am privit prin ochii tăi natura

Și-am alergat pe unde ai vrut tu,

Un zâmbet mi-a acoperit făptura

Și-un gând împrumutat mi-a fost atu.

Cu brațele întinse către cer

Mi-au înflorit pe buze versuri crude,

Și-am scris poem pe vântul efemer

La tine să n-aj

Dacă ne-am putea da seama

          cât de mare e minunea

Înţelegerii vieţii şi a morţii

          totdeauna,

Am pricepe că “samsara” e

          oceanul suferinţei

Astei vieţi, pe care-o ducem

          în sclavie a dorinţei.  

Mereu vrem

Anul trece ca o clipă,

Timpul este comprimat,

Zboară dând dintr-o aripă…

Noi spunem că ne-am stilat!

Citim cărţi, psihologie,

Navigăm pe Internet,

Ascultăm cu nostalgie  

Conferinţe despre suflet…

Începând chiar cu “The Secret”

Am aflat că Universul

Are Leg

Suntem două semne de-ntrebare

Rătăcite-n scrieri şi în vers

Fără mine capătă valoare,

Fără tine nu au înţeles.

Suntem două creaturi marine

Rătăcite-n lacrimi de poet

Fără mine apele sunt line.

Fără tine se tulbură-ncet.

Suntem două stele călătoare

Rătăcite

Am învăţat să mor de la un timp

Şi-o fac pe zi ce trece tot mai bine,

Şi văd cu fiecare anotimp

Cum cad toate redutele din mine.

Mă las secundei pradă nevăzută

Sperând să mă destrame în tăcere,

În faţa vremii sunt o biată ciută,

Ce-şi pierde suflu-n orice

Ne vom întâlni în altă viaţă!

Eu purtând acelaşi dor nebun,

Voi privi în ochii tăi de gheaţă

Şi trecutul tot am să ţi-l spun.

Printre atâtea trupuri efemere

Te voi recunoaşte după mers

Tu, privind la mine în tăcere,

Mă vei recunoaşte după vers.

Şi-nsetaţi

Nimic nu se aseamănă cu o zi nesosită 

la care tot visează chiar visul nevisat,

iar clipa e geloasă pe clipa nevenită

de la însuşi timpul-rege, cu clipa cununat…

Tot ce o să survină aduce fericire

în sufletul cel candid ce nu a cunoscut

acea stare - nesta

O pânză zgrumţuroasă, într-o ramă,
Fundalul roşu bate-n violet
Iar pe un pat, pe colţ, lângă o cană,
În asteptare, un buchet discret.

Perdeaua parcă-n tremur ridicată
Aduce-o adiere de opal,
Sunt două flori ce cu dorinţă cată
La trandafirul roşu-car

Am intrat. Lupul s-a bucurat, mişcându-şi coada. Ne-am aşezat. Sanda l-a rugat pe George să se ridice să-l poată vedea mai bine. Un pic stânjenit,"băiatul" a făcut ce i se cerea. Sanda şi-a pus ochelarii, l-a privit atent:
-Mda! Nu chiar aşa cum mi-a

          Cine răstoarnă brazde pe ape?

Cine îmi ară prin gânduri?

Ploaia de toamnă mă întristează

când plânge pe geam,

ca pe obrazul multor dureri.

Când tulbură lacul

mi-e imposibil să găsesc o mângâiere

dezolării de a nu fi poet.

Nu mai văd stolurile

Cândva, în toate mă aflam, ca un hoţ de clipe efemere,
Din “Noul Testament” îmi dedicam câte o rugă şirului de iele.

În pieptul visului mai sunt întors din focul Iadului,
Cu trup de lut acelaşi gând, cenuşa risipită în suspinul neamului.

Această ţară car

Nu mai încap în plânsul meu,
Rămas-am rece pe vecie...
Cad ochii dezlipiţi de tâmple
În iarna lungă şi pustie.

Se dau de-a dura prin zăpadă
Jucându-se ca doi copii
Alunecând pe derdeluşul
Tăcutelor amiezi târzii.

De plâns cu râs în hohote,
De simţăminte slobo

Pe când mă cochetam cu grădinița,

Era o fată, mult îmi plăcea mie,

Voiam să-i scriu atunci o poezie,

Aveam și-un titlu, simplu, Smărăndița.

Dar nu știam nici a-ul și nici z-ul,

Nu apăruse nici reportofonul,

M-am mulțumit a face pe bufonul,

Să-i văd pe faț

Trecut-au călători muşcând din trupul sec,
iubirea să-mi înec în labirint de şoapte,
cu herghelii de cai... fantome din oglinzi,
bătut-au răsăritul atât de multor fapte.

Din trunchiul vânăt, putred, zoresc să iasă mir,
de toate parcă ar cere, din cea

L-am sărutat şi, după ce m-a îmbrăţişat, i-am sărutat părul, parcă mai alb şi mai răvăşit. Şi-a lăsat bagajele în hol şi s-a aşezat, ostenit, pe un fotoliu.
După câteva secunde l-am rugat să se ridice.
"Noua generaţie" parcă ştia că venise tata. Mişc

Nu ridica piciorul, calcă apăsat
Chiar dacă ce-i sub talpă ţipă, doare,
Sub talpa ta, cu-n zîmbet am lăsat
O lacrimă scăpată din strânsoare.

Şi nu întoarce capul de te chem
Ştiu că plecând îţi este foarte bine,
Nu am să ţip,să plîng sau să blestem
Luminile

La fiecare pas pândeşte lama
Ce taie tot, necruţător, în două.
Iubirea, aşteptarea, dorul, teama,
Se-ascund cu frică-n boabele de rouă.

Din jumătăţi tăiate, un tezaur
Ţi-am adunat, tu încă nu-ţi dai seama
Că-n drumul tău, sub frunzele de laur,
La fi

Văd chipul îmbujorat, împodobit cu inele de abanos, cu o faţă albă, proaspăt rasă.
-Ţi-ai revenit?
-Da, George!
-Te simţi bine?
-Nu ştiu exact, cred că mai bine.
A întins mâinile spre mine şi m-a ridicat pe braţe, cu uşurinţă şi apoi m-a dus în dormi