Blog

avatarurile toamnei

am intrat în țara vântului și-a  ploii,

aici toamnele vin ca femeile bătrâne la biserică,

potecile verii se-astupă cu amintiri

iar pământul înghite fântânile,

se-aud doar tăceri halucinante,

niciodată singurătatea n-a fost mai mută ca

Dacă m-aş duce să intru într-o inimă
Şi să rămân o viaţă sedus,
Ca o piatră căzută din cer, mai de sus,
N-aş mai şti ce vise m-animă.

Dacă m-aş duce să locuiesc în cuvinte
Şi să rămân de ele băut,
Ca o sămânţă purtată de-o pasăre, un bob de năut,
Timpul n-

eram pe prundul unui râu de munte 

ţineam în mână un păstrăv sclipitor

era o zi frumoasă de toamnă târzie

dar pe niciunul nu ne mai interesa 

vreo sărbătoare panteistă

era aproape linişte şi resemnare

în micuţul univers de carne 

aproape liniştit dar trist

 ai vazut lutul fierbinte

 cum se crapă fără tine

 coala cum plânge cuvinte

 îngropată în suspine?

 cum cărămida nu vrea-n sus

 inexpungabil zid să crească

 cum cauți pașii unde nu-s

 cum fața râde fără mască?

 cum zorii fără buze n-au să vină

 nici soare f

                            soţiei mele

Coagulaţi

într-o îmbrăţişare

de-atâta depărtare,

în aer săruturi

aşteaptă de dor

de tine,

de mine,

de noi.

Mai vine poştaşul 

de la un timp, poştaşul

sună doar o dată

nu-i mai răspund

şi trenul pleacă,

plin de poveşti nepovestite

cine s-asculte?

nu mai sunt

în sobă lemne, nici bunici

să depene

fuioare şi poveşti

nu mai ţâşnesc din degete

izvoare

doar ecouri…vagi…şi a

- Heiii! te zăresc… Da, ești lumina de la capătul așteptării! Heiii! Ne vezi?... Suntem aici, pe balcon, eu și Suflețel! Heiii!...

Toată ziua, Suflețel a fost nerăbdător: - Când vine? De ce nu apare? De ce? și iar: De ce?...                          

poemul meu se pierde-n toamnă

poemul meu

 se pierde-n toamna

ce-și scutură frunzele

 pe umărul munților,

apele curg în eternitate,

buciumă codrul,

e vremea nunților.

cântă iancu

din șapte fluiere,

peste carpații noștri

 de dor,

se-aude doina

 prin apuseni,

toamn

Într-un fel

de mâl gros şi cafeniu,

arşiţa neobişnuită

îl epuizase

de parcă

ar fi luptat

să urce un deal...

Auzea

ezitarea din propria-i voce

când erupsese

în spasme de lumină

alb-albăstruie...

Nu voia decât

să se întoarcă la viaţa reală...

 * * * 

Încercând

să

Poezia ne-a unit iubito,

m-ai vrăjit cu versul suav,      

şterge din tine pentru totdeauna

cuvântul rece denumit tristeţe.

În nopţile de aşteptare, lungi

aud adierea vocii tale în inimă,

nu mi-o frânge ;

iradiază infinită iubire .

Transformă-n realitate v

Izbeşte-mă de mare,

o voi lăsa

să-mi creasca-n carne grote, adăpost

vapoarelor.

Izbeşte-mă de mare,

până când oasele

vor picura azur…

sirenele,

purtând pe braţe

leşuri sidefii de marinari,

vor aşterne pat

din plete verzi.

Izbeşte-mă de mare,

o voi lăsa

să creasc

Un soare blănd, de dimineață,

Ne pune calde mîngîieri pe față

Și în suflet ne aduce alinare –

Stînd în fotoliu, pentru relaxare.

Pătrățel, nespus de fericit,

S-a-ntins și doarme liniștit,

Dar A.J. are chef de joacă

Și cu liniștea, deloc, nu se-mpacă.

Ap

Simt muşcătura durerii
când urci trupul
pe scara vremii bolnave
pe care o ţin
şi simt cum îţi tragi sufletul.

Cel iubit înţelege
şi-l mângâie
ca pe o parte a sa.

Cred că n-o să mai aud
sunetele înalte,
cineva-mi plânge-n auz
cântece vechi
pe care nu le-am fred

ce frumos…

Ce frumos se face noapte,

Ce frumos se face toamnă,

Ce frumos visele mele

În trecuturi mă întoarnă.

Ce frumos mai sună frunza,

Ce frumos mai bate vântul,

Trec cucoarele pe zare,

Iar prin inimă, cuvântul.

De când mie îmi sunt eu,

Umbra mea trece p

Marea clatină ape violet

 DORINŢĂ  RENEGATĂ

doream

ecuaţie absurdă

prinsă de-un grind de urzică

să nu mai fiu cotropită sălbatic de cavalcadele

dorurilor pestriţe

să mă locuiesc tăcută şi cuminte

perimetru exact

ordonat după o matematică a cerurilor

în insectarul creeaţiei

prinsă

dor

Simţi

că îl apasă ceva

pe piept.

Erau întrebările mărunte

ale vieţii

ce nu-i dădeau

pace.

Cercetând cu privirea

vopseaua decolorată

a vieţii....

de soare,

trase adânc aer în piept.

 ***

Pornind

de la premisa nebuniei

în permanentă schimbare,

înghiţi aer cu greu

în

ating cu gândul geamurile tale

Ating cu gândul geamurile tale,

Vreau să te văd cum păru-l despletești,

În grațiile de mișcări agale

Eu aș ghici de vreai să mă iubești.

Nălucă sfântă din poemul meu,

Distanța dintre noi se face fulger,

Mă rog în gândul meu

Când raza de soare-mi înţeapă retina,

Îmi tremură pleoapa, se lasă în jos,

O geană se-aşază pe-obraz şi-mi vesteşte

Norocul ce-mi bate la uşă sfios.

Emoţia fierbe în trupu-mi – clepsidră,

La gândul că timpul acum a sosit

Să-mi pună în braţe speranţa-mplin

Clipe rătăcesc anotimpuri...