Blog

Mă întind către infinit

și mă contopesc cu el

într-o stranie îmbrățișare.

Mă transform în pământ

și dau viață florilor

ce răsar după ploaie.

Mă cuprind gândurile

și îmi dau amintirea lor

în visul ce nu-mi dă pace în noapte.

Mă îngân cu ecoul

ce răsună în pește

                        SCRIITORUL

                       A fost odată, ca-n poveşti,
                        O-mpărăţie fermecată!!
                        Cu feţe-nalte-mpărăteşti,
                        Cu frumuseţe încărcată.

                       

te-ai gândit vreodată că
pasul meu pierdut
își lasă amprenta în nisipul
care
topindu-se sub arsura dorinței tale
se va transforma în sticla ce oglindește
amprenta sufletului tău?
fără tine nu aș fi
nimic altceva
decât un pas rătăcit
iar tu fără mine

Fulger de lumină sufletu-mi brăzdează

Gândul de împlinire chipu-mi luminează

Clipa de magie veşnică îmi pare

Şi liniştea vine pe rază de soare

Noaptea alungată în grabă se ascunde

Noianul de iubire în inimă pătrunde

Si cred în cuvântul ce împlineşte un vi

sonet

prima ploaie, prima zi de toamnă,

vino mai aproape, dragă doamnă,

să ne vorbească amintiri deșarte,

desprinse parcă dintr-o veche carte.

ascultă glasul amintirilor târzii,

o, timpule, e în zadar, nu-nvii!

privește pe perete vechiul tău portret,

visân

îmi strânge inima un clește,
din mâna unui canibal,
și tu mi-aluneci printre dește

în tot acest pustiu global.

și ca-ntr-o dulce simfonie
tresaltă cordul meu bolnav;
cum aș sări din agonie,
de mi-ai zâmbi, din nou, suav!

în mână parcă țin un pește;
a

Am scris acest poem pentru o tară;
Și democrată... dar și membră UE...
Pamflet, la lecturare, de-o să pară,
Eu știu ce-am scris și garantez că nu e.

În tara asta a venit momentul
Ca tot ce mișcă, zboară sau tușește,
Să hotărască numai parlamentul...
Fiind

baladă autumnală

am o vârstă cât a lui homer, o familie, copii și nepoți.

mulți au yahturi, mașini, avioane, amante,

eu mă laud doar cu anii care mi-au trecut pe dinainte.

am scris nenumărate versuri,

toate vorbesc despre dragoste,

despre mare, codri, î

SUNT

O fiinţă

Pământeană,

Cum sunt

Atâtea fiinţe.

Am dreptul să visez

Să glumesc

Însă cu efect.

Îmi surâde chipul tău,

Ochii tăi fermecători...

Prin felul tău de-a fi,

Orice clipă-i o-ncântare.

*

1 iulie 2011

ŞI TOTUŞI TRĂIM

Trăim cu sufletul încătuşat

Cu dorinţe nituit fixate

Somnul meu este zbuciumat

Iar dimineaţa… mergem mai departe

Ne-a încremenit orice speranţa

Şi sucul dulce ne pare tot amar

Ne mai minţim că “asta-i viaţa”

Dar sărăcia nu are hotar.

Inima

E atâta dorinţă de viaţă-n seminţe
încât forma sărutului aflată-nlăuntru
se deschide germinând spre înalt
cu lacrimi surâzătoare la soare.

Ca un bob de grâu ce respiră bucuria,
aşteaptă clipa când se dezghioacă pe sine
şi îmbracă tăcerea cu sânii ei cosmi

Cerule…

Cerule, Cerule, dă-mi un pic de nemurire,

să mai pot trăi sub Tine,

să pot urca prin adieri de vânt,

să-Ți mângâi rugăciunea cu propriul cuvânt.

sub bolta Ta albastră să pot să râd în soare,

în râsul meu să fie și formă și culoare,

cuprinsul Tău e

Cu ţigara

atârnâdu-i printre buze,

a încreţit pielea frunţii.

Scria în gând

cu litere fără înţeles,

printr-o mişcare

de rotaţie controlată,

cu vocea stinsă

în echilibrul

somnului nocturn:

tăcerea trebuie ruptă…

 Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,

Intersecţii de raze şi umbre

Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei,

Ra

Te-am înălţat spre infinit...
Cu soarele ţi-am luminat drumul
Şi cu stele ţi-am jalonat zborul,
Dar ai uitat de: Bun venit!

Trecut într-un con de uitare...
Sunt sau nu sunt? – aparent –
Un mesaj din transcendent,
Dar pentru cine o fi, oare?

Răspunsul

ÎN SIMBIOZĂ CU CLIPA...

                                    trăiesc

                           în simbioză cu clipa

               ce-mi curge tainic prin labirinturi,

                          adâncită de sufletu-mi

              agăţat de cârceii de pl

PENTRU TINE DOAMNE

Pentru tine Doamne

Mereu voi cânta,

Pentru tine Doamne

Toată viaţa mea.

Numai Ţie Doamne

Eu Îţi mulţumesc

Numai Ţie Doamne

Eu am să-Ţi slujesc.

Tu eşti Stăpânul lumii

Al nostru Împărat,

Tu eşti lumina Lumii

Vei fi neîncetat.

Mereu mă voi

lumea se sfârșea

și noi rămăsesem datori

cu toate săruturile neconsumate

ale acestei lumi

ploua amarnic

cu deznădejde şi înfrigurare

ploua cu nevoia secetei

și cu disperarea potopului

prin tine se descătuşau

tunete necruţătoare

prin mine sfâşiau

fulgere răsfrân

Celui care pleacă, (MC)

Inima

bătea să spargă pieptul

în singurul minut

în care-şi retrăia întreaga viaţă.

Părea

că plutea în ceaţă

pe apa liniştită cu pete roşii

ce desluşeau drumul

din când în când

cuprins

de o bucurie nepotrivită,

ghemuit în colţul său

Se-mpletesc rătăciri de ape,
Destine vin să se adape.
Pândesc hiene, în noapte,
Să vâneze ciute speriate.

Sufletul ciutei-i deschis
Între speranţă şi abis.
Lumea visurilor o-nconjoară –
Cruda realitate o doboară.

Îşi caută inger păzitor,
Să-i fie spint