Vasile mergea agale şi legănat pe marginea trotuarului, sughiţând întruna.

Era insuportabil de cald. Afară erau în jur de treizeci şi cinci de grade. Cum era şi normal, toată lumea era îmbrăcată sumar, dar pe el când îl vedeai, rămâneai involuntar cu

eu te-am iubit, femeie

eu te-am iubit, femeie,

perlă de diamant,

mi-ai fost mereu iubită

iar eu ți-am fost amant.

te-am ocrotit o viață

tu, floarea mea de dor,

dar nu ți-am spus-o-n față,

ți-o spun după ce mor.

stând singur în cetate,

tu încă îmi lipseai,

vr

Toi... Moi - Irina Lucia Mihalca

Traducerea: Carmen Catană

Nous glissons comme deux illusions,
Nous sommes dans la même pensée, et nous ne voyons pas,
Nous traversons la même onde inondée dans la plaine de rêve 
Et ses flammes se dressent devant nous

                                NEBUNUL DIN VIS

Copilăria e un tărâm al visului.

Eram cam de cinci ani,un copil mic și fricos; mergeam adesea prin pădurea Piscului cu cei de seama mea să culegem flori sau să explorăm acel tărâm necunoscut al codrului

 eu sunt cea care răsfoiește fantele de lumină ale tunelului
prin care mergi obosit

din când în când arunci o privire pieziș
poate lanțul de întuneric îmi va încinge mijlocul

țin silabele în sân pana ies din cocon spre soare

m-ai fuma cu nesaț ca pe

-Eşti gata, iubito? Întârziem! îl auzi, strigând de la parter.                                                                                                      

Se învârtea de aproape o oră. Avea senzaţia că a uitat ceva şi nu arăta suficient de b

În tainele nopţii îmi zboară gândul,

În abisul existenţei, când Pământul

Era în stăpânirea lui Zeus, iar oceanul

Dansa precum Poseidon 'i-arăta tridentul.

Stăpânul apelor, într-o clipă de rătăcire,

S-a pierdut într-o nefirescă iubire:

Vrăjit

Cîteodată mă dor cuvintele
la capătul dinspre nord al iernii,
alteori sîngerez sub frînghii de ape şi-mi pare
că nu mai aud nici măcar întrebările, pe care de obicei
mi le pun singură, ameţită de soare
şi regretul de a nu-mi fi de ajuns poteca şerpu

Am vrut să-ți dăruiesc cândva,
Albastrul cerului senin,
Să îl aștern pe fruntea ta,
Pe gura, cu surâs divin.

Dar tu, n-ai înțeles mesajul
Albastrului cu gust de nor.
Și nici nu ai avut curajul,
Să te înalți cu mine-n zbor.

Atunci rămâi, pri

M-ai dat uitării

de mine nu mai vrei să şti,

iubirea infinită

mă ajută

tristeţea s-o alung.

Mă apasă
dorul
în fiecare noapte,
cand te văd in vis,
magică sirenă, rătăcitoare
pe întinderea înspumată.
Zâmbeşti din spuma marii
cu flori de sare
sarutate de zei
în lumin

privirile mele

privirile mele

s-au pitit în doi sâni

ca-n două țurloaie

de minuni.

am stat la poarta

ochilor tăi,

îngenuncheat

 ca magul

de dragul

coapselor tale

 de lapte,

sorbindu-ți făptura

în șoapte.

te rog,

 angajază-mă

 sculptor de-o zi,

din fermecătorul

 tău

îmi arde-n inimă iubirea

sorb din albastrul cerului nemărginirea,

adun la fluturi din petale moarte,

îmi arde-n inimă iubirea,

ies ca-n legende numai vâlvătăi

și nu mă satur niciodată

privind ca sclavul dulcii ochi ai tăi.

aud cum tainic bate nevăzut,

zv

cum ninge 

parcă ar crește zilele copilăriei
în ochii tăcuți

duios

te țin în pumn iubire
ca pe un hulub speriat

când te așez în mine
umblu haihui fără să știu

trecea prin oameni cu oglinda aproape de chipul ei
uneori își vedea buzele alteori ochii
trebuia să existe un loc unde să vadă și pletele pe care se coc gutuile
de aceea căuta diferite unghiuri


dacă vreun șarpe lăsa dâre sticloase
îngheța până in

Iarna tinereţii

Gerul norii i-a cuprins

Și, de frig, ochii le-au au plâns.

Lacrimile lor ne-au nins

Cu stele - un alb necuprins.

Iarnă, eşti cu multe feţe :

Ne încânţi punând, la juneţe,

Pârtii în inimi deschise,

Ca să alunecăm pe vise.

Când fiorii ne

Iarna copilăriei (mele)

Din zori în seară-a nins.

Crişu-i un şarpe îngheţat,

– În satul de omeţi cuprins –,

Prins în chingi la hibernat.

Cu obiele-n opinci îngheţate,

Mulţime de voinici la săniuş,

Cu feţe mici şi-mbujorate,

Fac mare zarvă pe Hurupuş.

Năluc

 până și doctorii au încetat să-i mai îmblânzească viermele care roade 
mai fac câte o radiografie din când în când
apoi pleacă și îi spală măștile decupate

el se întoarce cu fața la peretele renovat de curând
deschide fereastra și ridică dantela

     Crivăţ şi ger

Crivăţul a pornit, hai-hui,

Peste creasta muntelui.

De o stâncă se loveşte

Şi-o aripă si-o răneşte.

Durerea l-a scos din minţi

Și biciuieşte cărunţii munţi,

Spre nori îşi ia avânt

Şi-i trânteşte de pământ.

Aripa, să nu-l mai doară,