Blog

moartea unui poet

Moto:

„când moare un poet, poezia are friguri”

a murit, s-a dus poetul acolo unde i-a fost drag,

dar lumina la fereastra lui nu s-a stins,

poezia lui a rămas orfană, într-un leagăn de vis,

cuprinsă de frigurile singurătății.

pe lângă

  Azi noapte,

  Te-am vizitat Doamne,

  fără să te anunţ!

  M-au furat visul şi clipa

  de rugăciune

  lăsându-mă o clipă

  să poposesc

  între zidirile Tale!

  Port încă în mine

  Icoana Cerului,  

  aidoma unui izvor viu,

  albastru şi adânc,

  din care am

Stelele înfloresc în piatră
sărutul,
un fel de atingere pe muchii
secţionând rotundul,
tăiat în trupul porţii.

Din adâncul fântânii,
cu două mâini-ciutură,
adaugă peste sunete
surde tăceri.

Sufletul, pironit de remuşcări,
topitindu-se în absolut,
se teme

În catedrala mare

Stau cu o lumânare

Și Domnului i-ofer,

Din vise, din ce sper...

E liniște adâncă

În fața-i, ca o stâncă

Nu mișc... Doar ruga mea

Spre cer să urce vrea...

O pâlpâire-apare,

Lumina crește mare,

Ușor m-a-înconjurat...

Ceva... m-a-înfiorat!

O fo

Cine suntem?

Suntem una cu piatra din caldarâm,

Suntem copacul pe care-l privim,

Iarba şi floarea, pădurea, cărarea,

Casa, pietrişul, urcuşul, schimbarea,

Trecutul, prezentul şi viitorul…

Timpul e unul, de ridicăm vălul…

Spaţiul cel infinit se arată,

Nu l

***

Vă dăruiesc o clipă de lumină,

În ziua care o sa vină.

Pentru voi aduc o rugăciune,

Pentru voi, pentru ziua de mâine

Mereu să fie lumină

Şi viaţa să vă fie plină

De flori, iubire, bucurii

Clipe de fericire mii şi mii.

22 nov. 2011

Am scris pe un site politic, sub nasul politicienilor, dar site-ul a disparut si am ramas cu articolele in PC...

Era o iarna geroasa . In timp ce ma indreptam spre casa, mi-a iesit in cale o femeie imbracata saracacios, care tinea de mana o fetita de

Zi minunată

Mă scald în tine, zi de primăvară!

Te văd, te simt, te pipăi, te miros,

Întorci spre mine zâmbetul de-afară

Şi pentru asta-ţi mulţumesc frumos!

Cu adiere caldă-mi mângâi trupul,

O blândă alinare simt… Cât te iubesc!

Aşa, aici şi-acum să fiu to

        Se-nvăluie pământu-n zorii-nrouraţi ,

        Împraştie grădina suav parfum de crini

        E ziua ta iubito şi-n ochii tăi senini,

        Ochii mei privesc - de drag cutremuraţi…               

        Îmi răscoleşte trupul

Nu mă ştiu demult iubită
Şi-s cu faţa la cearceaf
Vieţi-i dau acum perdaf
Că mă duce în ispită.

Şi de-o fi, cafea să beau,
Una, două...cât mai multă,
Beau cafeaua cu cucută
Poate aflu şi ce vreau.

Primăvara-i de belea
Stă în coasta mea întruna
Vaaai, s

    DESTIN

Sublimă pedeapsă
Doar, stropi de iubire
Ce ajung -n suflet
Si apoi ... dispar in nestire.

O clipă de durere... si de fericire
De dor presarată
In noaptea visată.
Privesc neâncetat, destinul uitat

Lacrimi venite din cer
Tot mai adânc sper,
Sa renască

 mai știi tu, toamna-aceea când visele foșneau, 

 atingeri diafane în șoapte de mătase,

 când numai trubadurii în noapte ne cântau, 

 stârnind nemărginirea, în clipele rămase.

 când agățam în ramuri speranțe aurii, 

 neparguite încă de soarele tomnatic

cu care dintre ochi să îți sărut lumina

de mersul îmi e noapte în prea senină zi

iar gura prea săracă de buzele-ți flămânde

și șchioapă crunt când vreau să te dansez

cu ce amarnici umeri să îți aștept odihna

degeaba vine ploaia, nu cresc decât în jos

ca n

Cerul mi-a dat un acoperiş de stele...

Eu stau sub el...

sătulă de ambiţia -mi prostească

de a fi cunoscută peste noapte

şi de-a uita cine sunt peste  zi.

Nimic nu mă mai face să devin asemeni pescăruşului

care uită de unde a mâncat ultima oară şi încearcă

Imagine preluată de la Iolanda S.

Departe de lume-n cabana de lemn

Lumină am doar lumânarea,

Cu-o ceașcă alături, la scris mă îndemn

Spre tine să-mi caut cărarea.

Fereastra mi-arată negre genuni

În care doar stele pulsează,

Iar luna-i ascunsă de norii neb

alter ego

eu sunt homerul zilelor apuse

cu odiseia implantată-n sânge,

cu iliadece cetăți distruse,

timpul n-a reușit a mă înfrânge.

trecut-am ca ulise pân’ la urmă

cu inima-n armuri, arsă de timp;

până această viața mi se curmă,

mă voi lupta cu zeii din o

Doar poezia mi-aduce alinare

în sufletul atât de pustiit

e calea ce-o prefer s-alung durerea,

anestezia dorului nestins

Doar poezia îmi dă viaţă

prin ea respir, întineresc

e drumul meu spre mântuire,

Edenul pe care-n miez de noapte

cu ochii minţii îl visez

Iubito, ne-a fost dat să fim

Tu val de râu, eu val de fluviu,

Sub tunet să ne risipim

In ploile ce curg diluviu.

Şi sub rostogoliri năuce -

Talaz în spuma de ocean,

Ca două suflete pierdute

Să vălurim către liman. 

Apoi scăpaţi din încleştarea

Potopului în

surd

lipsit de fire

bezmeticit de leacul scheletelor albe

cenușă de trunchi rănit

în sunete nomade

te urăsc cioată plouată de griji

scânteie cazută pe cruci de zăpadă

pumn stelar

iată

ispășesc propriile-mi gânduri

prinse în rană de mucegai

crescut de amorțir