Blog

Imi este dor....

Îmi  tare este dor  
de locul unde m-am născut  
de casa dintre pomi-n floare,
cât timp d-atuncea a trecut,
câmpul plin de lăcrămioare
și mirosul acela plăcut
de cozonaci rumeni  la culoare,
mi-e dor de locul und-am crescut....
 
C

încă o inimă mai dați-mi

încă o inimă mai dați-mi,

am loc în piept și pentru ea,

în golul răscolit de patimi,

să bată ca o tobă grea.

în lumea care-și cere dreptul,

spre înălțimile solare,

nu pot slăvi  mereu cu pieptul

amarul greu care ne doare.

poate mi-

Din oftatul tău răsare dorul,

Cînd dorința s-a aprins, ca jarul,

Mistuind inima încinsă – focarul –,

Aripile își ridică și-și ia zborul,

Dincolo, de unde gîndurile pătrund,

Să ne  cerceteze sufletele, profund,

Dacă poate trezi aici o iubire veche,

Ca să r

Stau statuie la fereastră. Aştept să se întoarcă. Nu! Nu... doar aştept! Abia aştept să se întoarcă! Privesc în calea lui, pentru ca să-l am mai repede aproape! Cu o secundă, cu o privire... Vecinul Popescu a ieşit cu Gipsi la plimbare. Drăguţ căţel!

Am luat un pumn de nisip 
din Marea Moartă 
şi-l strâng şi-l strâng, până ce 
printre degete, se prelinge 
fir după fir 
căutând căldura tălpilor 
ce au desenat cândva 
harta lumii! 

Viaţa, e adevărul, 
sau doar un simplu moft 
plecat în pribegie 
să-şi caute-m

I

Era un asfințit, ca orișicare

Din infinitele căderi de șoapte

Când luna împingea de soare

Să tacă, ea să nască noapte

Când frigul începea să moară

Omătul să-l confunzi cu ghiocei

În aer nări pulsau a primăvară

Câmpia se albea încet de miei

Pe când pământ

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanți când ies la sfadă
Cu glas peltic și gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Pentru prostia voastră mare.

Când ești în fruntea

Licornii vin când mi se-adapă muza
În apele albastru de cobalt
Să-mi crească în tărie şi înalt
Ca isoscelului ipotenuza.

Când falnic întuneric se destramă
Şi-i înghiţit de zorii siderali
Iar noaptea se împrăştie-n fractali
Fantasme statice în hologramă,

E-

Nori vînturați, cenușii,

Aprinși de raze sîngerii,

Prevestesc, precum se spune,

Că urmează vremuri nebune

Și, în seara cuprinsă de vrajă,

Ghiurca a intrat de strajă

La cetatea Bologa, din deal,

Domeniul lui Mircea-n Ardeal

Lungi fuioare, toarse-n coșuri,

S

iubito

faci palma căuș ca-n spicul de grâu,

beau apă din pumnu-ți cum beau dint-un râu,

privesc la părul tău galben și lin

cum curge-ntre pietre de-argint și rubin.

te mângâi cu mâna cum mângâi un mal

și coapsele tale sunt țărmul opal,

iar ochii adânci, f

Zbor,

doar în gând,

că aripile-s frânte,

sunt pasărea ce cântul

astăzi

nu-l aude,

sunt ploaia,

fără lacrima din geană

sunt eu,

ori poate toamna,

şi în vântu-i

adesea te-mpresoară,

te-mprăştie în patru zări

nălucă,

să nu mai ştii,

dacă e vremea

de-ntristare

sau de d

Poţi să baţi într-o uşă de plumb?
Poţi să găseşti ecou
într-o lume surdă înconjurată de ziduri?
Mi-am zdrelit pumnii
bătând la uşa sufletului tău
şi acum toată fiinţa mea
e însângerată.
Îţi cer să-mi dai înapoi
toate semnele de punctuaţie
pe care le-ai lu

E oare doar,

a minţii noastre-nchipuire,

că suntem vii

şi-n astă lume hoinărim?

Că stăm privi la naltul

fără nume,

şi mielul,

ce zburdă pe câmpii!

Cum pot să-mi strig îngrijorarea

de-a fi o umbră,

rătăcitoare printre vii?

Cum pot iubi,

de sunt un gând,

ori fum,

Sfârșit de iarnă...

Agățate de gânduri stinghere
  ramuri de vis stau rezemate,
  vântul adie și ușor împrăștie
  miros de flori scuturate .
 
 Printre crengi  de ger răvășite  
 șoaptele  s-ascund  zgribulite
  frigul a pus stăpânire pe zare

veselie de primăvară

ascultați cum cântă pădurile

și cum se joacă prin ele vântul,

ascultați râurile pe toate gurile,

ascultați păsărilor cântul.

s-au sculat toți codrii bătrâni,

îi bucură căldura și soarele,

ascultați doinele la români,

ascultați cum susu

Adânc în noapte,

ecoul paşilor săi,

răsunau.

Un fior puternic

îi scutura convulsiv trupul

până la călcâie.

Cu chipul ca de piatră,

umbla cu degetele prin fumul de ţigară

şi glacial,

cu ochii voalaţi,

fulgera plopii aliniaţi

de ambele părţi ale drumului său.

În pâlpâirea palidă a flăcăruii,

atins de razele lunii pline

într-o infinitate de forme,

se descoperea singur...

Nu mă împușca

legat la gânduri

cu fâșie de noapte

În groapa leilor

nu mă lăsa singur

când cerul nu e senin

Împinge-mă cu drag

de pe marginea lunii

măcar să-mi visez coasa

Unge bine ghilotina

să nu am timp să curg

amară rouă ci roșie

Îmbată-mi oștenii

înainte

Purtai pe umeri Slava...
a timpului veşmânt.
Viclean şi rău un crivăţ
te-a scos din cuibul sfânt.
Iubire-n veci pluti-vei,
căci n-ai să piei nicicând.
Usor în taina vieţii,
ca floarea răsărind.

Învietor de stânci,
de gănduri fără soare.
Însângerate p