Blog

unei fiinţe umane, Ciprian

Pe alei de cenuşă, aidoma uitării,

răsari Stare Albă neînţeleasă de gânduri,

alergând pustiit căldura uscată

printre clipe rotinde râvnite de timp.

Şi nu ştii de unde se scutură ceaţa

peste dulcea privire; dintr-o sete lumească

Într-o zi, așa, mai pliurdă,

Sătul de viața asta seacă,

Văzând cum alții beau și zburdă,

M-am aburit și eu oleacă,

De grija banilor să-mi treacă.

Era și frig, ploua cu ciudă

Și tremuram singur pe stradă;

Și, fleșcăit ca o agudă,

M-am rezemat de-o balustradă

Noiembrie, candid ca o fecioară,

Ți-ai așezat frunzișul la picioare,

Din golu-ți ram, privirea se coboară,

Să vadă rătăcită câte-o floare.

Și suferi ca un vis pirdut în gânduri

Când vremea ta urată te mai plouă.

Destinul tău, e scris doar printre rânduri

Alegi între iubire şi păcat

Nisipul mării-albastru strecurat,

Când cerul arde tu rămâi inert

Cuvântul tău nu-i niciodat’ incert.

În suflet pui emoţii cenzurate

În inimă doar vorbele curate,

Nimic nu trece dincolo de tine

Necântărit între ce-i rău şi bine.

Motto:

Nu am, iubito, astăzi, timp
Să vorbim pe-această temă:
Iubirea mea de-un anotimp...
Flori târzii de crizantemă.


E-o toamnă..., ca un vis!
Aşa-mi spuneai mereu
Şi te-apucai de scris,
Zâmbind instantaneu.

Aveai tu o toană:
În vechea rochiţă,
Să ai must în

Joi seara.
Mă trezesc şi văd un imens buchet de flori. Asistenta mă avertizează că va trebui să le scoată din rezervă.
Nu întreb cine le-a adus penturcă ...ştiu! Femeia în vârstă are încă un corp superb. A fost o femeie frumoasă. Lumina ferestrei îmi

ar fi bine de ştiut , înainte de lectură, că vestitele viori  realizate de Stradivarius şi de Guarnieri au fost create din lemn  de paltin creţ şi un anume fel de molid, arbori recoltaţi din Transilvania, din Valea Italienilor. Doborârea arborilor al

Ieri,15 octombrie2011, în incinta Muzeului Etnografic din Pietrosita a avut loc Festivalul ,,Toamnă Literară Pietroșițeană purtând de această dată și numele marelui scriitor Mircea Horia Simionescu trecut în Neființă .
,,Regalul de Literă, Suflet ș

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,

Un neam de trădători și de hapsâni.

Ne-au murdărit, ca nație și nume,

Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevărați.

Nu ei se țin ca țara să nu piară.

Noi stăm aici de griji împovărați

Și suferim

     Este o zi cu adevărat minunată, soare oferă o ambianţă de basm desenându-şi razele  asemenea unor fire de aur şi adierea vântului alinta frunzele dând glas unui dulce zumzet.  Lia, fermecată de frumuseţile din jurul ei, tresare de fericirea ce-i

Adevărul,
nu poate
oricine a-l pătrunde...


Tu, dar, eşti o entitate...
Nu eşti de aici, de jos
şi nici de unde...

Eşti muguraşul
Copacului umbros,
din crângul nostru
plin de sărbătoare
din Primăvara
lumii călătoare,
De cazi sub talpă,
te striveşte cel dintâi

Luna plânge pe trupul sfâşiat al nopţii

cu lacrimi pietrificate,

pe cer nu se citeşte nici o stea.

Chiar dacă scrisul ocoleşte rana,

sângele circulă tot spre inimă

şi încă nu se moare

de atâta declin.

Încearcă, sparge clipele leneşe,

nu vezi scopul, caută î

Doamne, de-mi dădeai și minte…

Nu munceam, în frig, afară!

Eram, astăzi, președinte,

Și ce trai, era în țară!

Eram domn la Cotroceni,

Nu făceam masaj la babă;

S-a cocoșat, strângând coceni,

Când căram gunoi în roabă…

Aveam palmele curate

Și amante... chiar

dorm în ochiuri de izvoare

dorm în ochiuri de izvoare

cu lună și  stele,

toate dorulrile mele:

umbre călătoare.

dorule, unde –ai plecat

ce poteci mai sui,

te-ai pierdut pe carărui,

unde să te cat?

dat-au buzna teii-n floare

și tu nicăieri

vin și trec la prim

sunt mândră că am şi eu "un blog" propriu, pe care îmi încep acum activitatea, dacă îmi este permis, cu această...

                                      Confesiune

În această minunată zi de octombrie, mai precis 10 oct. 11, în paranteză fie spus este z