Blog

de Moise Guran (biyidaz.ro)

DE-ATÂTA  DOR,  FRUMOASA  MEA  COPILĂ...

                                - sonet - 

De-atâta dor, frumoasa mea copilă,

Inima-mi nebună lunecă din piept.

Aprins de-a dragostei dogoare te-aştept,

Să ne topim ca ceara pe feştilă.

Să adorm nu pot, dar nici s

Ca două cârje suntem, rând pe rând,
Ne sprijinim când drumul se înclină
Ne protejăm tot timpul, fără vină,
Cu-o vorbă bună sau numai în gând

Când vom mai fi, mai mult sau prea curând
Ne despărţim cu dor în prag de seară
Apoi ne scufundăm în vise iar

Abia-şi mai
ţine Slava ale sale

îngemănate
săbii fără teci,

iar ochiul
meu închis de-atâta jale,

cade-n abisul
unor ceasuri reci.

Se iau la
trântă pietrele-n izvoare,

rostogolindu-se spre podul blestemat,

duc zvonul
dintr-o clipă de uitare,

că am murit…
şi nu-i

E binele o floare

Și răul e un spin ?

E doar o întâmplare

Sau nemilos destin,

Ce avut-a trandafirul

Să poarte de-amândouă ?

Și spinul cu otravă,

Și floarea prinsă-n rouă.

Sau poate doar o pildă

Ce Domnul a lăsat,

Să știm ce este bine

Doar când de rău am dat.

BUNEŞTI SUCEAVA ÎNTÂLNIREA DE SUFLET

                                        16 septembrie 2011

 În primăvara acestui an am fost contactat de bibliotecarul Ioan ŞTEFAN cel care păstoreşte biblioteca din Buneşti, fiind întrebat dacă doresc să particip

Umbra noptii sterge ultimele resturi

De iubiri secrete, inutile gesturi

Ce vor sa retina vagile iluzii...

Un moment de spaime, ganduri, sau concluzii

De iubiri ucise, scurse la canal.

Este miezul noptii, nestiut semnal

De-a aprinde focul unei noi iubiri...

Amarnic e s-ajungi cărunt,

Simt cum te doare timpul peste tăcute gânduri, 

 Cum cauţi regăsirea, prin vechile-amintiri. 

 Singurătatea nopţii, din nelipsite rânduri, 

 Te strânge precum zidul pe Ana-n mânăstiri. 

 Nici ochii nu mai au din lacrima-ţi tăcută. 

 A liniştii tăcere mai

Sânii tăi două mingi de rugbi

într-o plasă,

ies din aşternuturi,

i-am atins cu ochii şi cu palmele,

apoi i-ai retras.

Obrazul în somn îţi era tandru,

pesemne visul te-a adâncit în iubire

şi ai dezgolit coapsele,

să odihnească lasciv peste razele lunii.

Ţi-am

boem

în beţia ta de vechi boem
fruntea 
ţi-ai culcat-o pe-un poem
ca pe-un sfânt mormânt
bătut de glorii.

lemnul dulce, osul din părinte,
sunetul vocalei- cuib de miere-
seva care trece prin cuvinte,
inima-nflorită a-nviere,
toate se preling aşa de

Toamnă, tu eşti un anotimp sublim!

Pe care îl deschid timid ca pe o carte

Cu multe vise , unele-s deşarte.

Eşti ruginie doamnă, însă te iubim.

Copacii –s dezgoliţi acum de frunze,

Prin parcuri în picioare le strivesc,

Din gene-mi plâng atâtea amintiri con

ADIO, GRĂDINIŢĂ!

Adio, grădiniţă,

Grupă pregătitoare,

Vă mulţumim din suflet,

Dragi educatoare.

Adio, teatru de păpuşi,

Adio, căţeluşi şi urşi,

Iar tu, măsuţa mea, rămâi,

De-acum am bancă-n clasa-ntâi.

Adio, Albă ca zăpada,

Adio, urs cu coada-n baltă,

Pe mine

Trăiesc periculos, pe muchie de cuţit

O existenţă ce îmi dă plăcuţi fiori.

Iubirea te înalţă pe-un piedestal de flori

E capricioasă cum e mândra la peţit.

Dragostea furată- n clipele de vis

E mierea ce –o guşti cu încântare,

E ca un spin ,când îl atingi,

miroase-a toamnă

privesc în juru-mi cât mă duc ochii

jur-împrejur cât să cuprindă țara

bătrâna țară-a sfintei Dochii

ce se răsfață-n soare vara.

se varsă-n munți pâraiele de oi,

în suflete noi doruri se descuie,

se-aud pe deal tălăngile cum suie

prin p

Ne pleacă pe rând amintirile verii,

Verdeaţa din frunze se scurge tăcută

Pe-o cale ascunsă, de noi neştiută,

Iar o parte din zi se dăruie serii.

Sunt semne că toamna începe să vină.

Priveliştea-n jur e urâtă şi sumbră,

Cad frunze din pom şi se-aşează pe

Început de an şcolar! Bucurie, teama, zdroabă...

Prichindeii duc cu ei mii de flori şi bairam...

Ăia mari, sunt ameţiţi, de adidaşi şi de grabă,

De caiete şi ghiozdane, de cernelală şi de ''n-am'' !

Început de bucurie pentru cel ce-i place cartea,

Pentru

între noi lumânarea
cu strigăt topit
de secunde
tu în lacrima
din spatele indiferenţei


nu ştiu

dacă trebuie să îmi schimb rochia
sau doar colţul paginii
unde să-mi întârzii nopţile 
poate am să mă amestec cu străinii
care poartă franjuri de zile rămas

Simt cum se rostogoleşte întunericul

se stinge sub paşi.

Dunga orizontului

împrăştie flori de lumină,

irizări pe obrazul cerului,

răsăritul.

Bat cuiele înroşite

la osiile anotimpului,

să nu-i fugă roţile

de povara aşteptării,

pe pantele aprinse

de dragostea ta