să aud cum fâlfâie, fără aripi
trecerea clipelor în tăceri
căzute pe nisipul vântului.
Fără sunete
totul se duce în eter
cu puncte în spaţii neştiute
albastre.
Aerul se umple
cu un duh rotund
prin care ne fugăresc
gândurile goale.
Cu
Prietenia este un lucru atat de minunat
Ce multora in viata nu le-a fost dat
Este un miracol, este ceva sublim
Sa ai astazi un prieten, e ceva divin .
Iti este alaturi cand ti-e foarte greu
Sta langa tine neconditionat mereu
Cand sufletul ti-e trist, indu
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
Lectura nr. 8 (eseurile 36 – 40)
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
Când eram mic dar mare… mă gândeam
într-o dimineaţă… când soarele strălucea puternic
şi afară ploua cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii… mă tot gândeam
Dacă.îi spun
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
~ Scurte biografii de pustnici (Traducere, introducere şi note de Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române), Editura Institutului Biblic şi de Misiune (EIBM) al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1993 ~
Numele de „Istoria Lausiacă”
adaptare după: kudika.ro
Observând mozaicurile din vremea Romei Antice, istoricii indică faptul că bikini a constituit una dintre piesele vestimentare preferate femeilor romane încă din anul 300 d. Hr., deşi se pare că povestea a începu
Te port in suflet si in gand
Esti marea mea iubire
Cu alt tau chip frumos si bland
Ma faci sa uit de mine…
Tu esti ducesa mintii mele
Si ma inclin in fata ta
As vrea sa fiu acum cu tine
Sa te sarut, sa-ti spun ceva…
Adorm cu greu cu tine in gand
Cand ma treze
Iubita mea cu ochii verzi
Departe esti de mine
Cu ochii mintii vreau sa vezi
Cat ma gandesc la tine
As vrea in brate sa te strang
Sa fiu acum cu tine
Dar trist raman cu tine –n gand
Si –as vrea sa – ti fie bine
Printesa vietii mele esti
Mi –e tare dor de tine
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
Sunt suficient, sunt mulţumit cu viaţa ?
Totul a fost planificat! Timpul a stat la picioarele mele?
Toate bătăliile le-am încheiat victorios .. ce mai aştept ?!
Să fug la Histria
unde ziduri albe prăbuşite
umbre, chipuri din alte milenii se amestecă
cu ci
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
Eu pentru Kant nici nu exist
dar, nici el pentru mine
el spune că mi s-a părut
că eu nu sunt iar el există
acolo în mormânt
tot e iluzie, susţine
deşi bătrânii zic
că tot, e praf şi pulbere
acolo... în mormânt
îmi demonstrează că nu văd şi mi se pare
deşi nu-
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!