Blog

Cu ochii calzi, mirați, percepții mai slăbite,
Cu glasul tremurat și pasul poticnit,
Își duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.

Stau la pândă umbrele lor
ale tuturor viilor și morților
se perindă prin mintea unor
căzuți de jos în sus să culeagă
idealuri prinse printre vise
cu ochii deschiși că alea
din somn sunt jucării
pentru copiii mari pierduți
în realitatea care mușcă
din zilel

Pogoară toamna peste glie, tunând în marşu-i triumfal;

O lacrimă-şi transportă sarea dinspre amonte spre aval.

Natura iarăşi se îmbracă în haina-i trendy de brocart;

În mine zboară pescăruşii, aterizând cu ţipăt spart.

Un rest de soare adnotează pe fru

Vă spun azi, şi nu sunt poveşti,

Din file  de cronici româneşti,

Ca să desluşim ucazul

Dat de Vodă-al nost', Viteazul:

Într-o mare de-otomanie,

Din frumoasa Românie,

Un viteaz -fără frică –

Spre-nalt măna își ridică:

 - Bravii mei, porniți, vă ordon,

Spre ț

Toamna-mi scârțâie la poartă
Mai tristă ca altă dată.
-Bată-te, Domnul, te bată,
Tu ești pacoste curată!

Ce mai vrei? Din ce-am avut
Ți-am dat tot anul trecut.
Nu mai știu din vise câte,
Bucurii, iubire, un munte

Și, ca să nu pierzi ceva,
Am pus tot într-o ba

printre  sălcii despletite,

o barcă alunecă ușor,

mandolina murmură tainic,

într-o liniște deplină,

razele sclipesc în apă frumos.

printre  sălcii despletite,

simt fiorul adierii,

mă atinge o boare caldă,

zbaterea vântului lină,

pe malul Dunării umbros.

printr

In memoriam Adrian Păunescu
Plângeai pădurii frunza rară,
Că nu mai e ca astă-vară,
Astăzi pădurea nu mai este,
Ajuns-am, Doamne, de poveste;

Şi larg se duse vestea-n lume,
Că ne-am vândut ţară şi nume
Pe-un blid de linte, ce ocară !
Dar suntem Iudă planeta

       (postarea precedentă)

       Bănățean

       Moto: „Carte de vizită: Căutând în tot Banatul,/ Mari epigramişti sunt trei,

(Acceptaţi de subsemnatul):/ Ionel, Iacob şi Bencei.” (Ionel Iacob-Bencei din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)

       Bă

Ca mai toţi oamenii, cred şi eu că povestea vieţii mele este cea mai tare şi merită transpusă într-un film. Multă vreme m-am gândit cum să fac, dar nu-mi venea nici o idée, nimic. Într-o zi mi-am zis:

“Ce mare lucru? Mă apuc de scris.”

Aşa am crezut, n

Până să mă trezesc
am dormitat pe aripi de fantasme.
Mi-am pus capul pe perna de nori
și am avut lumea așternută la picioare.
Am crezut că o voi moșteni,
dar viața m-a trezit brutal, fără menajamente.
Ascuțișul sabiei de zile
a tăiat în carnea mea până la s

Pe drumul de întoarcere din capitală, Diana răsfoia dosarul primit în copie de la medicul cu care se întâlnise. Îi răsuna și acum în urechi mărturisirea lui că i se păruse suspect modul tranșant și expeditiv cu care Leanța reculase la ultimul apel te

Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei,

Pe aleea timpului se așează, clipa fericirii

Într-o liniște desăvârșită a înserării

O floare albă vibrează în vânt

Iar luna pe cer încearcă să apară

Privesc mirată în tăcere

Așteptând stele să răsară

Pe bolta aprinsă de fiori

Să lumineze drumul, împânzit de

          (geografie lingvistică)

          (postarea precedentă)

          Moto: „Dumnezeu ți-a dăruit 86.400 de secunde azi. Ai folosit vreuna pentru a spune multumesc?” (William A. Ward)

          Mulțumesc

          Despre familia de cuvinte a lu

Închid ochii și parcă văd
căderea mea abruptă
îmbrățișez țărâna pătată
pe alocuri cu vreo două fire
de iarbă palidă evadată din
arsoarea razelor ce pocnesc
ca biciul din toate părțile
viața cu picătura ei de fericire
bolile care zgrârâie îndelungat și apăs

Am mijit ochii trupului în lumea asta
când prima rază a reușit să-mi zgârie retina.
Ochii sufletului i-am deschis mult mai târziu...
Luam, la început de viață, totul de bun
deoarece nu vedeam nuanța dulceagă a pervertirii.
Cu cât am înaintat pe cărare

Duc durerile pe malul unui nesfârșit ocean,

Le scufund ca pe păgâne și-n străfunduri, pe-un alean,

Le pun rădăcini în piatra ce-a căzut zidindu-mi frica,

Și pe umeri ușurați îmi duc pacea și…nimica…

Cerul răstignit de veacuri se agită ca-n venin,

Se-nspă