Era o șoricică, presupun cu ceva lipsă...
Descoperise covrigeii pe care-i ronțăiam la calculator și venea, nesimțit, și-mi fura.
Probabil că inactivitatea mea, sau mai mult, au decis-o să se așeze în fund și să ronțăie în timp ce eu îmi făceam tribulațiile pe calculator.
Treaba a devenit atât de curentă încât, nici Mitzu nu îndrăznea a face vre-un gest.
În dimineața asta, șoricica mea veni, lăsă precum în față la biserică, niște pui cât gămăliile de ac, și dispăru.
Bulversat peste poate alerg în bucătărie după un șevețel, ceva, orice, și când mă întorc...
Pacea s-a încheiat. Mitzu mă privește cu ochi lucioși:
- Ce?....
A cui e vina?
A mea?
Căci am tolerat o relatie ne naturală și conștient de ea n am protejat-o?
Ea căci în mintea ei m-a considerat un dumnezeu care poate orice?
Mitzu, care deja avertizat de mine s-a dedat la o cină frugară?
Oare cine-o fi vinovat?
-->
Comentarii