Locuiesc într-o inimă. Când şi cine
i-a stârnit uriaşa bătaie?
Mă- ntâlnesc doar cu soarele care urcând
dimineaţa mea o-ntretaie.
De pe munţi, cu ninsori adormite, revin.
De pe ţărmi mă ridic în vârtejuri.
Locuiesc într-o inimă. Floare şi vin
mă desfac între frunze şi vrejuri.
O sămânţă de cântec respir. Un ecou
îmi întoarce aceeaşi ţărână.
Mă-ntâlnesc doar cu soarele care, din nou,
ispiteşte legenda bătrână.
Pentru zile şi nopţi care-mbată şi dor,
pentr-un vis hărăzit s-o consume,
locuiesc într-o inimă arsă de dor
care bate puternic în lume.
Ştefan Augustin Doinaş (din volumul „Locuiesc într-o inimă”)
-->
Comentarii