loreley
în acea primăvară
ningea peste tot cu flori de tei,
ne îmbăta mirosul lor,
noi ne vorbeam doar în silabe
și-n semne aducătoare de fericire.
beam roua serii,
ne spălam cu ea pe față,
spălam cerul cu mâinile,
ștergeam luna și stelele,
voiam să rămână doar albastrul pur
în care să zburăm
ca paseri spre infinit.
treceam printre îngeri,
zburam pe lângă rai,
pe lângă iadul dantesc,
făceam levitație
și priveam la toate lucrurile
care zburau odată cu noi .
era o migrație atât de frumoasă
și noi ținându-ne cu mâinile
de poala unui nor,
ne sărutam, cerul era foarte albastru,
ora aceea ne ține-mpietriți,
smulși din gravitația noastră
spre nu știu unde.
ce frumos ningea peste noi
cu flori de tei,
mirabilă ploaie, care ucide liniștea,
corpul ei de peruzea,
clipa smulsă virginal din carnea timpului,
pe care n-o simți decât incendiind inima,
corpul ei plin de păcate
devenise un pian cu sunete astrale,
doamne, ziceam,
am să mor văzând atâta minune,
doamne, pe cerescul plai,
cum mai zboară loreley,
are mir pe fruntea albă,
plete blonde-n vânt fluturând,
unde ești destin cuminte,
ia-mă și pe mine-n rând,
fă-mă pasăre măiastră,
fă-mă foc sau ce vreai tu,
fă-mă apă care curge
și trece mereu prin sânge,
aripă de albatros,
fără carne, fără os.
cum ninge la flori de tei
peste ochișorii mei…
sâmbătă, 18 februarie 2012
-->
Comentarii
Se potriveşte videoclipul lui Cami ptr. versurile dumneavoastră.