LUNA AFRODITĂ
Vântul se-nfăşoară pe un vârf de ram,
iar din fuior îşi toarce firul cu frenezie,
Luna-şi destramă razele peste geam,
luminându-mi odaia în noaptea târzie.
Am ştiut că va sosi graţioasa-Afrodită,
înfăşurată-ntr-o mătasă-voal străvezie,
un astrul îndrăgit şi muză neasemuită,
sfetnicul nopţilor chiar, de mai întârzie.
Luna ciupeşte coardele la harpa nopţii,
zeiţă îndrăgostită de muzică şi poezie,
iar în zori grăbită, trece pragul dimineţii
ca Soarelui să nu-i stârnească gelozie.
Armonia mişcărilor o divulgă ca artistă,
de oboseală se-ascunde-n altă galaxie,
la căderea nopţii iarăşi, devine celestă
şi mi-a venit o idee, cine-i ridică statuie?
13 Decembrie 2016 - MIT
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii