Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme șiruri de fiori
care vin adesea pe aceeași cale
redeschisă iarăși peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.
.
Te simțeam aievea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea,
călărind licornul cu șaua tripodă
făurită-n taină pe un colț de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce și suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.
.
Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
și gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopții siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-și zorii prin lanul de grâu.
-->
Comentarii
Am revenit în jocul sucalei, dorind să adaug un Dialog literar care a generat interes și discuții în jurul său. Dacă vi se pare că ocupă prea mul spațiu spuneți-mi și îl șterg.
DIALOG LITERAR ÎNTRE TATIANA DOINA POPOVICI ȘI CORNELIU NEAGU PE MARGINEA POEMULUI « MAGICA SUCALĂ »
MOTTO : „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” (Umberto Eco)
Umberto Eco (5 ianuarie 1932 – 19 februarie 2016) a fost un scriitor italian, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanele sale „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, traduse și în limba română. A fost președinte al Școlii Superioare de Studii Umaniste la Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
.
Tatiana Doina Popovici: În trei strofe polimorfe, autorul deapănă, asemenea unei sucale, o poveste de iubire. În prima strofă, „magica sucală” redeschide calea peste „vechi uitări”. Jurămintele primei tinereți „spuse într-o noapte într-un lan de grâu sunt protejate de „luna (care) se privea cuminte/ în oglinda apei dintr-un ochi de râu”
„Magica sucala” introduce eul liric în povestea în care „din neant (de niciunde) apare nagoda „călărind licornul cu șaua tripodă”. Magia continuă, căci îndrăgostiții, întocmai ca zeii, sorb nectarul „lângă un jugastru/ pe un pat de frunze puse-ntr-un răstav”. Având în vedere vechimea poveștii, autorul folosește regionalisme ca: jugastru (arbore cu lemnul alb din zona de câmpie), răstav (fâșie de pământ între două rânduri de semnături). Chiar și titlul folosește un arhaism: sucala, acea unealtă care deapănă firul pentru războiul de țesut.
În ritmul sucalei, eul liric deapănă „visul printre vorbe spuse cu prelungi suspine” în timp ce „licorile aduse / noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu” dau sentimentul nemuririi. Vraja de care sunt cuprinși tinerii durează pe timpul „nopții siderale” care se stinge brusc „într-o margine de râu”. Prin lanul de grâu, se aude doar „cântecul de taina-al magicei sucale/ depănâdu-și zorii.”
Magică de la început până la sfârșit, „Magica sucală” împletește realitatea cu visul. Unul dintre obiectele reale este sucala, pe care generațiile de astăzi n-o cunosc. Adusă din trecut, ea capătă expresivitate când își împletește cântecul cu visul.
Realitate, magie, vis se întâlnesc într-un poem în care autorul, asemenea sucalei, deapănă o poveste de iubire ireală la care participă natura terestră (lan de grâu, ochi de râu) și cosmică (luna – protectoarea dragostei). Personajele care dau poemului nota mistică sunt: nagoda (nălucă, arătare, ființă ciudată) și licornul (animal fantastic cu corp de cal, și un corn în frunte = inorog).
.
Corneliu Neagu: Ne aflăm în fața unui poem în care eul liric ne conduce prin meandrele visării neîngrădite, în care simbolurile onirice, nagoda și licornul, deja cunoscute din alte creații lirice ale poetului, ocupă locul central. Povestea ireală din acest poem este depănată de o „magică sucală”. Deși sucala este un obiect real, poetul îi atribuie însușiri simbolice și onirice, astfel încât, printr-o subtilă personificare, ea devine elementul cel mai important al acestei povești de dragoste, care se petrece într-un lan de grâu. Din punct de vedere arhitectural, poemul MAGICA SUCALĂ, este alcătuit din trei strofe polimorfe, a câte opt versuri fiecare, cu rima încrucișată, și măsura de tipul 12/11.
În prima strofă eul liric ne introduce în lumea fantastică a poveștii de dragoste, reascultând „povestea magicei sucalei”. Această poveste revine peste vreme cu „șiruri de fiori”, pe o cale cunoscută, „redeschisă iarăși peste vechi uitări”. Uitările devenind neuitări, îi amintesc eului liric despre „false jurăminte/ spuse într-o noapte într-un lan de grâu”, pe când „luna se privea cuminte/ în oglinda apei dintr-un ochi de râu”.
În strofa a doua apare iubita, asemuită cu o „fragedă nagodă”. Ea vine din neant, „călărind” un licorn „cu șaua tripodă”/ născocită (de cineva) pe un colț de stea”. Șa tripodă, colț de stea, elemente noi ale stării de visare a eului liric! Continuând lectura strofei a doua, aflăm că licornul a fost „legat cu frâul de un mac albastru”, pentru ca cei doi (eul dual) să se poată iubi în voie: „să sorbim nectarul lângă un jugastru/ pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav”.
Strofa a treia aduce în fața cititorului scena de dragoste închipuită de eul liric, aflat în stare de visare: „Rătăceam cu visul printre vorbe spuse/ cu prelungi suspine din adâncul tău/ și gustam năvalnic din licori aduse/ noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu”. Cei doi se trezeau din „vraja nopții siderale” numai atunci când „magica sucală” își depăna „zorii prin lanul de grâu”.
În fotografia pusă de dumneavoastră suveica este ce mică, cea din cutia sucalei . Pe țăpușa din capătul sucalei se pun țevile pe care se trag firele din canură, iar țevile încărcate cu fire ajung în suveică, în partea decupată la mijloc. Suveica încărcată cu țevile pe care s-au tras firele ajung la războiu de țesut, fiind introduse manual dintr-o parte în alta prin firele de urzeală întinse pe războiul de țesut. Mare migală! Acum toate aceste secvențe sunt automatizate complet.
Vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean, că v-ați prins în jocul meu expresionist-oniric, scriind aceste versuri frumoase despre magica sucală. Am o singură observație, sucala nu este suveinică ci o sculă care deapănă firul din canură pe suveică. Cine mai știe astăzi despre aceste scule folosite cândva în meșteșugul țeserii la războiul de țesut?! Numai un bătrân octogenar ca mine care își duce amintirile din copilărie într-o lume închipuită cu licorn, nagodă, șa tripodă etc.
Şi eu vă mulţumesc că apreciaţi "experimentul meu" pe care îl dezvolt mai detaliat pe pagina de blog Experiment, menţinându-mă astfel în maratonul Panorama literară 2024 organizat de site.
sucálă (-le), s. f. – 1. Depănătoare, vîrtelniță. – 2. Frigare. – 3. Coarbă. – Megl. sucală. Bg., sb., slov. sukalo (Tiktin; Conev 60). – Der. sucălete, s. m. (sul); sucăli, vb. (a coase prost, a însăila; a sîcîi, a deranja, a pisa), considerat ca expresiv datorită finalei -li și asociat cu vb. ca cicăli, sîcîi, cîrcăli, etc. (după Drăganu, Dacor., V, 372, din mag. szurkál „a împunge”).
sucală s. v. COARBĂ. DEPĂNĂTOARE. FRIGARE. VÎRTELNIȚĂ.
SUCALĂ, sucale, s. f. 1. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut. Într-o zi, pe-aproape de Sînt Ilie, se îngrămădise, ca mai totdeauna, o mulțime de trebi pe capul mamei: niște sumane să le scoată din stative... țevi de făcut la sucală; copil de țîță în albie... CREANGĂ, A. 62. ◊ (În comparații, pentru a sugera ideea de repeziciune, de ușurință în mișcări) Căruța acum am adus-o de la încălțat și i-am mai tras și-o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum îi sucala. CREANGĂ, P. 113. ◊ Loc. adv. În sucală = în cercuri, în spirală. Din răstavul de borceag copt o ciocîrlie se înălța în sucală. CHIRIȚESCU, GR. 134. 2. (Rar) Suveică. La capete ascuțită, La mijloc scobită (Suveica sau sucala). ȘEZ. VII 124. 3. (Regional) Frigare.
Am trecut mai sus "sursele" de inspiraţie (mărturisesc că nu cunoşteam această variantă a cuvântului, dar m-a "fermecat" cu ânţelesurile lui ascunse când m-am decis să construiesc o poveste în versuri înspirată din subiectul dv., şi mai mult când am ales să public mai întâi varianta/continuarea la această poezie - poeziile anterioare din acest an păostate de dv. sau terţi sunt încă în fază de germinare - am fost plecat la Rg. Jiu şi acolo de pe telefon e groaznic de greu să poţi scrie sau posta ceva. Acum la calculator e cu totul altceva, mă simt în largul meu şi sper să mă "desfăşor" cât mă mai ţin puterile...
Vă mulâumesc şi pentru prilejul oferit prin sugerarea unor subiecte pentru mine (nu că nu aş avea, sunt câteza zeci pe tapet, dar încă se pritocesc...).
Magica sucală (suveică)
(v1 – cronopediană)
Într-o noapte blândă de vară,
Sub luna plină ce-și revarsă lumina,
Am auzit cântecul magicei sucale,
Care-mi răsună în minte și-acum.
Am simțit o adâncă nostalgie
Pentru o iubire pierdută,
Pentru o noapte de vis și magie
Care-mi umple sufletul de dor.
Am văzut-o pe frageda nagodă,
Călărind licornul cu șaua tripodă,
Cum se apropie de mine,
Și-mi șoptește în ureche:
„Vino cu mine, iubitul meu,
În țara magică a sucalelor,
Unde visurile devin realitate,
Și dragostea este veșnică.”
M-am lăsat purtat de vis,
Și am ajuns în țara magică,
Unde am trăit clipe de neuitat,
Alături de iubirea mea.
Am băut nectarul dragostei,
Am dansat pe muzica sucalelor,
Și am uitat de toate grijile,
În acea lume de basm.
Dar, ca orice vis, și acesta a ajuns la sfârșit,
Iar eu am fost nevoit să mă întorc în lumea reală,
Lăsând în urmă o parte din sufletul meu,
În țara magică a sucalelor.
Acum, aștept cu nerăbdare
Noaptea următoare,
Când voi auzi din nou
Cântecul magicei sucale,
Și voi avea din nou șansa
Să mă reîntâlnesc cu iubirea mea.
(alte variante/continuări/replici pe Blog Experiment)