Măi, fir-ar să fie,
de ce femeile astea
n-ajung şi ele mari scriitoare,
mari poetese, mari filosoafe,
mari teoloage, voievoade?
Ce-o fi cu ele, mă?
Mai scriu ele câte ceva,
pe-aici, pe colo,
mai au câte-o idee,
dar femeia – tot femeie.
Nu putea să aibă şi ţara asta
un Eminescu feminin?
Nu putea să aibă şi lumea asta
o Einsteină, o Napoleoană?
Femeia, domnule, nu-i capabilă
să devină scriitor de geniu,
poet de geniu, filosof de geniu,
savant, teolog renumit, voievod.
Nu-i capabilă şi gata !
Oare de ce? M-am tot întrebat.
Oare femeia n-are timp
să scrie mari romane
pentru că-i ocupată să nască
mari romancieri?
Oare femeia nu ştie să compună
versuri încântătoare
fiind ocupată cu creşterea
lui Eminescu?
Femeia n-ajunge, oare, savant,
pentru că-i ocupată
cu educaţia savanţilor?
Sau cu naşterea mamelor de savanţi?
Femeia n-are timp să devină genială
pentru că trebuie să-L nască pe Iisus,
să-L alăpteze, să-L ocrotească
şi să-I plângă chinurile la piciorul crucii?
Hmm...Se poate...
Sau poate femeia nu poate,
pur şi simplu,
s-ajungă mare artist
pentru că arta e de genul feminin,
s-ajungă mare om de ştiinţă
pentru că ştiinţa e de genul feminin,
s-ajungă mare teolog
pentru că teologia e de genul feminin?
În fine, poate că Dumnezeu
are un Fiu şi nu o fiică
pentru că Maica Fiului Său şi Biserica,
Naşterea, Viaţa, Moartea, Învierea, Dragostea,
sunt toate de genul feminin.
A, era să uit:
Veşnicia, Fericirea, Împărăţia Cerurilor
sunt şi ele de genul feminin.
Cel puţin în limba română,
în care a fost scrisă această poezie.
P.S.: Limba română e tot de genul feminin.
Şi poezia.
-->
Comentarii
Deoarece pe unele site-uri se manifestă anumiţi semidocţi incapabili să priceapă mesaje explicite, voi interveni cu o addenda:
Deşi marii oameni ai istoriei ( apostoli, prooroci, patriarhi, împăraţi, preşedinţi, miniştri, cărturari, artişti, oameni de ştiinţă etc.) sunt în marea lor majoritate bărbaţi, nu trebuie uitat că fiecare dintre ei a avut o mamă, care i-a adus pe lume în dureri, i-a ţinut la piept cu iubire şi i-a învăţat cu răbdare primii paşi spre Dumnezeu şi spre societate. De aceea, probabil, zicea Spengler că bărbatul se zbate să facă istorie, iar femeia este istoria.„Raportul fiinţial mamă – copil face ca femeia, Eva, <<izvor de viaţă>>, să vegheze asupra oricărei fiinţe, să protejeze viaţa şi lumea. Harisma maternităţii sale interiorizate şi universale o îndreaptă pe fiecare femeie spre cel înfometat şi spre cel nevoiaş, vădind admirabil esenţa femininului : fecioară sau soţie, orice femeie este mater in aeternum (mamă veşnică), menită să „clocească” tot ce-i iese în cale, descoperind chiar şi în fiinţa cea mai virilă un copil slab şi fără apărare” (P.Evdokimov).
Femeia posedă în chip natural şi o sensibilitate religioasă profundă. Nu degeaba întâlnim de obicei în biserici mai multe femei, în timp ce închisorile sunt pline de bărbaţi. Şi chiar dacă femeia are poruncă să tacă în biserică, „câtă vreme rămâne pe linia firii ce i-a fost hărăzită, femeia propovăduieşte Cuvântul dincolo de cuvinte, prin întreaga sa alcătuire fiinţială, născându-L tainic din adâncul firii ei şi dăruindu-L lumii însetate de plinătate” (acelaşi P.Evdokimov).
Florin T. Roman,
"Idolii vremurilor noastre",
Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pag.174-175