Pasind usor cu talpile reci pe scari, Mina o purta din ce in ce mai greu pe Izabel in brate. Nu era de vina greutatea aproape inexistenta a acesteia ci scarile care aproape nu se mai terminau.
Dorea sa ajunga cat mai repede unde vroia. Cu o mana ii strangea corpul care era aproape agatat de al ei iar cu cealalta o mangaia usor pe parul acela mai auriu ca spicele de grau. Pasind pe ultima treapta a scarilor, Mina rasufla usurata si se indreapta spre usa unei camere. O mangaie inca o data pe crestetul capului ,lasand palma sa curga usor prin par, si apasa imediat pe clanta veche si ruginita a usii de lemn. Ochii ii erau atintiti catre patul imens din fier, acoperit cu o saltea veche, ciuruita de molii si cateva paturi vechi dintr-un material nu prea placut la atingere, imbibate de praf si insecte moarte. Se apropie de pat si o lasa din brate, asezand-o in pat cu miscari gentile, ii aseaza capul mic si blond pe o patura, iar cu celelalte doua o inveleste, incercand sa mai taie din frigul ametitor din camera.
Mina, desi o fiinta aparent sensibila, gentila si lipsita de orice trasatura diabolica , e o intruchipare ce impletea in acelasi trup doua zeite, o zeita ce dezvaluie o frumusete care se perfectiona pe zi ce trece tocmai prin propiile defecte si o alta zeita, una diabolica care aducea dupa sine o cruzime si inteligenta inumana, plina de barbaritate si ferocitate, si se folosea de toate acestea pentru a-si atinge scopurile a duce la bun sfarsit toate dorintele ei. In schimb Izabel e o biata supravietuitoare a acestei lumi cumplite, ce fusese atrasa de aparitia Minei in viata ei, si vrajita de aceasta.
Inainte ca Izabel sa se trezeasca, Mina se opri in fata unui dulap imens din lemn, cu doua usi in fata, decorate cu aripi de fluturi faurite dintr-un fier negru, care aproape ruginise, puse degetele pe manerele usilor si incepu sa traga usor de ele, avand grija sa nu faca zgomot evitand astfel un scartait deranjant pentru somnul Izabelei. Deschise o usa, si incepu sa impinga rapid cateva rochii ce erau agatate inauntru. Alesese o rochie veche, neagra ,subtire si lunga care era usor sfasiata si botita. Scapa de acea mantie urata si murdara ce ii ascundea trupul si se imbraca in rochia aleasa. Parul negru rosiatic ii mangaia spatele si umerii, iar corpul prinsese contur in acea rochie neagra. Se intorsese cu fata.in dreptul unei oglinzi impaienjenite si acoperita de praf, incerca sa se priveasca,insa in zadar, abia putea sa zareasca silueta ei in aceasta, asa ca o atinsese usor cu degetele pentru a pipai si simti mai intai stratul gros de praf amestecat cu paienjenis apoi incepu sa stearga oglinda cu palma indeajuns sa se poata privi.
In timp ce se admira si isi scutura rochia de praf in fata oglinzii, o voce firava si rece se auzi:
-Mina, unde suntem?
-->
Comentarii