motto
"Procesul de dezvoltare și de definitivare a formelor la plante, urmează un ciclu, cuprinzând trei trepte, fiecare dintre ele formată mai departe din câte două etape: expansiunea și contragerea. Prima etapă este expansiunea frunzișului urmată de contragerea într-un caliciu, cu bracteele lui. O a doua apare apoi prin revărsarea petalelor corolei, urmată și ea la rândul ei de o nouă contragere, în punctul de întâlnire a staminei cu stigmatul pistilului. A treia expansiune, hipertrofierea țesuturilor sub forma fructului, e urmată de o contragere a principiilor fecunde în sămânță. Odată cu încheierea acestui ciclu în șase etape grupate două câte două, partea esențială a plantei e gata s-o ia de la început." /1/Goethe
Metamorfoza este cheia sau cifrul naturii./1, 7/ După cunoscutul biolog Ernst Haeckel, ar trebui ca Goethe și Lamarck să fie așezați în fruntea marilor naturaliști care au elaborat o teorie a dezvoltării organice. Ernst Haeckel (n. 16 februarie 1834-d. 8 august 1919) a fost un eminent biolog și filosof german, profesor universitar la Universitatea din Jena, rămas în istoria științei pentru faimoasa "lege fundamentală a biogenezei". A studiat medicina și s-a dedicat studiului anatomiei comparate.
Există"principiul renunțării în viața plantelor" vizibil, mai ales atunci când dintre frunzele verzi răsare floarea." Trecând de la frunză la floare, planta suferă o diminuare considerabilă a propriei vitalități. Comparată cu frunza, floarea este o entitate supusă prin excelență morții. Moartea florii e cu totul alta decât cea a frunzei, care e mai târzie și mai puțin spectaculoasă... Singurul termen în care se poate exprima complet ideea de moarte a florii este acela de "devenire prin moarte". E vorba de retragerea vieții, care s-a manifestat sub forma ei vegetativă, pentru a lăsa loc manifestării unei forme superioare de viață." /1/
Pe baza observației că fiecare parte a unei plante este rezultatul metamorfozei unui „organ-frunză"arhetipal, Goethe:/1/ a tras concluzia existenței unei "plante arhetipale" cum a denumit-o el, conform unui principiu hipersensibil. Sunt plante capabile să îmbrace miliarde și miliarde de înfățișări diferite, cu o varietate practic nelimitată.
Nu este vorba, sublinia Trevelyan/ citat în 7/, de o plantă unică, ci de "o forță" care cuprinde în ea toate formele potențiale ale plantelor. Cu o generație înainte de Darwin, Goethe a înțeles că vegetația are tendința să crească în două direcții diferite: vertical și orizontal, în spirală. Cu excepționala sa intuiție poetică, el denumise linia verticală cu forța ei purtătoare-" creștere masculină", în timp ce creșterea în spirală, greu de observat în perioada dezvoltării tulpinii, dar foarte vizibilă în timpul înfloririi și apariției fructului, o numise "creștere feminină".
Faptul că rădăcina unei plante se îndreaptă fără greș spre adâncurile pământului, în căutarea întunericului și a umidității, în timp ce tulpina sau trunchiul se înalță în direcția opusă, căutând lumina și aerul, este ipoteza existenței unei forțe inverse sau opuse celei de gravitație descoperite de Newton, cu alte cuvinte a forței de ascensiune./1,7/
În cartea "Cunoașterea prin tăcere"/2/, Pr. Prof. George Remete, mare dogmatician după Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, pe care marea Iubire a lui Dumnezeu mi l-a scos în cale la Facultatea de Teologie, aduce în discuție pregnant "Glasul iubirii".
Citez:" Iubirea este sensul și glasul întregii ființe și al tuturor existențelor…Toată ființa respiră iubire; existența este într-un fel identică cu iubirea, în sensul că se naște numai din iubire și iubirea este exact esența și puterea ființei…Forța iubirii este ambivalentă și din punctul de vedere al paradoxului vital."
Sunt date exemple formidabile de universalitate a iubirii: privitor la păsări, arbori, oameni…univers, pentru absolut tot.
"Iubirea este forță vitală și mortală în același timp…Se validează numai prin moarte, dar numai ea este biruința asupra morții…Iubirea este vremelnicia care devine eternitate sau singura memorie posibilă a ființei…Iubirea transformă moartea în viață…Iubirea este moarte și viață în același timp," călcând cu moartea pre moarte", o transformă în viață, o redirecționează. Numai ea poate converti forțele negative în direcție pozitivă: "puternicile-mi vieții întoarse în virtuți", cum spunea marele nostru poet Vasile Voiculescu, în Ultimele sonete " /3, citare din 2/.
Părintele Profesor George Remete apreciază că: "memoria este o formă de biruință asupra morții, dar trebuie observat că de fapt ea-memoria există și e puternică numai prin iubire. Nu există altă memorie decât "memoria iubirii". În măsura în care este iubire, memoria este atât mărturisire a unei morți cât și cea a păstrării ființei, prin iubirea care nu cedează…În acest sens, iubirea poate fi numită memoria, sau rezerva vitală care învinge moartea."
O analiză teologică a memoriei se impune prin exprimarea aportului divin al acesteia. Sunt date alte prezentări ale memoriei care împlinesc modul în care acționează. Una dintre ele este "memoria iubirii- rezerva vitală. "
Să umplem memoria noastră cu manifestări de iubire, de solidaritate față de cei dragi sau față de persoane din jurul nostru.
Aceasta vine din Darul Vieții care ni s-a dat, care ne trimite la iubirea de aproapele ca pe noi înșine, după iubirea de Dumnezeu:
"Dar iubirea este moarte care se transformă în viață nu numai prin afirmarea memoriei…ea este depășire a morții și prin depășirea sau suspendarea devenirii, prin transfigurarea timpului…Cel intrat în condiția iubirii, a intrat într-un timp special, care se prelungește și-l depășește pe cel al devenirii. Deși esențialmente legată de moarte, iubirea este singura șansă a ființei și singura vitalitate, pentru că memoria ei nu este pomenire a ceva ce a fost, ci memoria a ceea ce este; tocmai pentru că deși act înregistrat, el nu se depune în registrul trecutului, ci e timpul salvat, prezentul continuu. Memoria iubirii depășește memoria obișnuită–cea a trecutului–fiind mărturia prezenței permanente a ființei. "/2/
Iată cum ni se cere de Sus, să depășim cu folos sufletesc, cel mai important fapt de altfel, pentru vindecare, fericire, bucurie. Prezentarea altor memorii, cu tot beneficiul lor psihologic, neurologic, psihiatric, șamd, va fi în favoarea ,,memoriei iubirii,, care ,,depășește memoria obișnuită–cea a trecutului–fiind mărturia prezenței permanente a ființei."/2/ Completarea aspectelor legate de iubire privitor la memorie, vine să dea un răspuns esențial, de la Dumnezeu.
Cu sufletul la "memoria iubirii", observi altfel luna nalbelor, hortensiilor şi a glicinei. Prezente în Grădina colț de Rai a fiului meu sunt:nalbele roşii, roz, mov, albe, de toate culorile. Cele mai multe sunt însă albe. Alături de ele, mai rezistă trandafirii albi. Sunt ca evantaiele, deschise larg către interiorul grădinii. Unde mă uit în jur, le regăsesc. Încerc să continui dialogul cu natura, aşezat pe o piatră, cu inima la versurile inegalabile ale lui George Coșbuc:
"….Cât de frumoasă te-ai gătit, /Naturo, tu! Ca o virgină/Cu umblet drag, cu chip iubit!/Aş vrea să plâng de fericit, /Că simt suflarea ta divină, /Că pot să văd ce-ai plăsmuit!/Mi-e inima de lacrimi plină, /Că-n ea s-au îngropat mereu/Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!/O mare e, dar mare lină-Natură, în mormântul meu, /E totul cald, că e lumină! poemul Vara "
Vântul adie uşor, plăcut, mângâietor. Este spre sfârşitul verii, zi perfectă pentru contemplare. Aproape s-au copt perele din prima recoltă. Au trecut corcoduşele, cireşele, zmeura, fragii, căpşunile, murele şi ultimele…coacăze.
Glicina albastră, hortensiile roşii şi albastre cu buchete mari te îmbie din toate colţurile grădinii casei. Insectele mici sunt în perioada împerecherii. Se aud uguiturile porumbeilor, trilurile mierlei negre, ciripitul de vrăbii. Mi-am adus aminte de povestirile sorei, foarte aproape de sufletul meu, privitor la întâmplări minunate cu păsări.
În 2005, nepoata mea Alexandra, foarte miloasă, găsise pe stradă un pui de coţofană căzut dintr-un cuib. L-a adus cu deosebită grijă acasă. L-au crescut un timp, dându-i să mănânce câte un ou mic de prepeliţă în fiecare zi, săptămâni, poate luni. Apoi, când a crescut suficient i-au dat drumul, în minunata Grădină a maicilor de la Catedrala "Sfânta Maria " din Popeşti Leordeni./ 8/
Tot ea a găsit un alt pui mic, de stăncuţă cu piciorul beteag, pe care l-au adăpostit provizoriu în baie. Înainte cu puţin,o pereche de porumbei sălbatici îşi amenajaseră cuibul într-o cutie de pe balconul deschis al apartamentului acestora din Drumul Taberei. Dar, părinţii puiului mic fuseseră prinşi , accidentaţi sau poate…chiar omorâţi.
Puiul de porumbel a fost hrănit de regretatul meu cumnat, într-un mod extraordinar de ingenios. Hrana compusă mai ales din pâine cu apă era preparată foarte bine prin masticaţie. Apoi, era oferită direct din gura sa păsării încă foarte-foarte mici. Nu acceptase să fie hrănită decât astfel, aşa cum o făcuseră părinţii, înainte de a dispărea subit. I-au dat drumul şi acesteia mai târziu, tot în grădina măicuţelor cu mult suflet, care ne-au îngrijit ulterior timp de patru ani de zile cu iubire, devotament mama…
O perioadă, cât s-a adăpostit în baie, de câte ori veneam în vizită, puiul de stăncuţă, cu piciorul beteag, vindecat apoi prin operaţie, încerca să comunice. Mi se aşeza pe cap şi mă ciugulea uşor, cu iubire când ajungeam să mă spăl. Se umanizase !
………………………………………………………………………………………………............
O nouă zi frumoasă, de toamnă. Ascult foşnetul ierbii şi frunzelor copacilor din apropiere. Nu foarte îndepărtat, în arborii de vis-à-vis se aude ciripitul fericit al păsărilor.
Tinerii mei au decorat deosebit intrarea casei cu panseluţe şi crizanteme. M-am aşezat pe o mică bordură a mozaicului terasei din spate. Gâzele alergau preocupate în toate direcţiile. Le priveam atent, din imediata lor apropiere. Vântul de septembrie adia plăcut.
Nalbele şi trandafirii aproape se trecuseră. Un trandafir roşu intens, cu multe petale, de care apucasem ieri să mă apropii să îl miros şi de departe să îi transmit un mic sărut, azi l-am găsit scuturat, cu un covor de petale roşii aşternute la intrarea pe alee. Altul mă privea cu iubire, dar si pentru a îşi lua la revedere.
O gâză roşie, nedumerită de venirea mea, alerga încolo şi încoace. Într-un târziu, se decisese să urce bordura terasei şi să o ia mai departe pe dalele mari ale aleii.
Se dusese glonţ spre suratele ei, nu departe, adunate în jurul unor bobiţe roşii. Crizantemele galbene îmi zâmbeau din toate colţurile grădinii. Era timpul lor.
Priveam un arbore înalt, cu crengi bogate, ramificate, în care se adăpostesc multe păsări. Aerul tonifiant, ca de ţară, îmi aducea bucuria de a respira din plin. Încercam să o fac, precum m-aş fi hrănit cu el. Un fluture alb zbura bezmetic prin grădină, mirat de aşa plimbare, pentru a se muta apoi la vecini.
Hortensiile mă priveau de undeva, de la capătul grădinii. Încet-încet, coloritul frunzelor luase nuanţe deschise, de verde şi galben. Alte şi alte frunze erau îngălbenite.
Doar plantele mediteraneene:măslinul şi dafinul işi păstraseră culoarea lor verde frumoasă. Frunzele corcoduşului erau deschise, în timp ce acelea ale părului şi cireşului căpătaseră nuanţe de galben şi roşu. Se auzea tot mai tare din mai multe direcţii.cântecul minunat al păsărilor,
Dar soarele după amiezii şi-a făcut apariţia și în grădină . Mă mângâia blând din spate, cu razele sale calde. Un fluture mărişor, roşu, venise să mă salute pentru a urca apoi în zig-zag înălţimea clădirii. Respiram mai departe cu nesaţ.
Vântul crescuse uşor, împreună cu foşnetul vegetaţiei, îmbătat şi el de mirosul florilor. Nu departe se auzeau zgomote de avion. Norii albi-albi de tot dansau pe cerul albastru într-o mişcare spre răsărit. Priveam casele frumoase cu acoperişuri cu şindrilă roşie aflate de jur -împrejur.
Una dintre cărţile luate de la biblioteca zonală zilele trecute vorbea de arborii mediteraneeni, păsările care convieţuiesc cu aceştia:"Privighetoarea cu cântul său inegalabil e în totală armonie cu arborele de balsam, albina cu ebenierul, fluturele cu trandafirul, turturica îndrăgostită cu mirtul ./4/
Plinius cel Bătrân /citat în 4/ arăta că: "plantele vegetale convieţuiesc cu animalele în mod diferit, după natura acestora.
Planta fericită vine la fereastră, aşteaptă pe maestrul său./3/Te îndeamnă să îi cânţi numele, să-i creezi chiar unul , pentru briza ce adie şi te îmbată dulce."
De la metamorfoza plantelor la "memoria iubirii"este un drum uluitor !
Bibliografie
1.Johan Wolfgang von Goethe,"Suferințele tânărului Werther", traducere. Alexandru Philippide, Editura Art, 2012,
2.Pr.Prof.dr.George Remete,"Cunoașterea prin tăcere, Tăcerea:glasul iubirii", Editura Reântregirea, Alba Iulia, 2004, p. 398-410,
3.Vasile Voiculescu, "Ultimile sonete ale lui Shakespeare", traducere imaginară, prefață de Roxana Sorescu, Jurnalul Național, 2010,
4.Alain Corbin, "La douceur de l'ombre",chapitre X, l 'arbre moral", pg. 170-177, 2011,
5.Pline l 'Ancien, "Histoire naturelle", op. cit, livre XVI, pg. 51, et. 63, et. XV, pg. 63, citat în 4,
6.Pierre Ronsard, "Le houx, Les Hymnes", Oeuvres, t. II, op. cit. pg. 792, apud 4,
7.http://popescu-colibasi.go.ro/F_copy_paste/cp_07_Viata_secreta
8 Mircea Florin Caracas, "Memoria iubirii ", vol. I, Capitolul II, editura EIKON, 2019.
-->
Comentarii