îmi place să ascult cum timpul trece mereu pe lângă mine
îmi place să ascult cum timpul trece mereu pe lângă mine
cu tot ce are el mai frumos și mai ingrat
îmi place să ascult foșnetul toamnei în tăcerea frunzei în zbor,
îmi place codrul galben ca o portocală toamna
și-mi place șirul cocorilor zburând spre apus
săgeți mișcătoare către ape și goluri de întuneric
din stele îmi place cum cade argintul pe jos
și luna cum mișună ca nebuna prin câmpuri de cer
e parcă ființa ce privește la noi cu regret
că suntem trestii de baltă trecătoare suflete
așteptând la poarta Sfinxului intrarea-n abis
câteodată mi-ar plăcea să mai am paisprezece ani
să mă dau cu sania prin nămeții iernilor petrecute,
să fiu cast ca un sfânt bizantin ca budda sakia muni
să privesc o feciară ca pe-o pictură de tintoretto
angelică suavă plină de rafaelice grații
să mă-ngeamăn în marmura ei sclipitoare
prin luvru s-o plimb ca pe-o mireasă a soarelui-răsare
și-apoi să mă-ntorc în nevăzut unde cresc metamorfice adâncuri
pe crestele iluziilor ucise acolo mi-e umbra grea și lumina înaltă
și visurile devin realități din a doua trăire, intrate pe a doua poartă
apoi să mă-ntorn în nopți andaluze cu vinul pe buze
să-mi bată să-mi râdă focu-n cămin peste-al vieții suspin
s-ascult sonate-n mi minor de tot ce mi-e foame, de tot ce mi-e dor
de glezne de fată, de lumea-n oglindă și de-o cantată
unde lacrima rămâne năucă pictată pe vechiul poem
din care adjectivele fac coloane de maci, un veșnic nesațiu
ca poemele antice dulci ca mierea ale bătrânului horațiu
îmi place s-ascult țârâit de greieri în noapte
femeia lascivă absentă să-mi cânte în șoapte
femeiea cea dulce și tristă de prin eminescienele taverne
ironică tandră căreaia dumnezeu i-a luat zâmbetul
prin dimineți reci și mansarde sordide sau pe străzi pustii
unde toamna își scutură frunzele peste umerii ei
îmi place să mă joc mereu de-a viața atârnat de-o limbă de ceas
să privesc timpul dintr-o căruță cu fân
în care mirosul de levănțică se-mprăștie ca un parfum
peste toate sufletele noastre care duhnesc a transpirație
îmi place să mă-ntorc mereu acasă în satul ce se pierde prin livezi
să cobor ușor dintr-o caleașcă și să-mi sărut părinții care mor
și casa dulce din pridvor s-o văruiesc cu o privire
prin curte să mai sar cum jucam copil năvalnic ca un mânz
să dorm pe prispă de cu seară și-adesea până pe la prânz
și mama să-mi îndrepte șuvița de pe frunte…
visez o lume-n filigramă cu seva strecurată prin nervure
sunt un kandinsky trist și jalnic care mă joc de-a uite-o-nu e
un joc copilăresc din cuburi și din castele pe nisipuri
și uite-așa și trist și vesel încerc să mă descurc prin timpuri…
duminică, 21 octombrie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Mircea! câteodată se mai joacă și alba-neagra și în poezie.
Exemplu de poezie alba, si nu alba neagra!
Mulțumesc Lenuș, mulțumesc doamna Delia, mulțumesc Corina, mulțumesc domnule Muntean. Vă urez multă sănătate și cele bune.
visez o lume-n filigramă cu seva strecurată prin nervure
sunt un kandinsky trist și jalnic care mă joc de-a uite-o-nu e
un joc copilăresc din cuburi și din castele pe nisipuri
și uite-așa și trist și vesel încerc să mă descurc prin timpuri…
VĂ DESCURCAŢI FRUMOS PRIN TIMPURI DOMNULE IONESCU. CU PREŢUIRE...
Gânduri rupte în bucăţi
împrăştiate de vântul toamnei
timpul trece pe lângă mine
amintirile cu miros de iasomie
rămân în suflet…