Eşti ca un majordom educat
să urmărească clipa
pentru a ne primi şi-a ne proteja în veşnicie
bun prieten cu umbra din lumina soarelui
ce ne reflectă forma
împrumutată în această viaţă.
Poate eşti un gol lăsat de noi
în alt spaţiu al vieţii alături de Lumină
atunci când Domnul ne-a trimis
să trăim aici
pe care noi îl privim
prin toate punctele înconjurătoare.
Gândul la ea vine şi pleacă
mereu la plimbare
cu teamă şi curiozitate
prin conştiinţa neştiutoare
care ne-ntreabă
ne pune sufletul la-ncercare
începându-şi tatonarea în terenul nostru
de la creier
strecurându-se ca o boală
prin toată fiinţa.
Gândurile pe care i le dăruim
le amestecăm cu aşteptarea
temerii de necunoscut
cu impresii şi speranţe
că sceneta vieţii noastre
se va muta pe-o altă scenă
în timp ce ea ne zâmbeşte
de-acolo
prin culoarea ţărânii
de sub iarba şi florile minunate
făcându-i cu ochiul umbrei.
Numai somnul liniştit
se-ntâlneşte de fiecare dată cu ea
dar cum devine surdo-mută şi oarbă
când deschidem ochii
dimineaţa sau oricând ne trezim
taina ei rămâne taină
şi-n viaţa de aici, şi după...
Chiar va rămâne taină după aceea?
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, Maria!
Foarte frumos, un subiect mereu incitant și neliniștitor, teama de ce va fi dincolo de linia de demarcație a vieții!