https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/08/02/muze-in-lacrimi-omul-si-natura-medieval-festival-despre-darnicie/

pingback https://radualinbalaj.wordpress.com/

Zile ale unui final de Iulie 2023 canicular, întrerupte din când în când de ploi mult așteptate, dar care au adus furtuni și pagube uneori, și un început de August 2023 în care privim atât spre vară, cât și spre toamnă, punându-ne speranțe nenumărate în panere, alături de fructe și legume. Mama a făcut deja prima porție de suc de roșii din plantele din grădină, iar din perele scuturate prematur de vânt a reușit să facă compot. Nu vom avea prune în acest an, dar avem corcodușe. În rest, ne bucurăm de liniște și pace, chiar dacă ar fi numeroase nemulțumiri de adăugat…

august-2023.jpg?w=319

Schimbările climatice sunt tot mai evidente la nivel internațional, iar semnalele de alarmă au fost lansate de peste tot. Ecosistemul planetar este agresat și deocamdată nu se găsesc soluțiile complete, iar efectele sunt și vor deveni extreme și violente pe alocuri ( deșertificări, furtuni, taifunuri, uragane… ). Subiectul a devenit foarte important și a obligat autoritățile mondiale să-l declare unul de amenințare majoră la adresa umanității. În ciuda poziției oficiale a tuturor statelor și a unor eforturi considerabile de a obține energie verde, poluarea este la cote alarmante la nivel planetar, provocând topirea ghețarilor și creșterea temperaturilor la valori care constituie un pericol fără precedent pentru toți. Majoritatea specialiștilor de mediu cred că foarte curând vom putea discuta de un număr important de migranți climatici… Personal, sunt exasperat când mă gândesc că fiecare literă scrisă este făcută posibilă prin intermediul unei arderi generatoare de fum, că fiecare pagină printată e mânjită din fașă cu funingine… Oare când vom reuși să luăm energia de la steaua noastră direct din fața ei așa cum fac cumpărătorul și vânzătorul în piață sau așa cum ia un copil un fruct din pom ? Este foarte greu de apreciat când va lua sfârșit această fază a monștrilor de fum aruncați în atmosferă și dacă vom reuși să-i ștergem vreodată așa cum șterge un copil cu radiera acolo unde a greșit… Efectele negative ale poluării par a fi deosebit de nocive pentru un timp îndelungat sau chiar pentru totdeauna… Celebrul Mark Twain spunea: ” Clima este ceea ce așteptăm. Vremea e ceea ce primim”…

schimbarile-climatice.jpg?w=1024

Evenimentele s-au succedat peste tot cu intensitate, iar oferta a copleșit publicul, în opinia mea. Mi-am propus să particip foarte rar, dar mărturisesc că uneori îmi doresc să iau parte la un eveniment interesant, la o conferință inedită, la o piesă de teatru sau la un concert. Din păcate, la teatru n-am fost de multă vreme, iar la concerte nu prea ies deoarece nu-mi place înghesuiala și le pot urmări și din înregistrările postate pe internet… La Oradea am vizitat cetatea medievală într-una dintre zilele Medieval Festival, un festival renumit și care a propus activități interesante și concursuri inspirate din lumea medievală. Turnirul cu lance solidă și-a desemnat campionul mondial, un veteran al armatei franceze. Eu n-am stat decât o oră pe acolo, în orele dimineții când activitățile nu erau începute, dar am văzut vizitatori din țară și din străinătate. Cetatea Oradea a reînviat pentru o clipă, iar eu am putut visa la cavaleri, la domnițe și la mușchetari a la D Artagnan… Orașul de pe Crișul Repede arată splendid în unele zone, dar lasă mult de dorit în zonele în care se lucrează și sunt deschise șantiere. M-am hidratat corespunzător și am sorbit câte un capucino în zonele centrale, încercând să-mi trimit grijile departe de economiile mele tot mai subțiri. Și ce ar fi mai potrivit pentru a reflecta la epoca medievală bihoreană decât un sonet shakespearian ( Sonetul XXI, W. Shakespeare): ”Eu n-aș putea să-mi fac muza să plângă/ Pe versuri smăcuite-n chip frivol,/ Să-ți fac un chip cioplit din cer și undă,/ Făptura să ți-o cânt în mi bemol;/ Eu nu-ndrăznesc să te cunun cu luna,/ Să te-nrudesc cu soarele și marea,/ Din flori de-april să-ți împletesc cununa,/ Și să-ți aștern sub tălpi imensă, zarea;/ Căci te iubesc cu-adevărat și pur,/ Cu dragoste maternă, ne-ngrădită/ Și niciun vers suflat cu praf de aur/ Nu-i poate fi dublură în oglindă./ Prefer să tac decât să scriu vreun rând/ Despre ce simt și n-am de gând să vând”…

20230708_100850.jpg?w=766

În localitatea natală, după mai mulți ani, s-a sărbătorit ”zilele comunei” mai mult formal decât cu fast… Cu toate acestea, o trupă de teatru orădeană pentru copii a jubilat pe scena căminului cultural bucurându-i pe cei mici, formații de muzică populară au evoluat în fața primăriei și la final un foc de artificii a tins în noapte către stele… M-am destins și eu un pic pe acolo, preț de câteva ore în ceasurile serii.

20230716_164609.jpg?w=766

Vremurile sunt înaintate, din punctul meu de vedere, iar eu sunt dezamăgit că nu avem parte de evoluții epocale. Nu mai e loc de tergiversări și nici de mediocritate… Europa este încercată sub toate aspectele, iar în apropiere un conflict incredibil ne obligă să rostim zilnic cuvântul război. Exilul meu pe această planetă, deosebit de frumoasă altfel, este împletit cu spinii indiferenței generale și ai neîmplinirii. Mă întreb cum vor putea erupe artele, literatura și științele fără o viziune globală… Am irosit cu toții foarte mult timp și foarte multe resurse. Întrebat de Socrate despre bătaia de cap pe care i-o dă sporirea averii sale, Ischomah a răspuns cu înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă și magnații timpurilor noastre: ” Dacă mă întrebi, îți răspund că așa e, întocmai așa, dar cred că e și plăcut să-i onoreze pe zei cu dărnicie, să-i ajuți pe prieteni la nevoie și să răspunzi după puterile tale bănești, cerințelor colectivității”…

Nu a trecut neobservată nici filipica lui G. Liiceanu la adresa academicianului C. Bălăceanu-Stolnici, potrivit căreia anvergura internațională impresionantă a marelui intelectual român de mare viță boierească este însoțită de aura de colaborator al Securității sub prenumele de ”Laurențiu”… Împlinirea a 100 de ani de către renumitul academician a fost umbrită puternic de o personalitate de prim rang a literaturii române care propune o altă scară de valori dominată de disidența românească… Dacă este veritabil tot ceea ce menționează renumitul gânditor G. Liiceanu, statuia metafizică a marelui neurolog este serios afectată. Evident, ar cădea un mit, dar am cunoaște adevărul… Cred însă că totul putea fi prezentat și demonstrat înaintea ceasului aniversar. În rest, din partea mea, tuturor, multă sănătate și zile senine… Reflectând la tinerețe și bătrânețe, aș remarca Fragmentul 5 al poetului Mimnerm ( sec. VII î.e.n. ): ” Da, tinerețea-i de preț, dar e așa scurtă: un vis !/ Iat-o aici, cum atârnă-n risipă la creștetul vostru,/ Grea, bătrânețea cea hâd pecetluită de ani,/ Respingătoare-n osânda-i, ea scbimbă pe oameni de-a-ntregul/ Și vătămându-i, le ia ochii și mintea la toți”…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare…

Vă doresc o lună August 2023 senină, benefică și profitabilă … !

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Acest răspuns a fost șters.
    • mulțumesc, mulțumesc și pt că reveniți constant, mă bucur dacă v-a folosit și inspirat în vreun fel rândurile mele... Cu prețuire și urări sincere, Radu-Alin Balaj !

  • mulţumim pentru informaţii, pentru urări, dar şi pentr triolet (iarăşi m-aţi surprins)!

    • Am văzut că sunteți cam jos în Zelist ! Am dat link permanent atât la blogul dvs., cât și la cronopedia. Eu am urcat nesperat acolo pe poziția 26 ( incredibil pt mine ). Link-ul meu v-ar putea ridica considerabil în clasament, dar mi-ar fi util și mie dacă ați da și dvs. un link ( pt reciprocitate ). Am sprijini astfel, cu siguranță, ideea de blogging cultural-științific într-o lume a sub-mediocrității și a tik-tok...

        • Din Meniu, de unde se postează ( Posts ) ... Sub această opțiune mai există Media și apoi ”Link”. Trebuie să apăsați pe Link și să selectați Ad New. De acolo se deschide o fereastră de unde trebuie să lipiți link-ul permanent al blogului sau website-ului care vă place ( Atenție ! nu link-ul articolului, ci link-ul blogului ). Apoi trebuie să apăsați Save Link, la final și link-ul blogului/websiteului va fi adăugat în Blogroll-ul siteului dvs și îl veți putea vizualiza și da click pe el pt a vizita direct ceea ce preferați. În cazul nostru link-ul ar fi reciproc, deși Zelist nu încurajează asta. Nimeni însă nu ne poate opri, dacă nu avem intenții rele, și o facem în scop cultural. Reținerea Zelist este deoarece se poate întâmpla ca persoane rău intenționate care doresc să urce nemeritat în clasament pot să-și creeze mai multe bloguri care să -și dea link reciproc și să încurajeze alți iresponsabili să-și dea link reciproc... 

          • încerc să găsesc acel Meniu - link pe trei site-uri: aici, pe site-ul dv. https://radualinbalaj.wordpress.com/ şi pe siteul meu ioanmuntean.wordpress.com dar nu găsesc permalink
            În schimb pe site-ul dv, la comentarii la acest articoil apare 

            1. Pingback: ”Muze în lacrimi?!”, ”omul și natura”...

            BALAJ Radu-Alin | "Blând zefirul mângâie unda rece,/Printre crengi de măr coborându-şi zvonul,/Iar…
            • La mine sunteți la secțiunea Blogroll din dreapta, dar trebuie să dați Scroll până mai jos. Atât al dvs., cât și cronopedia... 

              Link-ul de articol sau repostarea ajută și ea, dar doar pt o lună. Dar un link permanent dă o valoare mai mare și urcă un blog în clasamentul Zelist. Spre exemplu: al meu și imaginecontinua ( care e pe poziția 21 în Zelist ) au link reciproc și asta ne menține pe ambii mai sus și evidențiază orientările noastre cultural-științifice. E doar o sugestie pt dvs, nu o luați ca pe o obligativitate, mai ales dacă nu reușiți...

              • E vorba de Meniul siteului dvs și cronopedia, adică de unde postați. Sub Posts ( Postare ) există în meniu Media și sub Media există opțiunea Link...

    • Cred că nu prea e cazul, domnule Ioan, și mă măguliți... Trioletul e deja publicat în volumul meu de triolete. Unele le ( re ) postez prin aceste articole de mini-eseu ( specifice blogging-ului cultural-științific... Mă bucur însă că apreciați acest stil ( gen ) de postări eseistice și că le considerați utile. Mă onorează ! Chiar dacă nu am vizualizări foarte multe la postările de blog, rămân la impresia că mă apreciază personalități sau iubitori rafinați de cultură și știință... Iar eu, sincer, chiar asta am urmărit. De aemenea, am ceva comentarii la blog, asemănătoare celor ale dvs, dar sunt destul de puține... E semn că chiar și cei mai importanți și pertinenți potențiali cititori nu se lansează în comentarii sau de ce nu în combaterea unor puncte de vedere. Inițial, mi-a fost frică, sincer, că aș putea da de hateri ,pur și simplu, și de spamuri... În 2018, am lansat primul volum de eseuri care a reunit aceste postări dintre anii ( 2013 - 2017 ). a ieșit ceva interesant, zic eu. Al doilea volum ar merita lansat cuprinzând perioada 2018 - 2023 sau 2024. Unii ar zice că nu e big-deal, dar pt ineditul abordărilor și pt memorialistică și eseistică ar putea fi ceva notabil... Încă o dată, la final. mii de mulțumiri și aprecierea mea necondiționată... !

Acest răspuns a fost șters.
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat (2)
1 oră în urmă
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat (1)
1 oră în urmă
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat (0)
1 oră în urmă
Ioan Muntean – Kahless, Cel de Neuitat prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – Kahless, Cel de Neuitat – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024
Ioan Muntean - Panorama literară, aprilie
28. (poezie, cyberpoem)…
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Ioan Muntean Ierusalimitenii L-au primit pe Hristos stigând „Osana!”. Ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt? în Cartea Sfinţilor
Acum 11 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ECONOMIA ROMÂNEASCĂ ÎN INSIGNOGRAFIE – I.C.D.P.S.C. – INSTITUTUL DE CERCETARE- DEZVOLTARE PENTRU SECTOARE CALDE DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – HOTELUL CRUCEA ALBĂ DIN MUNICIPIUL ARAD în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
PUȘLAMAUA La bun simț e repetentȘi e un incompetentCe zboară din floare-n floareȘi nu știe de...…
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 3981. rime = familie / soacra
 rime: onoare / repetent
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 3981. rime = familie / soacra
 Rime: gândesc / răcoare
 
DESTINAŢIE GARANTATĂ
 
Dacă bine mă gândesc,
Finalul l-întrezăresc:
Cel…
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   TRISTEŢE ÎN FAMILIE Tristă e familie,Se citeşte Bilie;Nurorile deschid lacraŞi conchid: „Bun-a…
Acum 21 ore
Mai Mult…

POEZIA SUFLETULUI

 Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 9
-->