N-am să-ţi spun pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră îngheţată
şi luna-n oglinda nopţii,
îmi aşeza pietrele pe suflet şi râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.
N-am să-ţi spun iubire,
cum ţi-am verificat polii magnetici
lipiţi pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porţile templelor.
N-am să-ţi spun moarte
bucuria pământului în care prefaci totul
şi-mi opreşti inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
şi-mi fură singurătatea.
numai tu viaţă smintită
cu ghimpi şi flori,
faci în fântâni ziduri,
construieşti cetăţi
pe care vrei să-ţi rămână insemnele
şi ele se vor dărâma.
n-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori şterse,
ci uitat pe pământ într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoră rotindu-se invers.
-->
Comentarii