Țintuită
în fața ferestrei timpului
clipe de vrajă pun stăpânire
pe trupul, parcă inert
încerc să plutesc o dată cu frunzele
să plutesc în lumea amintirilor
ele ridică vălul uitării
aprind făclia chemării
vibrează ca un ecou peste timp
pulsează credința revederii, regăsirii
într-o altă realitate
unde viața
nu are parcurs fărămițat
vântul adie lin, a mângâiere
lumina divină risipește neliniștea
durerea
frica
lacrima este înghițită
de golul din suflet
(cum valul care spală țărmul
este înghițit de mare)
renaște visarea
lasă iubirea să ardă în hău
ca apusul toamnelor târzii
tăceri asurzitoare fac plecăciuni
în fața zborurilor cerești
hranim iubirea cu lumina din noi
până apusul se va risipi
în bezna nopții veșnice.
-->
Comentarii
Tristeți de toamnă . Frumos!
Frumoase versuri!