Marcu scoate caseta din cutia de protecţie şi o bagă într-un plic pc care îl închide. Prinde plicul în pumn şi aşteaptă răbdător privind prin parbriz către cele trei maşini.
Tudor nu are stare:
- Ăştia nu au de gând să plece nicăieri.
- Cu atât mai bine! Ştim că sunt în interior. Eu plec! Când vezi că am pus bomba, porneşti motorul.
Deschide portiera şi iese la cumpărături prin piaţă. În mâna în care are caseta ţine şi o pungă de plastic, pentru ochii proştilor. Trece de mai multe ori pe lângă maşini căutând locul şi momentul potrivit. Îi vine foarte uşor s-o arunce în camionetă, dar nu are siguranţa că va fi găsită în timp util. Trebuie pusă la vedere, în calea lor. Se hotărăşte, aşează plicul în mânerul portierei Daciei şi speră ca vreun neavenit să nu fie ispitit s-o ia de aolo drept amintire. Ce-ar fi făcut atunci? Ar fi alergat după prost crescut şi l-ar fi muştruluit?
Continuă să se învârtă prin piaţă fără să piardă din ochi obiectivul. Poziţia maşinilor este oarecum ferită de frecuşul din faţa uşilor, dar nu exclude posibilitatea la care se gândise puţin mai înainte.
„Norocul surâde prostului”, cugetă Marcu atunci când vede uşa biroului deschizându-se. Până să se bucure, cel ce ieşise a şi intrat la loc. Abia de-a apucat să ia o gură de aer.
- Ai noştri sunteţi, nătărăilor! Pe curând!
- Poftim?
Marcu gândise cu voce tare şi cel de alături îl priveşte mirat. Îşi ia punga cu vişine şi se îndepărtează dând din umeri.
- Ai văzut ce expert sunt, prietene al meu?
- Am văzut că făceai pe tine de frică să nu-ţi sufle careva caşcavalul. Cât pe ce s-o dăm în bară.
- Cât pe ce, recunosc! La viitoarea acţiune vom gândi mai profund. Acum avem treabă amândoi, mai ales tu. Dacă scapi balena, mare pescar ce eşti, o cauţi până la Dunăre. Virează către iaz!
***
În biroul magazinului:
- Ce staţi ca statuile, pune caseta odată! Trebuia să vă gândiţi că nu glumeşte nimeni cu treburi de-astea. Au spus că vin să ia banii, şi? În loc să-i aşteptăm unde trebuie, ne-am dat cu presupusul aici, în timp ce ei îşi făceau treburile afară. Căuta-ţi, dacă aveţi pe cine!
- Nu-i vina noastră, patroane! Nu noi suntem şefii, noi executăm...
- Puneţi odată caseta aia! Pierdem timpul şi mă tem că n-avem voie.
„Grasul” instalează caseta:
„Sperăm că ne-aţi acordat atenţia cuvenită. Aveţi o oră, o singură oră, ca să faceţi ce trebuie. Vă cronometrăm din momentul în care aţi luat caseta. Deci... aveţi în magazin, la sectorul „articole de menaj”, nişte bidoane de zece litri din plastic roşu. Nu pierdeţi vremea şi trimiteţi după unul până terminaţi de ascultat”.
Unul dintre cei prezenţi dispare pe uşă.
„Introduceţi banii în bidon şi asiguraţi-vă că l-aţi închis bine. Un singur om din cei pe care îi cunoaştem, pe ceilalţi îi vom cunoaşte, dacă va fi nevoie, un singur om va lua bidonul şi se va urca în Dacie. Va opri în dreptul podului de cale ferată şi va arunca în râu bidonul de la mijlocul podului, după care va face cale întoarsă. Nu aveţi cum greşi, există un singur pod. Dacă bidonul ajunge la noi, nu mai prezentaţi interes. Dacă nu... Succes!”
Cu un oftat jalnic, patronul scoate pe birou paralele şi se răsteşte la cei prezenţi, care îl privesc năuci:
- Ce staţi, mafioţi de doi bani! Faceţi suluri şi băgaţi la damigeană! Nu vedeţi că ni se trage de timp? Nu putem face nimic, oricât ne-am screme. Mai bine rugaţi-vă să nu-l apuce pe vreun nenorocit pişarea şi să oprească taman pe pod să se uşureze. Vor crede că le pregătim ceva.
Băieţii dau zor cu împachetatul în timp ce patromul se foieşte de colo-colo:
- Italianul ne-a dat banii, dar a spus că-l doare undeva de noi. Dacă lucrurile se împuţesc, el o şterge, iar noi rămânem să plătim oalele sparte şi eu îi cred. A mai spus ca trebuie încă să învăţăm, că afacerlle implică şi riscuri şi pierderi, nu numai câştig.
- Gata, sefu’! Cine pleacă?
- Grasule, dă-i drumul şi să nu te pască sfântul să încerci vreo şmecherie!
Numitul înşfacă bidonul şi iese privind pieziş către ceilalţi. Când se aude maşina demarând, patronul le spune celorlalţi trei rămaşi:
- Mergeţi în urma lui. Ăsta-i în stare să mănânce pe gratis la puşcărie pentru banii aştia. Nu depăşiţi podul sub sub nici un chip. Ne ajunge, lua-m-ar dracu’ să mă ia de prost ce sunt!
Băieţii încalecă jeep-ul şi iau urma prietenului lor. Acestuia mai că i-ar veni ceva idei, dar ştie că nu e lăsat de capul său. Opreşte în dreptul podului şi coboară întru îndeplinirea instrucţiunilor. Ajuns pe pod, pune bidonul jos şi începe să-l împingă încet cu piciorul. În sufletul său încă speră să se întâmple ceva care să-l împiedice de la sacrilegiu. Cum minunile întârzie, bidonul depăşeşte marginea şi cade în apă. Cu sufletul sfâşiat de neputinţă, priveşte obiectul plutitor cum se îndepărtează. Revine la maşină ca un câine bătut de stăpân şi face cale întoarsă.
Operaţiunea a durat jumătare de oră, dar patronului i se pare că a petrecut o noapte într-un tren fără locuri.
Băieţii intră toţi în acelaşi timp. Grasul raportează:
- Gata, şefule! Tocmai am terminat de aruncat pe apa sâmbetei munca noastră. Halal afaceri!
- Taci dracului! Dacă scăpăm numai cu atât, tot e bine, restul se recuperează.
- Am putea merge la vale să-i bunghim!
- Bunghim pe mă-ta! spune unul din cei prezenţi, făcând un semn mult prea bine cunoscut.
- Nu eşti mulţumit cu ce ne-au făcut? Vrei şi-o bortă-n plus pe lângă cele pe care ţi le-a făcut mama natura?
- Păi,, ăştia ne pot freca aşa la nesfârşit!
- Nu ne vor freca, dar cum au dat ei de noi, va da şi poliţia. Ei ştiu asta şi de-aia ne vor lăsa în pace. Trebuie să schimbăm metodele sau să ne mulţumim cu ce avem. Deocamdată nu mişcă nimeni nici un pai. Consideraţi-vă în concediu. Toţi.
- Şi cu centrul ce fac?
- Îl închizi din lipsă de bani şi pentru că marfa e refuzată la export. Când se limpezesc apele vă chem.
- Şi depozitele din galerii?
- Rămân neclintite până la iarnă. Acum e prea mare vânzoleala şi riscăm să dea şi alţii peste noi. Clar?
- Nu-i nevoie să ţipi, am înţeles!
- Dacă-i aşa, atunci căraţi-vă! Până la iarnă mâncaţi din cârnatul adunat până acum. La Crăciun poate facem alţii.
- Dacă nu ne paşte vreo vacă până atunci.
***
Marcu vede cele două maşini, iar ezitarea „Grasului” în timp ce împinge bidonul cu piciorul îl face să creadă că nu vor fi traşi pe sforă. Convingerea lui devine certitudine când maşinile se întorc fără a depăşi podul. Alte maşini trec în acea jumătate de oră fără ca măcar să încetinească. Aşa crede el. Porneşte pe jos spre Tudor. Este încă ziuă. Deodată îi răsare în cap un gând cumplit care-i măreşte pulsul:
„Dacă nenorociţii au anunţat prin telefon pe cineva care să poată veni din partea cealaltă?”
Grăbeşte pasul. Pistolul se află în maşina lui Tudor. Speră că acesta a avut atâta cap încât să-l ia cu el. Analizând mai cu grijă şi făcând nişte socoteli se linişteşte:
„O oră. Cât au ascultat caseta şi cât au dat telefon, minim 15 minute. Cei mai apropiat punct de plecare, 20 de minute. Pregătirile, 5 minute, cel puţin. Întârzieri, alte 5. În total, 45 de minute. Tudor, la un kilometru şi ceva pe râu. Sunt toate şansele să fie gata de drum în acest moment.”
Se linişteşte, dar nu de tot. Merge vreme de patru ţigări, fumate una de la cealaltă, până să epuizeze timpul unei întâlniri nedorite. Din acest moment trebuie să se întâmple ceva, dacă este să fie. Şi se întâmplă. În faţă zăreşte bodoroaga lui Tudor, pe care o recunoaşte după portbagajul de deasupra. Se opreşte. Şi Tudor opreşte lângă el şi îl culege de pe toloacă.
- Întoarce, Tudore! Mergem tot la vale până se lasă întunericul.
- De ce? Până la întuneric e mai mult de un ceas. Ajungem la mama dracului!
- N-are importanţă. Nu putem fi siguri că nu-i cineva care să numere maşinile ce vin din partea asta. E mai bine cum îţi spun.
|
Tudor întoarce. Motorul bâzâie îndepărtâdu-i de casă şi le dă un sentiment nu tocmai plăcut. Întâlnesc mai multe maşini, dar Marcu, deşi suspicios, nu le găseşte deloc suspecte. Preocupat şi el de maşinile din faţă, Tudor îi spune:
- Cauţi duşmanul din partea cealaltă? Mi-a trecut şi mie prin cap şi m-arn grăbit cât am putut. Nu cred că au reuşit să facă ceva, n-au avut timp. Oricum, era foarte bine dacă le micşoram timpul cu un sfert de ceas. Acum glonţul e puşcat, nu se poate face nimic. Ne oprim la prima debara, sus la cucurigu şi-i tragem nişte beri. De ce să mergem mai departe?
- Bine! Dă balena să-i scot maţele şi să scăpăm de carcasă.
Cu grija cuvenită unui bolnav de cancer, despică bidonul şi răstoarnă trabucurile verzi într-o pungă de plastic pe care o azvârle sub banchetă.
- Opreşte undeva să arunc ăsta în gârlă. Dacă sunt pescari pe undeva, să-şi poată lua de-o grijă.
- Nu îi numeri? Dacă sunt falşi?
- Nu-i număr. Oricum sunt prea mulţi, aşa că, îi iert. Vai de mama lor dacă sunt falşi! La experienţa căpătată, îi jupoi şi de izmene. Hoţi sunt ei...
- Dar mai hoţi suntem noi! Nu cumva începi să prinzi gustul unor afaceri de acest fel? Te ştiu în stare să repeţi ceva când îţi iese lucrarea.
- Nu-i cazul. Avem ce ne trebuie. Gând spre viitor!
- Aleluia! Mai bine îmi fac WC plutitor decât să repet prostia asta. Mare atenţie Ia scoaterea lor pe piaţă.
- A cui?
- A banilor!
- Cine spune că-i scotem? Îi scoatem, dar cu bucăţica şi nu aici.
- Ai un plan şi pentru asta? M-aş fi mirat să nu fie aşa.
- Mucles, că mierla-i pe ouă!
- Şi are de gând să le clocească singură?
- Tu eşti tata cu motoru’, aduci gândaci la cuib. Uite şi izvorul tămăduirii noastre! Bere să aibă!
- Pentru mine, orice. Dorm în maşină şi tu mă păzeşti.
- Dormi, nu! Pulbere de ne facem şi tot plecăm acasă! Poliţia-i cu noi! Tu pierzi carnetul, eu mi-l iau. Situaţia rămâne neschimbată.
- Mie nu-mi surâde deloc orizontul trasat de tine.
- Gura mică! Te sacrifici şi bei zamă americană. Nu-i aşa?
- Vezi, poate te las pe jos! Mare tâmpit pot fi!
- N-ai tu curajul ăsta! Te mănânc cu tot cu conţinut!
- Vorbeşti de parcă ai fi beat.
- Păi, sunt! Tu nu?
- Nu! Eu vreau să ajung acasă Ia mama, nu la fiare vechi.
- Foarte frumos că-ţi iubeşti mama. Ai grijă să ajung şi eu unde trebuie.
Intră în camera beţivanilor, foarte familiară lor, fiind cuprinsă în traseul convenţiei de navetişti, de care guvernul s-a debarasat nu demult şi fără păreri de rău
Pe masa lor îşi face apariţia câte o sticlă de bere.
- Grijă ce vorbeşti, Tudor, nu suntem singuri.
- Am văzut, dar afară nu sunt maşini. De unde au apărut ăştia?
- După sarsanale, aş spune că sunt intârziaţi ai pădurii, care aşteaptă autobuzul de ora nouă.
- Numai să nu-şi facă de lucru pe lângă maşina mea. Dă-te cu faţa spre geam, să poţi vedea afară.
- Văd şi-aşa, nu-ţi face griji.
După o pauză de tăcere necesară digestiei, Tudor întreabă:
- Ei, şi-acum?
- Acum nimic! Să ne vedem în pat şi să nu ne pese de neveste şi de gura lor aurită. O să stăm cu picioarele în apă rece, să judecăm înainte de a mişca în front.
- Noroc!
- Noroc!
+++
-->
Comentarii
Şi eu am atâtea de făcut încât nu ştiu de ce să mă apuc, aşa că, nu fac nimic.
Răbdare!
Ce să-ți fac dacă-s kilometrice...
.Am să mai citesc. Acum mai am și eu treabă!
Nu fi grăbit ca fata mare la măritiș!!!!!!!!
Când dai like unui episod dintr-un foileton, ghinion! Din politeţe trebuie să dai like pânâ la sfârşit, chiar dacă unele nu îţi plac. Cum facem ca să fim corecţi?