Pentru Marcu, Tudor este prea superficial, comod, nu cine ştie ce creativ şi cu tendinţa de a merge pe calea cea mai uşoară. Trebuie multă muncă de lămurire ca să priceapă cum stau unele lucruri.
Marcu sună la uşă îndelung până să audă mişcări din interior. Îi deschide chiar Tudor:
- Salut! Bine c-ai venit să mă trezeşti.
- Te-ai lenevit cam repede.
- E vina ta! Toată noaptea m-a frământat discuţia de ieri şi am adormit abia spre dimineaţă. Nici nu ştiu când a plecat nevasta.
- Hai, du-te şi te spală pe ochi! Riscăm să devenim nişte legume şi nevestele nu vor întârzia să ne taxeze. Şi eu am dormit ca lemnul, iar Maricica a sărit peste mine. Am, aşa, o impresie că femeile sunt înţelese ori au prea multe gene comune. Nu crezi?
- Bre, îmi pui nişte întrebări… mai scuteşte-mă! Încă nu i-am spus nimic nevestei despre discuţia noastră. Nu vreau să provoc tensiuni până nu mi-e mie clar ce şi cum. Astă noapte îmi veneau nişte idei trăznet şi-acum, la lumina zilei, nu dau doi bani pe ele. Dealtfel, pe cele mai multe le-am şi uitat. Fac o cafea sau te grăbeşti undeva? Mie îmi trebuie neapărat.
- Unde dracu’ să mă grăbesc? Bem cafeaua şi o luăm prin târg, să ne vânturăm nădragii. Poate descoperim ceva concret, valabil, că avem numai tâmpenii.
- Ai dreptate! Uite-ţi caietul cu tâmpenii.
- Cum adică?
- Vreau să spun că n-am avut ce nota, ai marcat tu destule.
Tudor trece la bucătărie, iar Marcu se apucă de răsfoit caietul. Ştie că-i un efort inutil, doar că speră să-şi încălzească mintea, să o facă a lucra în direcţia dorită.
Timpul pentru cafea se pierde în norii de fum produşi cu randament maxim de ţigările celor doi într-o tăcere cu multe semnificaţii.
Pornesc spre piaţă.
- Ce cumpără oamenii în fiecare zi, Tudore?
- Mâncare, ce să cumpere. Mâncare şi băutură. De altceva n-au bani. Poate ceva bulendre şi încălţări...
- Şi noi ce să le mai dăm?
- Ceva de care nu se pot lipsi, dar nici noi nu putem face.
- Vezi că ştii!
- Şi care-i acea marfă?
- Curent, apă, căldură, medicamente, benzină...
- Le excludem.
- Şi mai sunt: plăceri de doi bani, alcool, droguri, prostituţie, jocuri de noroc pentru fraieri, senzaţii tari, iluzii...
- N-avem de-astea, doar alcool.
Ajung în piaţă. Aici, în afară de legume, neinteresante pentru ei, există de toate, ca în orice piaţă, dar nimic de natură să-i inspire. Şi în bazar diversitatea produselor este încredibilă. Tudor se miră şi el:
- Unde naiba am fost până acum?
- În pădure, pe munte, săpam galerii. Suntem depăşiţi de evenimente, băiatule! Munca şi naveta ne-au ocupat tot timpul. Dacă mai adăugăm şi chefurile, ai explicaţia tuturor nedumeririlor tale.
- Ale noastre, Marcule!
- Cred că aici ia sfârşit documentarea, nu mai avem nimic de văzut. Va trebui să inventăm ceva nou, altfel suntem morţi!
- Vrei să zici că nu mai e loc pentru noi?
- Clar că, aici nu! Pesimismul tău mă scoate din sărite. Ce naiba, mă, nu se reduce lumea numai la ce vezi aici! Astea nu-s de perspectivă, sunt trecătoare. Trebuie să vezi în viitor, mă, cât de cât. Încă n-au fost epuizate toate posibilităţile.
- Teoretic.
- Eu mai cred că putem găsi acel „cât de cât”. Tocmai ăsta-i rostul prospectării pe care o facem şi noi suntem specialişti în domeniu.
- Viitorul mă sperie! Sunt din ce în ce mai tentat să cred că nu există altă cale decât a găsi un loc de muncă undeva şi cât mai repede.
- Mare greşeală, prietene! Asta înseamnă să rămâi în continuare sclav. Eu unul nu mai vreau, m-am săturat! Vreau să fiu propriul meu stăpân. Va trebui să te hotărăşti, eu sunt gata!
- Ce să hotărăsc, mă, ce cale, ce rahat? Spune-mi şi mie! Mai băgat total în ceaţă. Cred că-i mai bine să plec şi să mă culc, tot nu am dormit destul.
- Calmează-te şi hai să ieşim de aici! Mergem la una mică şi am să-ţi spun care poate fi primul nostru pas, după care iţi dau răgaz de gândire dimpreună cu nevastă-ta, până mâine. În funcţie de răspunsul tău, aleg şi eu. Putem merge împreună sau nu.
- Mă aduci la disperare!
- Fii cuminte! Îţi simt neliniştea şi n-am de gând să te trimit la spânzurătoare, doar îţi dau un punct de plecare la care eu mă gândesc de multă vreme. Ştii vorba aia: „caută şi-ai să găseşti!”
- O mai ştiu şi pe aia: „nu cerceta căile Domnului!”.
- Mă, tu mai eşti aici sau vorbesc singur?
Tudor se uită la el şi invers. Se bat pe umăr reciproc şi întră amândoi în prima berărie pe care o întâlnesc. Se aşează lângă fereastră cu două sticle de bere în faţă. Tudor, agitat fără sens, aproape că-i trezeşte mila. Ţigările aprinse şi puţin alcool calmează oarecum spiritele, amintindu-le de vremuri mai bune. E momentul potrivit pentru Marcu să atace subiectul care îl măcină de multă vreme, fără să aibă mustrări cum că ar profita de starea confuză a prietenului său. Graba poate influenţa negativ hotărârile pentru care, în mod normal, are nevoie de timp. Se autodezvinovăţeşte spunându-şi că-i vina lui Tudor, dacă nu l-a luat în serios. De fapt, lucrurile sunt simple. Viaţa, pur şi simplu, cere din partea lor o decizie. Dacă-i aşa, un şoc psihic nu-i strică. Spune:
- Tudore, mă auzi?
- Ce? Doar n-am surzit deodată!
- Atunci, băiete, ascultă care-i treaba...
- Da’ spune-n mă-sa odată! Îţi închipui că sunt un infractor şi tu dai sentinţe? Las-o moartă, meştere! Dacă vrei să mai stai de vorbă cu mine, zi ce ai de zis şi basta!
Marcu hotărăşte să n-o mai lungească:
- Uite cum devine treaba, Tudore! M-am gândit că, pentru început, să facem ceva simplu şi cu puţine riscuri...
- Da, şi?
- Problema e că eu nu pot face asta singur, am nevoie de un asociat...
- Da, şi?
- Nu ştiu cât de corectă poate fi această asociere din punct de vedere financiar...
- Da, şi?
- Du-tc dracului!
- Aici am înţeles. Mai departe?
Marcu se înfurie. Iubitul său prieten ori îşi bate joc, ori nu pricepe nimic, ori el este un prost sau chiar toate la un loc. Atacă direct, indiferent de rezultat. La urma urmei, nu are nimic de pierdut şi nici de câştigat.
- Mă!
- Da!
- Tu ai maşină. Da?
- Da!
- Eu n-am!
- Ştiu!
- Tu pui maşina şi şoferul, iar eu benzina...
- Şi ce facem cu ele?
- Facem transport! Transportăm orice, aproape sau departe, nu are importanţă.
- Adică taxi?
- Cam aşa ceva. Orice ne permite capacitatea maşinii.
- Şi clienţi de unde?
- Găsim amândoi!
- Cum?
- Să ne gândim... mergem la gară şi în piaţă... cunoştiinţe, prieteni...
- Pentru asta m-ai fiert atâta? Nu crezi că-i cam puţin?
- Ce vrei mai mult cu o amărâtă de Dacie? Acum, că ţi-am dat ideea, poţi s-o faci şi singur. Nu-i aşa?
- Nu! Cât crezi că va dura treaba asta?
- Să înţeleg că eşti de acord?
- Să zicem.
- Nu ştiu! Încercăm şi vedem pe parcurs dacă merită sau nu. Important e să nu stăm degeaba. În timp, ne diversificăm…
- Şi dacă nu iese profit?
- Nu iese, nu iese.. Mai căutăm. Ce zici?
- Păi… zic... da!
- Si nevastă-ta?
- Nevastă-mea ce? Ca şi-a ta. Până una alta, are slujba ei, iar maşina trebuie folosită. Dac-o ţin să ruginească pe trotuar, ce rahat câstig!
- N-ai nevoie de acordul ei?
- Cu sau fără acordul ei, eu tot am să călăresc maşina în neştire. În cazul de faţă, decât să umblu aiurea… Cum ai spus că împărţim câştigul?
- N-am spus! Fifty-fifty! Ai obiecţii?
- Nu.
- Batem palma?
- Da. Avem nevoie de acte, de autorizare?
- Absolut! Nu putem începe cu ilegalităţi.
- Nu am fi noi primii.
- De acte te ocupi tu. Costul, fifty-fifty, cum am stabilit.
- Şi tu? Afară că dai benzină, ce mai faci?
- Caut clienţi şi dacă pot, chiar contracte.
- Cam mică partitura ta, dar... mă rog...
- Mică pe naiba! Pe tine nu te costă nici un şfanţ, ai doar grijă de maşină.
- Bine, bine, mai vedem! Altceva?
- Mai vedem! Ce să mai vedem? Între timp, mă înveţi să conduc.
Solicitarea îl nedumereşte pe Tudor:
- Cum adică?
- Aşa bine! Vreau să-mi iau şi eu carnet cât mai repede. Doar nu crezi că am să mă uit o viaţă întreagă la maşina ta. Vreau să-mi fac rost şi eu de o troacă.
- Ai tu atâţia bani?
- Am, n-am, am să am! De la tine sau din altă parte.
- Da’ eu de unde să-ţi dau?
- Ai uitat că avem ceva compensaţii de primit de la guvern? Dacă nu, îi facem, măi, deşteptule! Punem deoparte ce câştigăm, doar nu vrei să-i bei pe toţi, ca până acum! Adunăm, ne extindem sau schimbăm obiectul muncii.
- Ce frumos ştii să vorbeşti, măi Marcule! Cine te aude, mai să te creadă. De unde atâta inţelepciune la tine?
- Ştii ce? Am impresia proastă că nu mă iei în serios şi că am vorbit la boi!
- Ba, te iau, da’… nu cred să câştigăm destul, încât, să putem face tot ce ai descris tu atât de frumos.
- Dacă porneşti cu ideea asta, sigur nu vom câştiga nimic, eventual, bani de-o pâine. Trebuie să gândeşti pozitiv.
- Pozitiv? Vax albina! M-ai omorât cu teoriile tale.
- Foarte bine! Vii cu mine au ba?
- N-am de-ales, Marcule, n-am de-ales!
- Vezi, ai început să gândeşti pozitiv. E un semn bun.
- De fapt, eu n-am nimic de pierdut. Tu îţi vei risipi economiile. Eu, cel mult, îmi voi hodorogi maşina.
- Iar eşti negativist. Mă enervezi, iar maşina ta nu face doi bani. E demult o epavă, oricât ai vrea să negi.
- Parcă ai fi nevastă-mea. Tot timpul ieşi la suprafaţă. Nu mă pot bate cu tine aşa cum nu mă pot bate nici cu ea. Accept situaţia. De mâine mă interesez de autorizaţie. Sper să nu coste prea mult.
- Zgârcit mai eşti! Eu sper să nu te fi făcut maică-ta aşa rău de pagubă. Eu mă interesez dacă toţi capitaliştii de pe-aici au mijloace de transport pentru nevoile lor.
- larăşi sper. Şi eu sper să nu transport cărbuni, lemne sau mai ştiu eu ce minuni.
- Cu Dacia? Nici vorbă, deşi... Tare ar fi bună o remorcă.
- Asta se poate aranja. Are socrul meu şi o ţine degeaba..
- Vezi că lucrurile pot fi aranjate dacă îţi dai silinţa? Trebuie să ne scremem mai mult.
- Femeile au mai multe idei…
- O să apelăm la ele, dacă-i nevoie. Mi-e să nu ne strice calimera. Mi s-a făcut foame. Mergem?
***
-->
Comentarii
Semn de lectura si sincera apreciere