Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!...
Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrișare.
Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-și găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.
Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.
Aș vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.
Analiză literară de Tatiana Doina Popovici
Observ în textul lui Corneliu Neagu felul în care leagă întâmplări trecute de prezentul care-l surprinde în stare de veghe. În această stare, pe înserate, apar "poveștile uitate/ Pe crengile de arbori retezați". Este interesant cum reușește autorul să sugereze durerea pădurilor rezultată în urma defrișărilor. Deși se adresează cititorilor cu rugămintea "Vă rog acum să nu mă întrebați/de unde știu poveștile uitate", eul liric prezintă povestea copacului care moare, aflat în agonie". Personificarea "pădurilor înlăcrimate" care-și caută "copacul care moare" sugerează grija pădurilor față de un element de-al său. Natura reproduce fapte de viață reală. Ciclul naturii iarnă-primăvară este sugerat de frunzele care revin "din iarnă /cu triste amintiri". Aceste "amintiri uitate în trecut / pe un altar de gânduri" sunt "încărcate / cu umbre de iubiri".
Metafora " păduri înlăcrimate" din titlu sugerează întâmplări (iubiri, defrișări) care lasă răni adânci, atât în natură , cât și în viață omului. Așadar, textul are ca titlu o sintagmă în care este introdusă și metafora suferinței, a durerii.
În cele cinci catrene, cu rimă încrucișată, măsura de 10/11 silabe și ritm iambic autorul folosește un imperativ negativ, epitete (care intră în alcătuirea metaforelor), personificări. Personal, m-a impresionat personificarea pădurilor care "se mai zbat/să-și caute copacul care moare/...(în agonie după defrișare).
Maestru al versului care spune o poveste, Corneliu Neagu alternează modurile verbelor: imperativ, condițional-optativ, conjunctiv, indicativ, dar și a timpurilor verbale (prezent-trecut). În fapt , poezia este un monolog adresat în care apar mărcile eului liric mă, aș vrea (eu). Acest monolog are trăsăturile specifice expresionismului -oniric, deoarece prezintă elemente reale: păduri, crengi, copac , dar și elemente onirice: pe înserate, umbre, bolta înstelată. Poate cea mai expresivă metaforă este "un altar de gânduri încărcate/ cu umbre de iubiri".
Legătura natură-om o găsim chiar în titlu, deoarece acesta sugerează suferința ambelor părți, iar folosirea pluralul vrea să sugereze că nu doar o pădure, ci toate suferă defrișări și adăpostesc povești de iubire pa care autorul le vrea recuperate „din clipele ratate”.
Comentarii
Dorina Pop, admirație reciprocă! Onorat!
Admirație.