Mă învelesc c-un rest de vers
În iarna stearpă până-n vene,
De-atât anost, de-atâta șters,
Își pune promoroaca-n gene.
Buimac, un corb, cu ochi mirați,
Se uită galeș spre pădure,
Și vede arbori tulburați
Cu creștete pustii și sure.
Dezechilibru, nefiresc,
Într-o natură ce se zbate
Că n-are albul îngeresc,
Iarna, să-l nască, nu mai poate.
S-arată riduri pe pământ
Când chipul său e-n urgisire,
Doar șchiopătând trece un vânt,
Cu alintări și fandosire.
Aștept zăpezile, și-n vers
Eu caut iarna printre gânduri,
Că de atât banal și șters
Îmi pierd de dor, lacrimi în rânduri…
-->
Comentarii
Romantică, romantică.......
Un poem frumos curg, cu metafore bine așezate și muzicalitate dată de prozodia aproape perfectă, care ajunge ușor și plăcut la coardele sensibiltății cititorului! Felicitări, Aurora Luchian!
Sincere felicitări Aurora!
Felicitări, Aurora !
