Pe furiș, m-a-nvăluit – tainică –
Noaptea ca o mare-adâncă
Şi nu-i lumină îndeajuns
În întunericul de nepătruns.
Îmi răsună în urechi şoapte
– De la stele cântând în noapte,
În galaxii indepartate –
Și pe aripi de unde purtate,
Audiez un concert divin,
– Ce te-ameţeşte ca un vin –
Al universului vrăjit cânt
Sosit în valuri pe pământ.
Vraja muzicii, ce mă-mpresoară
Și-mi pune-n inimă o vioară,
Îmi trezeşte din amorţire
Vibrații uitate de iubire,
Bătăi de clopote, în catedrală,
Întîmpin-o mireasa ireală,
Din univers cea mai luminoasă –
Steaua mea norocoasă.
O văd venind, din alba zare,
Plutind pe-o rază călătoare,
Ea, a inimii mele aleasă,
Doamne, cât e de frumoasă!
MdRaesculum 20. 09. 2009
-->
Comentarii
Mulțam, Lenuș! Pe...nocturne, îți doresc să-ți răsune în urechi numai șoapte care te mîngîie la inimă! Cu drag
Frumos poem Mircea. Felicitări!
Mulțam fain, Aura! O zi cu bucurii! Cu drag
Plăcut, liniştitor, de suflet.
Felicitări, Mircea!
.
Cu bucuria trecerii,
Aurora