Sufăr
niciodata nu am fost atit de singur
Cine sunteţi voi?
Iarba mea înverzeşte în mii de nuanţe
iar neştiutul se-împarte
în jocuri care dor
în doi, în trei..
nu cumva râzi de mine?
Cine e acum lângă tine?
Pe vremuri când eram patron peste inimi
citeam contoarele de scurgere a timpului
şi nu-mi era teamă că deontologia profesională
mă va da de gol cu excedentul de cifre
ştiam că deficitul concav se va răsturna ca-ntr-o oglindă
şi razele lunii vor topi gradual
pactul copacilor ascunşi sub povara chipului tău
al chinului tău
în spatele ochilor tăi suferinzi-ispititori
captatori de prea multă… puţină iubire
simţeai comoara tristă a sufletului meu de mirt
şi-amplificai curentul indus
eliberând sclipitoarele luminiţe sublime
în aşa fel că niciodată nu am fost atât de singur
Suferinţa în jocul ei dantelat
mă destramă, se apropie dar… prea încet
aştept izbăvirea ca să încep alt chin
prietenă… dezbracă-mi incertitudinile acum cât suntem singuri
Stănescu Aurel Avram
-->
Comentarii
Aparente inseala... omul cind scrie e singur, cind are dureri e singur orice am spune, multumesc de sfat dar am scris-o orice as face si nu dau inapoi. Totul e un exercitiu.