mă înec zilnic în cer
când la răsărit
când la apus
ca un biet pescăruș care pescuiește stele
fără să știe câte lumi înghite
gura mea caută apa ca pe un descântec
ca pe o dulce cărare între divin și meschin
la orizont întotdeauna lumina se intersectează
într-o linie întunecată
cu cât îmi înalț căutarea
întunericul mă ușurează de trup
cu cât îmi adâncesc plutirea în neant
mă apasă noaptea în care s-a scufundat atlantida
lumina vine din ardere
și eu ard
până voi deveni cenușă
oricâte păsări de foc mi-ar crește
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru acest poem...Felicitări!