În zile clipele fericite se succed
acoperind oraşul amorţit.
Seara, căzută de pe acoperişuri,
havuzurile rătăcite de îndoieli,
casa barocă în care a intrat femeia
cu teamă în pieptul bombat...
E o tăcere pe faţa trotuarelor,
e o trăire între gri şi ceaţă,
pe clopotniţele înalte;
pe movul buzelor tale curbe
ne oprim să ştergem sufletul
E o zi obişnuită...
Râul traversează prin trup oraşul,
sălciile îşi destăinuie plânsul.
E ceva plăcut, o durere
invizibilă pe străzile plictisite,
e o nelămurire, poate o sclipire,
ori o neîntâmplare de aşteptări, o infuzie,
e ceva plăcut, poate mersul femeii
alunecând prin întuneric...
-->
Comentarii