oceane de frunze, oceane de vemuri
vie îmi e pădurea încă,
sub toamna asta blestemată,
căprioarele încă mai fug pe coline,
aramă bătură-n amurg
e glasul frunzei
pe cărări fără șir,
izvoare răzlețite din munți
cu umbre fugare de cerbi,
curg prin mine.
doine de dor în fluiere de soc,
iarba, pământul, cerul
sunt sângele meu
și mi-e dor de câte un plâns
după vise ce-au trecut,
și mi-e dor de umbra ta,
de pașii tăi legănători,
pierduți în zborul de cocori,
de gura ta, de ochii tăi
ca două stele peste văi,
cum să nu te tot cutremuri
cănd au trecut prin mine
oceane de frunze,
oceane de vremuri…
vineri, 21 septembrie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Mariana dobrin și Maria-Ileana pentru trecere prin oceanul meu de vise.
Glasul frunzisului de toamna impletit cu amintiri si emotii asezate veversuri frumoase!
}mi pare bine că ți-am oferit prilejul să călătorești „prin oceane de frunze”Ciubotaru Maria.
Cu deosebita admiratie am calatorit "prin oceane de frunze "
Multumesc mult !
Doamna Delia, vă mulțumesc pentru părerile dv. despre poezia mea. Mulțumesc Ioana, mulțumesc Maria pentru trecere prin poezia mea.
..."oceane de frunze,
oceane de vremuri..."
si ma nasc mereu!
cu admiratie, Maria!
O trecere a timpului prevestita de oceanul de frunze. Am citit cu placere.
cum să nu te tot cutremuri
cănd au trecut prin mine
oceane de frunze,
oceane de vremuri…
asist cu mare bucurie la desăvârşirea permanentă a versului domniei voastre.