06. (madrigal)
~ Frunza de argint ~
primele semne ale toamnei
Ochii tăi, castane dulci (6)
privirea care pune toamna pe fugă
Ai în ochi nuanțe de castană,
Sclipitoare sub un cer de plumb,
Privirea ta e o dulce hrană,
Când prin parcuri singur mă imbumb.
Mă privești și simt cum mă aprind,
Deși vântul scutură copacii,
În argintul nopții te cuprind,
Și se sting în mine toți demonii.
Ochii tăi sunt două calde stele,
Ce septembrie le-a pus pe cer,
Să lumineze nopțile mele,
Alungând din viață orice ger.
---
Dedicaţie: Pentru tine, cea care transformi prima suflare a toamnei într-un dans al bucuriei. Tu, care porți în priviri căldura verii și în zâmbet prospețimea dimineților de septembrie. Această culegere este un tribut adus frumuseții tale unice, un joc în care argintul frunzelor devine fundalul perfect pentru lumina pe care o emani. Îți dăruiesc aceste versuri ca pe un zâmbet cald într-o zi răcoroasă. Te iubesc în fiecare anotimp!
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii