Pleacă noaptea din mine şi tot mai visez,
întunericul fugărit îmi pune dimineaţa pe umeri,
lumina din interior primeşte altă lumină aprinsă
prin carne sângele prinde flăcări de nervi.
Viaţa înghite prea repede anii şi sughiţă.
Gândurile se topesc în vise fără maluri,
e o zidire înaltă prin trupul supus
dar tot ce este pieritor rămâne-n urmă.
Orice încerc mă împinge mai departe.
Pe drumuri pândesc întâmplările, orizontul fuge
cine mă va opri să-mi ofere adăpost?
Picioarele au la călcâie răni
pe care praful a făcut crustă,
tălpile au miros de sare umedă
dar nu mă tem de nicio neputinţă.
Pe măsură ce zilele trec la fel cum apele tulburi,
râul se înfurie de prezenţa sălciilor
plângătoare fără umbră de plâns.
Deasupra ceru-i o mare farfurie plină
ce mă aşteaptă la masă
şi stelele nu se grăbesc să aprindă lumânările.
-->
Comentarii
Am citit cu mare plăcere.
Minunat! Felicitari!