10. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #11
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Păsări plecate din cuib
cuibul golit
A venit și ziua când pragul a rămas curat,
Iar voi, cu geamantane pline, în lume ați plecat,
O casă atât de mare va deveni un muzeu,
În care doar ecoul va mai vorbi mereu.
Vedeam din poarta veche cum mașina se pierde,
Prin praful de pe drumuri, sub cerul cel mai verde;
Acum, septuagenar, mai stau în prag și sper
Că pașii voștri tineri se vor întoarce-n cer.
Voi mai păstra și mâine odăile intacte,
Cu cărți neschimbate și jucării abstracte,
Ați vrut independență și dreptul la zbor total,
Iar eu am înțeles că viața e pe celălalt mal.
Soția mă strângea de mână pe la spate stins,
Când un fior de gheață pe amândoi ne-a cuprins,
O, universul știe cum plânge un tată-n gând,
Când păsările sale își iau zborul rând pe rând.
Rămânem doar noi doi în curtea cu sulfine,
Să învățăm tăcerea ce peste toamnă vine,
Am fost un cuib fierbinte pentru doi pui curați,
Iar astăzi prin imperii voi sunteți împărați.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii