13. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #12
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Paşi mărunţi pe holul lung
liniștii profunde și ecoului casei mele pustii
Mă plimb prin întuneric cu pași mărunți și rari,
Prin holul lung unde veneau oaspeții cei mari,
Iar mâine ceasul vechi de perete va bate,
Să-mi amintească iarăși că toate sunt deșarte.
Ascult cum lemnul moale trosnește sub picior,
Și simt în oase frigul și un cumplit de dor;
O, cum alergau copiii pe-aici în alte veri,
Lăsând în urmă râsete și mii de mângâieri.
Voi stinge și diseară lumina din pridvor,
Să nu mai vadă nimeni cum singur mă strecor,
Am fost stăpânul casei, un om cu brațul tare,
Iar azi sunt doar o umbră în haine de serbare.
O, universul tace în jurul meu acum,
Iar amintirea soției se pierde ca un fum,
Ea mă va aștepta la capătul de drum,
Când voi lăsa în urmă acest pământ acum.
Septuagenar și singur, privesc spre ușa grea,
Prin care fericirea cândva în casă intra,
Un hol prea lung desparte trecutul de prezent,
Iar eu pășesc pe el tăcut și inocent.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii