Blog

Ușoare urme din ființa mea,

Blocate în imperfectul – zâmbeam,

Au remodelat un el și o ea

Lângă mușcatele triste din geam.

Lumini și umbre fără de belea

Se-mbracă cu-amintirea ce-o aveam.

Ușoare urme din ființa mea

Blocate în imperfectul – zâmbeam

Ar creio

Aduceţi mai aproape pădurea de foioase,  

când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri  

de jurăminte false, pe la răscruci rămase  

la margini de legendă, venind de nicăieri.

Atunci voi înţelege că undeva anume,  

pe-o margine de doruri, fără a şti precis

Orașele se pregătesc de... beznă?!

Trișori, neaveniți se-ncurcă-n idei

Ornate cu minciuni până la greznă.

Acum, pe colțul umbros al agendei,

Mărșăluiește clipa în schimbare

Neputincioasă sau puțin fragilă.

Ăst veac cultivă rugină se pare

Într-u

Ascult foșnetul mai trist al frunzelor, 

atinsă numai de amintirile toamnelor,

Deschid geamul, respir aerul autumnal,

îmi așez pe umeri amintiri dintr-un șal.

Mă învăluie o rază caldă care dispare, 

gasesc pe masă o carte, o mică floare, 

Deșir liniștită

Sunt deseori ziua mai visătoare, 

mă bucură mult o rază de Soare

Strâng alte toamne în tolba vieții,

gonesc din suflet urmele cetii.

Toamna pânza norilor o strânge, 

pe frunte o ramură mică mă atinge,

Când razele mai calde apar pe cer,

și toamnei un zâmbet

E toamnă târzie, un vânt din trecut  

ajunge călare pe-o umbră albastră

lăsată cândva sub un dor convolut

ascuns între florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne

departe în zare, sub grele poveri, 

aduse de ceaţa din visuri păgâne,

mai mult

Toamna a adus în suflet iar melancolia, 

acum ploaia rece a gonit toată bucuria, 

Văzduhul se încarcă cu aromele toamnei, 

vântul schimbă repede culorile hainei.

Se aud frumoase armonii printre frunze, 

frigul a gonit din grădină mai multe roze 

Mă atinge

Zile umede ale unui final de Septembrie 2022 în care stropii de ploaie nu deprimă, ci bucură deosebit de mult, și un început asemănător de Octombrie 2022 care ne promite o toamnă generoasă și umiditate în sol pentru culturile de toamnă. Mâhnesc doar

Tot ce fac eu, fac numai din credință, 

mi-a adus în suflet iubire și voință,

Nu mă pierd printre lucruri mărunte,

mângâiere credinței o simt pe frunte.

Când am greșit am cerut mereu iertare, 

am dăruit cu iubire o frumoasă floare,

Numai în credința curat

Tăcerile venite înspre seară

pe-o karma de iubire-ntârziată

mă țin lângă fereastra încărcată

cu gândurile-ntoarse de la gară.

Revin acum mai obosite-acasă

să-mi tulbure răbdarea regăsită

în farmece trimise de-o ursită

pe lungile dileme ce m-apasă.

S-au rup

Tolba plină a toamnei se risipește, 

vântul printre ramuri mă urmărește,

Septembrie atinge iar arcușul viorii,

trec pe cerul mai întunecat cocorii.

Toamna are ochii plini de ploaie, 

este mai răcoare în  a mea odaie, 

Câteva frunze s-au ascuns în geantă, 

Călătoresc mereu printr frunzele căzute, 

gândurile în sufletul meu sunt acum mute,

Vântul dansează frumos din ram în ram,

pe masă din  curte nuci și multe gurtui am.

Printre rânduri scrise toamna o întâlnesc, 

deschid ferestra larg și pe geam privesc,

Pe

Spre țări străine păsări călătoare

la început de toamnă trec în zbor,

le însoțesc până departe-n zare

cu ochii-ntinși pe-o aripă de dor.

De cum dispar, deodată se arată

păreri de rău de care m-am temut,

pe-o margine de umbră-ntârziată,

cu amintiri venite d

Copacii mei toți au mai îmbătrânit, 

ploaia are mereu multe de povestit,

Este o zi mai întunecată și mai rece,

toamna printre ramuri goale petrece.

Și frunzele sunt toate atât de ruginii, 

aleagă în zori, sunt încă atât de vii,

S-a pornit tare așa deodată

La marginea uitării începe să apară

o umbră nevăzută venită din trecut

cu dorurile toate lăsate într-o gară

în seara fără miză de care m-am temut.

Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită

adusă într-o noapte, pe un peron rebel,

cu trenul neuitării, de-o vajni

Călătoresc iar prin toamna copilăriei, 

anotimpul și-a schimbat altă pălărie,

Mă rătăcesc lângă frunzele uscate,

am multe gânduri de ploaie furate.

Pe drumul plouat o frunză se plimbă, 

și în copaci toate ramurile se schimbă,

Printre bolțile mari a

O frunză mai tristă mi-a căzut pe mână, 

pe cerul întunecat al nopții norii se adună, 

Cad multe frunze colorate pe mici poteci,

toată viața printre multe anotimpuri treci.

Toamna acum într-un calendar s-a oprit,

am în carte mea câteva pagini de citit,

O

Adună, iubito, tăciunii pe vatră

și pune cu râvnă butuci peste jar...!

Auzi oare vântul în horn?- parcă latră,

mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Și spune-mi aceeași poveste uitată,

din cartea închisă demult în sertar,

vorbește-mi de zâna în lume plecat

O altă toamnă bate la fereastră

cu frunze ruginii și dantelate,

se ofilesc garoafele în glastră,

de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, pe cuget să se-așternă,  

când vara-și plânge umbrele opace,

iar Carul Mare peste noi răstoarnă

lungi neuitări veni