Blog

Trec clipe reci..., prin acele de ceas –

nespusele-ntrebări încep să doară,

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

pe gânduri se aștern ca o povară.

Răspunsuri n-am găsit până acum,

dar dacă timpul curge doar-nainte

cum de se-ntorc regretele din drum

ca s

Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care trăim este darul care noi îl facem lui Dumnezeu. 

Credința creștină este credința bucuriei pentru că îl aducem pe Dumnezeu aproape, prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care este fiul lui Dumne

Oroarea este şocul acut
Ce eviscerează
Bunul simţ,
Spânzură norii
De grumazul trandafirilor,
Îţi strigă: cască ochii şi urlă!
Dar în tăcere!
Altfel
Îţi suturăm buzele
Cu un zâmbet!
Te tatuǎm cu ceară umbrelor
Ce colcăie
Sub paşii care duc la sala
Unde sufletele î

Plătesc minotaurul

Să agaţe femei frumoase

Când mergem în gangul Căii Lactee,

Vreau să aud naiadele urlând,

Să fiu măcar o dată în ultimul balamuc,

De-o câinească dorinţă

Să-mi ascut toţi caninii

Şi să urlu carismatic la prima stea

Care-mi va cădea în braţe

Ploaia a gonit în cer stelele toate, 

pe drumurile pustii petale căzute 

Prin vămile cerului noroi calatoresc,

printre gândurile nopții mă opresc.

Pe firul ierbii tremător geme furtuna, 

a plecat de la geamul meu  și Luna  

Pe stradă a vântului sălbatică

Fug departe toate stelele pe cer, 

Ascund între ele un mare mister, 

În clepsidră alunecă clipele vieții,

Șterg din suflet urmele tristeții.

Un braț de flori este acum pe masă, 

Ploaia primăverii mă așteaptă acasă 

Îți caut pașii pe aceleași mici poteci,

E

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale

statuile-nsetate de neuitatul zbor,

pe când din miezul iernii se-apropie agale

o altă primăvară pe-o aripă de dor.

.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână

să-și țină ghioceii la sânul dantelat,

la marginea pădu

Odată cu gândul, sosit în tăcere,

un dor rătăcit se întoarce-napoi,

ajunge călare pe unde stinghere    

trimise de cântecul unui cimpoi.

.

Cu umbrele serii, căzute deodată,   

ajunge și visul, din vastul deșert,

cimpoiul își cerne balada brodată

cu note desp

Vântul mă mângâie cu adieri ușoare, 

Simt pe chip mireasma și ei boare, 

Culeg toate visele mele dintre gânduri,

Și le așez liniștită iar printre rânduri.

Un vis mă urmărește în viață mereu 

Când mi-e dor îl găsesc în sufletul meu, 

Privesc în grădină fru

Dispare dintr-odată clipa în trecut,

dar amintirea sa în urmă mai râmâne

pe un tipar mental, total necunoscut,

croit, cândva, la margine de ficțiune.

Ce-aduce clipa dispărută peste timp, 

la tragicul tipar rămasă racordată…?

Nu știu nici zei de pe miticul

pGândurile zboară încet spre asfințit, 

Altă primăvară în curtea mea a venit 

Privesc cum se deschide o floare 

Stelele calatoresc acum în depărtare.

Zvâgbesc razele Soarelui spre amiază,

Mă mângâie mereu pe fața o mică rază,

Vântul adie mai încet printre

Când punțile de timp se rup câteodată,

rebele gânduri, rătăcite-n noapte,

în clipa despărțirii-ajung așa departe

că mintea mea, de sub control scăpată,

inexistente galaxii împarte.

.

Venind din universul ce dispare,

se scurg neîncetat, trecând prin mine,

cu

Noaptea plutește printre visele mele  

Un dor străbate drumurile vieții grele ,

Strigătul sufletului rămâne în piept

Privesc pe geam... nu știu ce aștept.

Se odihnesc gândurile printre amintiri, 

Călătorește sufletul printre primăveri, 

Și în  noapte vrea

Au inflorit în curtea mea toți merii, 

Peste câteva zile vine ceasul Învierii 

Dorm liniștite în grădină florile toate,

Sunt de bunul Soare frumos colorate.

Îmi sprijin fruntea fericită de mână, 

Gândul meu ceva vrea să-mi spună, 

Este miezul nopții, scri

nicio umbră de pasăre

nu tulbură-ntinsele

nisipuri

ademenitoare liniște

în sonorități siderale

la intersecții,

 semnele unor fapte cu dublu sens:

 șapte sute de monahi athoniți,

izgoniți din mănăstiri,

împânzesc Odessa.

exact, după cinci ani,

din cadru,

dispare  imperiul țarist.

ce urmează:

șaptezeci și cinci de ani

de comunism.//

un comunism nuanțat,

făr

Norii pe cerul întunecat ne veghează, 

În primele ore ale dimineții sunt trează,

Sub acoperișul verde plin de multe flori,

Cărarea este mai curată plină de culori.

Și gândul se inalță printre multe petale,

Privighetorile sunt toate iar mai vocale,

Mulți b

Ce lungă mi se pare aşteptarea

în prag de seară, către asfinţit,

când dorul rătăcit ajunge iară

în cutele din gândul răzvrătit.

Tăcerile, mai reci ca niciodată,

rămân la un hotar nedeclarat,

pe dunga dintre somn și veghe

să pună-n leagăn dorul supărat.

Dar

Trebuie să fiu iar prietenă cu mine, 

Numai eu știu ce este acum bine, 

Cu un zâmbet lacrimile le gonesc, 

Adesea cu sufletul meu să vorbesc.

E frumos omul care mereu zâmbește,

Numai în  credința adevărată el trăiește,

Poate vremurile acum sunt mai grele,