POVESTIRI INSOLITE - Cadoul - (2)

[Delia Staniloiu]

înaltă, subţire şi fantomatică în ceaţa nopţii. Făcea câţiva paşi în stânga, cîţiva paşi în dreapta şi tot aşa, uitându-se în direcţia trenului care tocmai plecase. Se apropie de ea în intenţia de a o ajuta dacă era posibil. Imediat simţi în nări aroma unui parfum necunoscut şi staniu care-l învălui dîndu-i o uşoară stare de extaz amestecat cu o ciudată senzaţie de rece şi parcă nelinişte. O zări în lumina săracă şi învăluită de aburii ceţii din felinarul gării, cu o imagine abia schiţată în care trăsăturile mai mult se ghiceau. O salută, ea se întoarse surprinsă privindu-l cu ochi absenţi care parcă treceau dincolo de el , o întrebă ce face aici la o oră atât de târzie cînd nici un tren nu mai trece până mâine prin gară. Îi răspunse la salut co o voce uşor voalată, că ar fi trebuit să fie în trenul care tocmai please fiindcă a 2-ua zi sora ei avea cununia civilă la Bucureşti şi avea un cadou pentru ea. Îi arătă o valijoară mica pusă la marginea peronului în care avea cadoul pentru sora ei. Nu ştia ce să facă, o adusese cineva cu maşina care o lăsase la gară şi imediat plecase iar acum nu mai avea cu ce se întoarce acasă, următorul tren către Bucureşti era a doua zi la ora 11. Alex se oferi să o ducă înapoi acasă. Locuia în comuna imediat următoare de unde locuia Anghel. Se gândi că va face o faptă bună, o parte din noapte trecuse, era ceaţă, frig iar casa din Sibiu era neîncălzită şi până se încălzea mai trecea o oră două. Aşa ar fi ajuns acasă mai spre dimineaţă când totul e mai uşor. Doamna acceptă cu bucurie propunerea lui. Drumul s-a derulat în tăcere, ea nu era o persoană vorbăreaţă iar el s-a mulţumit să o privească din cînd în cînd în oglinda retrovizoare mai mult ghicind-o decât văzînd-o, deoarece ocupase un loc pe bancheta din spate. Într-un final, ajunseră acasă la ea. Era o vilă frumoasă şi elegantă, veche cu aspect de conac boieresc puţin mai retrasă de sat. Îl invită înăuntru la un coniac potrivit cu răcoarea nopţii. Acceptă deşi ştia că e cu maşina şi nu poate bea, mai mult din dorinţa de a o vedea mai bine. Parfumul ei îi umpluse nările deşi era abia simţit, subtil, exotic şi necunoscut. Intrară într-o grădină mare care în întunericul nopţii mai mult se ghicea, dar a intuit că e o grădină în care o mână pricepută umblase . Îşi dădu seama după arbuştii din grădină fantomatici şi gardul viu. Intrară în casă. Femeia aprinse lumina şi atunci o văzu: O figură frumoasă puţin retro cu faţa ovală, frunte înaltă, nas uşor acvilin, ochi mari căprui calzi ca de căprioară, gură senzuală frumos conturată, spîncene groase îngrijite şi prelungi păr bogat castaniu prins auster într-un coc greu pe ceafă aşa cum poartă balerinele a căror graţie şi siluetă o şi împrumutase. Îmbrăcată cu un bun gust desăvârşit, o rochie dintr-o mătase mată şi grea culoare bej şi un taior trei sferturi acelaş material, o geantă mică din piele de crocodil pe nuanţe de bej şi maro care se armonizau perfect cu ţinuta şi pantofi din acelaş material. Ciudat că nu avea nici un accesoriu, nici o bijuterie. Acest lucru nu-i ştirbeau din eleganţă ci…din contra îi dădeau un aer de mare rafinament. Se aflau într-un hol destul de mare cu gresie culoarea grafitului, pereţi lambrisaţi cu lemn de culoarea mierii şi două uşi masive din acelaş lemn ca lambriurile şi geamuri de cristal. Pe pereţii holului erau aplice de fier forjat şi sticlă alb lăptoasă care dădeau o lumină uşor difuză. Femeia deschise uşile la sufragerie şi intrară.
Interiorul casei era chiar elegant mobilat cu rafinament şi cu lucruri de valoare. O sufragerie mare, lambrisată cu un lemn de culoarea coniacului, nu reuşi să-şi dea seama de ce estenţă era, din acelaş lemn erau uşile, geamurile şi mobilierul sufrageriei. În sufragerie, era rece şi părea că nu s-a mai făcut focul demult. Erau aici câteva elemente de mare efect. Unuld intre ele era un şemineu mare care trona pe unul din pereţii sufrageriei, din teracotă de culoare albastră o culoare metalizată albastru cobalt. Un ochi neatent ar fi crezut că e o nepotrivire faţă de tonurile de culoare care îmbrăcau sufrageria dar un ochi avizat ar fi apreciat că acesta era tocmai pata de culoare care se armoniza cu rafinament faţă de tonurile maro şi bej care existau în sufragerie. Pe acelaş perete cu şemineul trona o panoplie imensă din piele maro închis spre negru plină de arme unele foarte vechi dar bine îngrijite, pistoale, arme de vânătoare din diferite timpuri şi diferite modele, pe pereţii sufrageriei se aflau tablouri picturi în ulei cu teme cinegetice care te duceau cu gândul că cineva din această familie a fost un vânător pasionat. Pe peretele opus se afla un pian imens de concert de culoare neagră. În faţa şemineului , două fotolii imense aceiaşi culoare şi esenţă cu lambriurile tapisate cu o catifea bej auriu, iar între ele o masă joasă cu blatul de cristal.
Femeia îl rugă să ia loc şi se scuză spunând că vrea să aprindă lemnele din şemineu. Alex se aşeză şi privicu atenţie în jurul lui. Pe peretele alăturat şemineului se aflau două ferestre mari care probabil în timpul zilei dădeau lumină din belşug camerei. Acum stăpâna casei aprinsese policandrul de cristal din mijlocul plafonului dar numai câteva becuri din el astfel că lumina era puţină şi permitea ca prin fereastră să intre umbrele nopţii dînd astfel o atmosferă de mister încăperii. La ferestre erau perdele culoarea ivoarului susţinute de şnururi de mătase creind linii curbe de o graţie deosebită dând impresia de casă princiară.
Din când în cînd se uita cu coada ochiului spre gazdă care aprindea focul în şemineu şi o admira. Era de o frumuseţe şi o graţie venită parcă din alte timpuri. Categoric nu semăna cu idea de femeie pe care o avea Alex. Dispăru un moment în altă încăpere apoi după câteva minute veni cu o tavă frumoasă de argint pe care era o sticlă de coniac Henessy două boluri pentru coniac şi o carafă cu apă din care bule se ridicau la suprafaţă. Aşeză tava pe masă, se aşeză şi ea pe celălalt fotoliu, se uită în ochii lui apoi întinse mâna şi spuse simplu: Clara; Alex, veni şi răspunsul din partea lui. Îi spuse că este pianistă că locuieşte la Bucureşti împreună cu sora ei şi părinţii iar aceasta este locuinţa lor de vară unde ea vine ori de câte ori se întoarce acasă dintr-un turneu lung şi obositor şi stă singură să-şi încarce bateriile apoi merge acasă la Bucureşti. Cînd îi spuse că e pianistă privirea lui alunecă pe mâinile ei, fine, cu degete lungi, mâini neliniştite ca ni;te hulubi speriaţi, observă că deşi foarte îngrijite unghiile erau scurte şi nevopsite cu lac. Erau atât de expresive şi frumoase că orice pictor ar fi fost bucuros să le imortalizeze. Îi spuse că concertează prin toată lumea iar acum venise de o săptămână în ţară după un turneu lung de trei luni în America şi că acest turneu ar fi fost şi mai lung dacă nu ar fi fost cununia surorii ei. Ea ridică paharul, închinară şi apoi gustă din coniac. La fel făcu şi el, era un coniac de bună calitate care părea destul de vechi. El zâmbi şi-I spuse că I se pare foarte curios, straniu chiar să se afle aici în această împrejurare, bând coniac alături de o necunoscută. Ea râse şi-I spuse că este exact în aceiaşisituaţie deşi avantajul e de partea ei fiind pe teren propriu. Nu ştia dacă din cauza coniacului sau din cauza focului din şemineu, atmosfera se încălzii şi el se simţi bine şi destins cum nu mai fusesede multă vreme. Îşi dădu seama că trăise într-o încordare permanentă de care nici măcar nu era conştient. O rugă să-I cînte ceva la pian. Acceptă bucuroasă. Se aşeză la pian şi începu să cânte. Începu cu Vals trist de Sibellius o lucrare destul de puţin cantata la concerte, apoi cântă o nocturnă a lui Chopin şi sonata lunii de Bethoven. Se uita vrăjit la ea, era toată numai graţie, de o fumuseţe aproape nepămânmteană, venită parcă de dincolo de timp cînta şi pe chipul ei era o transfigurare care o apropia de îngeri. El uitase să respire iar trăirea pe care o avea nu semăna cu nimic cunoscut. Termină de cîntat iar liniştea aşternută îl trezi din reverie. O aplaudă, ea se ridică şi făcu o reverenţă. Se întoarse în fotoliu, mai gustară din coniac, între timp ea-I povestii despre casa de la Bucureşti, de cartierul în care locuiau, despre viaţa ei. Îi spuse că nu e căsătorită ,desele plecări nu-I permitea să-şi facă o familie sau să aibă pe cineva apropiat. Apoi, îşi exprimă îngrijorarea de a nu ştii cum să rezolve problema cu drumul de mâine la Bucureşti trenul fiind la ora 11 iar cununia surorii la ora 14. Atunci Alex se oferi să o însoţească la Bucureşti spunându-I că problema lui deşi importantă putea să mai aştepte o zi. Ea se bucură mult şi respiră uşurată spunându-i că i-a luat o piatră de pe inimă dar că se simte destul de jenată pentru efortul pe care vrea să-l facă pentru ea, un om necunoscut. Atunci el glumii spunîndu-I că nu mai e un necunoscut doar au băut coniac împreună iar el a ascultat cu mare plăcere acordurile pianului şi că vrea să se revanşeze pentru asta. Se înţeleseră ca mâine dimineaţă să fie la ora 9 aici ca să aibă timp să fie la Bucureşti până la ora 14. El trebuie să meargă totuşi la Sibiu să lase ce adusese de la Bucureşti, să facă un duş, să se odihnească câteva ore pentru a putea conduce a doua zi fără probleme. Se uită la ceas era trecut de ora 3. Se ridică, salută şi îi luă mâna aceia delicată să o sărute. O mâna uşor răcoroasă care emana acel parfum straniu care-i dădea extaz şi stare de nelinişte. Îi ceru numărul de telefon ca eventual să o sune dacă intervine ceva de orice natură. Ea zâmbi şi-I spuse că oricât i s-ar părea de curios, urăşte telefoanele şi nu are unu dar că mâine se vor întîlnii, apoi dacă el o va conduce va afla unde stă şi va putea să o vadă când ea va fi în Bucureşti. Promise să-l anunţe de fiecare data când era acasă. Plecă în sfârşit gîndindu-se că abia aşteaptă ora nouă a zilei de mâinecînd o va întîlnii la lumina zilei.

[Elena Benea]

[Lenuş Lungu]

Felicitări! Am lecturat cu plăcere această proză frumoasă

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]