prietene
dinspre venus vii prietene
te-ai rătăcit prin univers
au căzut peste tine amurguri
pe drumuri prin vaduri prin păduri de stele
te-ntorci obosit în baladă
cum se-ntorcea avram iancu la
umbra gorunului lui
într-o mână cu un fluier și
la spinare cu desaga de cărți
se-adună vulturii pe cer
și cad în doină și-n lira spartă
se-aude tristețea lui orfeu ucis
prin ecourile munților noștri
pe unde soarele roșu spânzură vulpile
și pe unde crucile se lungesc
pe morminte luminate de luceferii zvelți
ai diminețior reci de sticlă
orele se aliniază militărește
într-un pendul care nu mai tace
în care suflă vântul melodic printre
frunzele toamnei însângerate
ce liric ne-a lăsat această toamnă
care nu se mai termină
poate vrea să mai cosim odată fânul
și să mai adunăm nucile coapte
privind cum rândunelele se duc
și cum femile-și spală mădularle
sub ochii tăi pofticioși
prin apa limpede a râului
întomnatica gură de iad ce se cască
cu mâna rătăcită prin pletele noastre
ne amintește de serafimii amăgirii
care ne mângâie speranțele
pe morminte de diamant.
joi, 8 noiembrie 2012
-->
Comentarii