Întinde mâna și trage norul acela mai deoparte
Nu vezi că s-a făcut atât de noapte
Încât nici umbra nu mai știe de cărare
Și nici de unde soarele răsare?
Și ploaia, ploaia dă-o peste fruntea unui munte
Cheamă un vânt câinos să o asmute;
N-o vezi cum fulgeră? N-auzi cum tună?
Uitat-am cum arată vremea bună.
Ridică răsăritul în vârfuri de picioare.
Iar asfințitul, mută-l mai la vale.
Dezgheață sângele, mai dă-mi din neastâmpăr
Și strânge-mă cu drag pe după umăr.
Mai înflorește-mă și-acuma la sfârșit de drum
Eu nu mai pot și nici nu mai știu cum.
Mai ține-mă năucă, nebună, să mai iubesc o dată
Tu primăvară suavă și catifelată!
Veronica Șerban
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru apreciere doamnă, CIOBOTARIU MARIA!
Și eu îți mulțumesc Nicoleta!
Mulțumiri alese, Lenuș!
Am citi cu multa plăcere aceste rânduri frumoase .Multumesc frumos
Frumoase versuri!
https://wp.me/p3YOyZ-8t