Se scurg umile, ziduri grele
În lacrimi dulci, de ochi plecați
Pășind, ai mersul plin de stele
De pelerini, cântând, încarcerați.
Ai soarele închis în salbă
Plânsul demult ți-a înghețat
Te rogi la fiecare lună albă
Să ai fugire, lină, de păcat.
Patul ți-e greu de-atâta gol
Și rece a lui curată-mbrățișare
La masă-i scaun fără bol,
Tăcerea-ți curge din picioare.
Iubești sărat, făr' de lumină
Un prinț, în cer, demult uitat
Te rogi călcâielor, să vină
Dinspre apus, spre înserat.
Prințesa mea, numără-mi pașii
Îndreaptă-mi spatele și jură
Că ai să fii mereu, mireasa ierbii
Ce-mi rupe mersul rătăcit din gură.
29 06 2012
ȘTEFAN OANĂ
-->
Comentarii