sursa: wikipedia.ro
Radiolocaţia este o modalitate de determinare a existenţei şi poziţiei relative a unei staţii sau a unui obiect pe baza caracteristicilor undelor electrmagnetice: viteză de propagare constantă şi propagarea în linie dreaptă. Poziţia unui obiect ţintă este caracterizată de mai multe elemente.
Distanţa r până la un obiect se determină din formula r = cτ /2, unde τ este intervalul de timp după care este recepţionată unda reflectată sau retransmisă de obiect şi c, viteza de propagare a undelor radioelectrice. Pentru determinarea coordonatelor unghiulare se folosesc proprietăţile directive ale antenelor.
Radiolocaţia şi-a găsit aplicaţii în meteorologie, în radionavigaţia aeriană şi maritimă: identificarea formelor de relief, insulelor, gheţarilor, obstacolelor etc. Instalaţia de radiolocaţie se compune, în esenţă, dintr-un emiţător, un receptor şi un sistem de antene. Pentru a se putea stabili coordonatele unghiulare ale poziţiei obiectului, undele radio trebuie emise sub forma unor fascicule mai înguste. Pentru aceasta, antenna radiolocatorului se aşază în focarul unei oglinzi metalice concave, care reflectă undele într-o singură direcţie. Emiţătorul emite trenuri de unde separate prin pauze, funcţionând prin impulsuri. În timpul pauzelor de emisie, prin intermediu receptorului antena recepţionează undele reflectate. Recepţionarea semnalului se măsoară cu oscilograful catodic.
Utilizări: în radiolocaţie. Este folosită în navigare. Avioanele şi vapoarele sunt dotate cu radiolocatoare, ca şi aeroporturile care sunt prevăzute cu acest echipament pentru a dirija traficu aerian, aterizările şi decolările avioanelor deasemenea. Radiolocaţia poate fi activă sau pasivă.
Comentarii
Campul electromagnetic este un camp rotational si se propaga in spatiu sub forma de unde electromagnetice cu o viteza care depinde de pemitivitatea si permeabilitatea mediului considerat. Frecventa undelor obtinute este egala cu frecventa cu care se deplaseaza electronii. Cu cat mai mare este frecventa, cu atat mai multa energie este transportata in acelasi interval de timp. Analog cu ceea ce se petrece in cadrul undelor elastice, poate fi definita o marime numita lungime de unda a undelor electromagnetice, si care este egala cu distanta cu care se propaga campul electromagnetic in timpul unei perioade de oscilatie a dipilului. Lungimile de unda ale undelor electromagnetice variaza intr-un interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde electromagnetice ale caror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metri, pe cand lungimile de unda ale radiatiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de ordinul 10 m.
Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (30 000 000 km/s), aproximativ egala cu viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell in 1865, lumina si radiatiile asemanatoare (radiatiile infrarosii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre ele prin lungimile de unda. Informatia se receptioneaza la distanta prin radio, televiziune, telefonie mobila. Purtatorii informatiei sunt undele electromagnetice de frecventa ridicata, modulate pe undele de joasa frecventa care contin informatia. Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se refracta, se difracta, interfereaza si sunt atenuate pana ajung la antena receptorului.